AcasăHomepageDomnul Iepure, doamna Purice sau domnul și doamna Ursu, intrare gratuită la...

Domnul Iepure, doamna Purice sau domnul și doamna Ursu, intrare gratuită la Muzeul „Grigore Abtipa” de Ziua Mondială a Animalelor | Ce surprize le-au pregătit organizatorii celor care poartă nume de aimale

antipaZiua Mondială a Animalelor va fi sărbătorită duminică, la Bucureşti, la Muzeul „Grigore Antipa”, unde cei cu nume ce amintesc de necuvântătoare vor avea acces gratuit, şi la Grădina Zoologică, unde vor fi organizate activităţi pentru copii.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor (4 octombrie), Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” oferă, duminică, acces gratuit în expoziţia permanentă „tuturor vizitatorilor al căror nume aminteşte de prietenii noştri necuvântători”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Cu aceeaşi ocazie, la Grădina Zoologică Bucureşti vor fi organizate, între orele 9.30 şi 12.00, în zona foişorului, mai multe activităţi pentru copii, dar şi concursuri, care se vor desfăşura între orele 11.00 şi 12.00, iar cele mai bune performanţe vor fi răsplătite cu premii, anunţă Primăria Capitalei.

De asemenea, copiii sunt aşteptaţi la „Lecţia de Zoologie”, unde vor putea dobândi cunoştinţe noi despre animalele de la zoo, rolul grădinilor zoologice, cauze ale dispariţiei animalelor şi importanţa zilei de 4 octombrie. La această prezentare vor participa şi elevi din şcolile bucureştene.

Întreaga atmosfera va fi întreţinută de cele trei mascote, leul, iepurele şi maimuţa, dar şi de cercetaşi de la Centrul Dimancescu, care vor oferi informaţii suplimentare vizitatorilor.

Ziua Mondială a Animalelor a luat naştere în urma convenţiei ecologiştilor din Florenţa, în anul 1931, şi a avut ca scop atragerea atenţiei asupra creşterii alarmante a numărului speciilor de animale pe cale de dispariţie, arată reprezentanţii Muzeului Antipa.

În Declaraţia Universală a Drepturilor Animalelor, proclamată la sediul UNESCO din Paris, în 1978, se afirmă că „necunoaşterea şi desconsiderarea acestor drepturi l-au condus şi continuă să-l conducă pe om să comită crime contra naturii şi a animalelor” şi că „educaţia trebuie să cultive încă din copilărie observarea, înţelegerea, respectarea şi dragostea faţă de animale”.

 

sursa: mediafax.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.