„La Călăraşi, în perioada 4 – 6 aprilie 2013, senatorul Dan Șova a tras pe nas, eu am vorbit cu premierul Ponta, care mi-a spus că ştie, că a fost informat de servicii (…) Ponta l-a schimbat pe Șova de la Transporturi pentru 10 milioane de euro” a declarat deputatul PSD pentru ziarul Atac.

Jurnaliștii de la Atac au încercat să afle și poziția premierului Victor Ponta, însă nu au primit niciun răspuns. Acesta a fost textul solicitării trimise de ziarul Atac către premier:

„Către,
GUVERNUL ROMÂNIEI
DOMNULUI PRIM MINISTRU VICTOR – VIOREL PONTA

Domnule premier Victor – Viorel Ponta,

Deontologia profesională mă obligă, ca înainte de a publica în spațiul virtual și nu numai o informație de orice natură, aceasta trebuie verificată din mai multe surse.

Prin prezenta vă rog să îmi comunicați dacă ați fost informat de către Servicii cu privire la senatorul Dan Șova, despre care se zice că a fost înregistrat în timp ce consuma droguri. Fac precizarea că această informație o dețin din surse demne de încredere, un important membru PSD făcându-mi această declarație.

Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care a fost schimbat din funcția de ministru al Transporturilor, susține sursa citată.
Cel de-al doilea motiv fiind acela că, în calitate de ministru, a aprobat restituirea garanției de 10 milioane euro către Gruia Stoica în dosarul privatizării CFR Marfă.

Vă rog să îmi comunicaţi răspunsul la adresa de mail [email protected].

Conform legii 544, răspunsul, oricare ar fi fost, trebuia să îmi parvină în maxim 30 de zile, în schimb răspunsul premirului nu a venit nici până azi.

Comentariile sunt închise.