traian-basescu

In vremurile de glorie ale presedintelui jucator Traian Basescu, nimeni nu indraznea sa strice „feng shui”-ul din  „imperiul portocaliu”, cel putin nu fara voie de la stapanire. Iata insa ca a existat si o exceptie, ale carei amanunte incendiare de-abia acum incep sa iasa la iveala, in urma unor denunturi de ultima ora care ar fi ajuns in posesia procurorilor.

Este vorba despre declansarea, la inceputul anului 2012, a unui razboi subteran intre doua din institutiile de forta ale statului roman, Directia Nationala Anticoruptie si Agentia Nationala de Administrare Fiscala. Doua structuri conduse la acea vreme de doi dintre cei mai dragi colaboratori si oameni ramasi loiali lui Traian Basescu. Este vorba despre procurorul Daniel Morar si „contabilul” Sorin Blejnar, ambii cunoscuti de altfel si drept „oamenii presedintelui”. Numai ca, tocmai cand Blejnar era pe val dupa ce-i inghesuise in corzi pe mai multi miliardari celebri precum Gigi Becali sau Robert Negoita, carora le punea pe banda rulanta sechestru pe imperiile imobiliare detinute, seful ANAF a primit o „talpa” tocmai de acolo de unde se astepta mai putin. Si anume de la procurorii DNA condusi de Daniel Morar. Iar cum miza averilor aflate in joc era una de-a dreptul astronomica, de cateva miliarde bune de euro, urmasii lui Daniel Morar incearca sa descalceasca acum itele atat de incurcate ale acestei lupte surde intre doua din structurile de frunte ale statului roman cu privire la plata sau nu a TVA-ului imobiliar de catre persoanele fizice.

„Tsunami” sechestrelor

Inca si acum, unii dintre cei mai mari datornici care apar pe „lista rusinii” cu care ANAF incearca zadarnic sa-si mai spele pacatele fata de contribuabilii romani dateaza de pe vremea in care Sorin Blejnar declansa o operatiune fara precedent in Romania. Este vorba despre decizia fostului presedinte al ANAF, in prezent condamnat la inchisoare pentru fapte de coruptie in dosarul „Motorina” de a-i obliga pe „regii imobiliarelor” sa achite restante de zeci si sute de milioane de euro fiecare de pe urma afacerilor cu terenuri si constructii derulate. Iar in timp ce alte structuri ale statului orbecaiau sa caute „Regina” de la Vami, Blejnar reusea o adevarata lovitura de imagine, dupa ce a pus sechestru dupa sechestru  pe ansamblurile rezidentiale detinute de unii dintre cei mai puternici oameni de afaceri ai vremii. Iar nauciti de „operatiunea fulger” declansata expres la ordinul lui Blejnar, cei care nu si-au mai putut vinde apartamentele au trecut la contraatac. Si daca unii s-au multumit sa conteste deciziile ANAF in instanta, au existat si voci care au sustinut ca Blejnar ar duce acest razboi pe mai multe flancuri, eliminand astfel totodata si concurenta politica a presedintelui Basescu, dar facand astfel si „curatenie” pe piata imobiliara pentru alti afaceristi de casa ai „portocaliilor”. Cert este insa ca, la acea vreme, „regii imobiliarelor” incasau lovitura dupa lovitura de la Sorin Blejnar, cel care a crezut ca le da „decisiva” dupa ce a trecut la intocmirea de plangeri penale impotriva celor vizati.

Misterul primului „NUP”

Insa, la inceputul anului 2012, Directia Nationala Anticoruptie ii dadea pur si simplu una in moalele capului lui Sorin Blejnar, dupa ce procurorii au dat prima rezolutie de neincepere a urmaririi penale in cazul unei persoane reclamate penal de catre ANAF pentru neplata unui TVA pe care nu-l colectase in perioada 2005-2007! Iar oamenii lui Blejnar au facut de-a dreptul „spume” la auzul vestii ca tocmai DNA-ul condus la acea vreme de catre „loialistul” basist Daniel Morar le da toate planurile peste cap. Mai mult chiar, dupa cum sustin sursele noastre, ANAF-ul ar fi incercat inca de atunci sa convinga alte autoritati si mai inalte ca prin promovarea acestui „NUP” s-ar crea un precedent mai mult decat periculos. Si ca, astfel, Daniel Morar nu ar fi facut decat sa le dea o adevarata „gura de oxigen” persoanelor fizice care au vandut terenuri si apartamente in mod repetat si de la care inspectorii fiscali incercau sa incaseze, retroactiv, TVA-ul in valoare de sute de milioane de euro.

„Remiza” la Curtea Suprema

Iar situatia la acea data era cu atat mai exploziva cu cat pe rolul instantelor de judecata existau deja puzderie de procese intre ANAF si marii jucatori de pe piata imobiliara. Inclusiv la Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde „NUP” –ul dat de DNA a fost folosit de multi dintre cei implicati, ceea ce a dus, in marea majoritate a cazurilor, la o „remiza” intre cele doua parti, care se mai judeca si acum!

Cert este insa ca „razboiul total” de atunci poate fi dezgropat odata cu „spovedaniile” unor oameni de afaceri care sustin ca apropiati ai lui Sorin Blejnar ar avea si acum mari interese pe domeniul ansamblurilor rezidentiale. In acelasi timp, ramane de stabilit si motivarea procurorilor care a dus la acel „NUP” care a rasturnat atunci intreaga balanta in razboiul dintre ANAF si „regii imobiliarelor”. Pentru ca, este clar, ori ANAF-ul a fortat atunci punerea sechestrului pe zeci de mii de apartamente, ori rezolutia DNA-ului de atunci ar putea fi reinterpretata drept una cu cantec. Si cum nici Traian Basescu nu mai este la Putere ca sa-i impace departe de ochii „sistemului ticalosit” pe cei care il mai pastreaza inca pe „nasul” in suflet, dezgroparea vechiului razboi dintre Daniel Morar si Sorin Blejnar se poate anunta mai mult decat interesanta…

 

Sursa: enational.ro