Președintele Klaus Iohannis se află în aceste zile la Washington într-o vizită pe care puțini o anticipau. Înainte de întrevederea cu președintele Donald Trump, Klaus Iohannis s-a întâlnit cu puternicul șef al CIA, Mike Pompeo, căruia i-ar fi făcut două solicitări care i-au surprins pe toți pentru că nu ar fi știut nimeni până când președintele le-ar fi prezentat direct părții americane, scrie stirirpesurse.ro

Președintele ar fi cerut direct ”sprijinul CIA in „extractia” lui Sebastian Ghita din Belgrad! Iar miscarea este cu atat mai spectaculoasa cu cat Iohannis urmareste sa impuste astfel doi „iepuri” dintr-o lovitura, o eventuala aducere „controlata” a lui Ghita in Romania, cu „spovedania” acestuia si in fata emisarilor Departamentului de Justitie al SUA nefacand decat sa urgenteze „detasarea” Laurei Codruta Kovesi la Bruxelles, locul ales pentru „exilul” sefei Directiei Nationale Anticoruptie.”, susține jurnalistul Cătălin Tache în National.

Acesta susține că președintele ar fi fost de acord sa se „dea drumul la afaceri” în schimbul doleanțelor sale.

”desi de la SIE la SRI toate structurile par a fi luate prin surprindere de mutarea „neamtului”, este greu de crezut ca acesta a gandit intregul plan… Mai ales ca este unul complicat, bazat pe lovituri „cu manta”, gen „dai in Ghita si crapa Kovesi” ! Planul este intr-adevar unul magistral, insa parca este „prea ca la tara”, prea ca la carte, ca sa fie ideea „pe persoana fizica” a lui Iohannis. Care va puncta cu siguranta pe termen scurt, dar ramane de vazut si cum va gestiona ulterior aceasta noua redeschidere a „cutiei pandorei” din sistem. Unul in al carui varf este mai usor sa ajungi, decat sa te mentii…, mai susține jurnalistul.