orbanPremierul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat sâmbătă, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că Europa are nevoie de o armată comună, care să îi întărească siguranţa şi stabilitatea, subliniind că măsura trebuie privită prin prisma retragerii Marii Britanii din UE şi creşterii migraţiei dinspre Asia şi Africa.

Orban a declarat că NATO, în formatul actual, “este capabil să garanteze pacea în Europa”, dar consideră că statele membre ar trebui să joace un rol mai activ.

“NATO, în formatul actual, este capabil să garanteze pacea în Europa. (…) În continuare, NATO este un lucru de care avem nevoie şi trebuie să fim membri activi în NATO, e clar acest lucru. Marea Britanie, (…) a cincea economie şi o putere nucleară, a ieşit din structurile UE, deci eu cred că, din acest motiv, trebuie să ne gândim foarte serios la crearea unei armate comune în spaţiul comunitar, însă avem nevoie de o armată adevărată, în care să avem un singur limbaj comun (…) în care se dau instrucţiuni într-o singură limbă (…), o armată nu doar de formă, ci şi de fond”, a precizat Viktor Orban.

În context, premierul ungar a mai spus că statele membre trebuie să se gândească serios la modificarea bugetelor şi la alocarea de fonduri mai mari pentru cercetare în domeniul militar şi pentru armată.

“E clar că trebuie să ne gândim serios la schimbarea mentalităţii noastre (…) şi să dea Domnul să nu fie nevoie de utilizarea acestei forţe armate comune”, a mai spus premierul Ungariei, potrivit traducerii asigurate de organizatori.

Orban a lansat şi ideea că statele de la Vişegrad ar putea constitui o forţă militară comună.

“Dorim să avem o forţă militară comună a statelor de la Vişegrad, trebuie să avem acest curaj şi armatele celor patru state trebuie să aibă aplicaţii comune. (…) Asta nu ar trebui să însemne că dorim să facem concurenţă armatei comune a statelor europene”, a susţinut el.

În opinia sa, în prezent, “Europa este slăbită” şi nu poate face faţă fenomenului migraţiei, care se va amplifica în condiţiile în care populaţia Asiei şi Africii va creşte semnificativ în următorii ani.

Orban a amintit că Ungaria va organiza în luna octombrie un referendum legat de impunerea cotei de imigranţi şi a făcut un apel către cetăţenii din afara graniţelor acestei ţări, cu drept de vot, să participe şi să spună “un nu hotărât” acestei măsuri, pentru ca Executivul de la Budapesta să se poată prezenta cu un mandat ferm în faţa Bruxellesului, informeaza stiripesurse.ro.