bercea mondialuUn aspect foarte important în tot acest scandal tenebros în care este implicat fratele preşedintelui României a scăpat nesesizat. Maeştrii păpuşari care îl manevrează pe Bercea sunt oameni ai Securităţii, fosta poliţie secretă comunistă.

În continuare sunt multe aspecte incerte în relaţia dintre Mircea Băsescu şi Bercea Mondialu, însă în toată povestea legată de presupusul trafic de influenţă un fapt nu poate fi ignorat, trecut cu vederea şi nici combătut: oameni ai fostei Securităţi sunt direct implicaţi, iar asta ar trebui să ridice multe semne de întrebare.

Avocatul Pavel Abraham este cel care a adus la Antena 3 bucăţile din înregistrările video ale dialogului dintre Mircea Băsescu şi Bercea Mondialu. Fost şef peste poliţişti, Abraham a fost mai înainte un zelos şi disciplinat  ofiţer de Securitate.  A fost atât de apreciat încât în 1977, când avea gradul de locotenent-major, a primit medalia “Meritul Militar”, pentru ca mai apoi, în 1985, să fie avansat la gradul de maior de Securitate printr-un decret al lui Ceauşescu chiar de 23 august, Ziua Națională a RSR.

Antena 3, campioana mediatizării isterice a dosarului Mircea Băsescu,  este controlată deDan Voiculescu, ale cărui legături cu Securitatea sunt de notorietate publică. Turnător dovedit, se pare că Felix a  avut de fapt un rol mult mai important pentru securişti, el fiind de fapt implicat prin Crescent  în gestionarea unor afaceri externe ale fostei poliţii secrete. După 1990, banii securiştilor de la Crescent au dispărut brusc din conturi, iar Voiculescu a devenit un prosper om de afaceri. Se presupune că Voiculescu este de fapt puşculiţa Securităţii, omul care a păstrat, gestionat şi investit banii securiştilor. Una dintre afacerile de succes este trustul de presă Intact.

Prin urmare, avem un securist care exploatează mediatic un dosar pe canalele Securităţii.

 

Citeste articolul integral pe evz.ro

Comentariile sunt închise.