Malpraxis academic pentru 220 din cele 368 de pagini dintr-o carte semnată, în 2009, de actualul premier Mihai Tudose. Volumul, suspect de plagiat pentru peste 60% din pagini, este parte a unui puzzle care devoalează, în fapt, un întreg sistem de relaţii la vârful puterii. Cartea a apărut la Editura Academiei Naţionale de Informaţii din subordinea Serviciului Român de Informaţii. Instituţie de învăţământ superior la care Tudose era, în momentul publicării cărții, doctorand.

Ceilalţi autori ai cărţii sunt Gheorghe Toma şi Ştefan Teodoru, şefi în Academia SRI, dar şi Severin Florian Lungu, fost şef SRI Brăila. Cu soacra acestuia, Tudose a avut o firmă. Cei patru au copiat până şi dintr-una din cele mai cunoscute cărţi ale secolului trecut, „Şocul viitorului“ de Alvin Toffler. Este ca şi cum ai prelua paragrafe din Biblie şi ai spune că le-ai scris tu.

Citește dezvăluirea integrală în ediția print de luni a ziarului România liberă, disponibilă la toate chioșcurile de difuzare a presei și prin abonament!