Mircea Badea, disperatDupă ce șeful lor, Dan Voiculescu, a ajuns din nou în fața instanței și se apropie cu pași repezi de condamnare, „vedetele” Antenei 3 au ajuns la pe culmile disperării. Unul dintre cei mai vocali este Mircea Badea, care a vorbit marţi la emisiunea lui Mihai Gâdea, „Sinteza Zilei”, despre ultimele noutăţi din dosarul Bercea-Băsescu, în care este implicat și Dan Voiculescu.

„Am făcut poze la titlurile demente de pe ecran. Abjecția la care s-a ajuns în așa-zisa presă – de fapt oficina de propagandă a lui Traian Băsescu – este absolut inimaginabilă. (…)E încercarea disperată de a fabrica pixelul albastru. Să încerci să-l lipeşti pe cetăţeanul Dan Voiculescu şi de cazul ăsta..n-am văzut aşa ceva în viaţa mea. Ăştia ar fi în stare să ne omoare. Cred că mai au foarte puţin şi încearcă. Eu îi aştept. Să spui că Voiculescu Dan este de vină că Mircea Băsescu a luat bani de la ţigani…sunt absolut disperaţi. Eu m-am săturat să mai fiu persecutat. Sunt un cetăţean al acestei ţări, sunt plătitor de impozite uriaşe, am drepturi. Nu mă apără nici dracu’. Aş putea să-mi pun speranţe în aşa-zisa justiţie independentă, dar să mă aştept de la ea să mă protejeze…nu am cum. M-am săturat să fiu persecutat, să fiu înjurat, să fiu pus în mijlocul unor scenarii ale unor oameni descreieraţi…m-am săturat” a spus Mircea Badea.

Disperarea nu se oprește aici. În discursul său cu care încerca să-și apropie și mai mult publicul Antenei 3 și să-i atragă mila, Badea s-a auto-proclamat „unul dintre puţinii opozanţi publici ai regimului Băsescu”…

„Nu ameninţ pe nimeni, îi rezolv prin… telepatie. Eu pe bază de telepatie şi puteri paranormale. Top 10 beneficii ale păducelului. Bizarul care e încă pe funcţie, în pofida votului, a faptelor penale, a evidenţei, ăsta are în mână un aparat represiv uriaş…Există un sistem represiv absolut sinistru în mâna acestui bizar…nici nu ştiu cum să-i spun. Mă uit pe lângă mine, nu prea e nimeni. Facem un recensământ al celor care încă ne mai luptăm cu accidentul istoric sinistru. Suntem foarte puţini…” a mai spus Mircea Badea.

„Singurii pe care îi mai au de rezolvat în România suntem noi”, l-a completat Mihai Gâdea.

[jwplayer config=”600×480″ mediaid=”67492″]
sursa: înregistrare Antena 3

UPDATE: Mesajul lui Mircea Badea nu a fost bine primit nici măcar de telespecatorii Antenei 3, care l-au taxat prim comentarii dure chiar pe site-ul televiziunii. Iată doar câteva dintre mesaje, așa cum au fost ele publicate:

mesaje-antena3

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.