Ori mintiti, ori sinteti ipocrit, ori sinteti o marioneta santajabila! Va citez, din emisiunea de la B1 cu Madalina Puscalau (ex Antena 3), 11 noiembrie 2013.

„Au fost greseli de comunicare majore. Mediul mediatic din 2009-2010, nici macar B1 nu ne dadea voie sa explicam, toata presa era antiguvernare, antipresedinte, la B1 mai scapam asa…”
Traian Basescu

Domnule Presedinte de Tara, in urma cu citeva luni ati gafat monstruos spunind ca in 2009 doar OTV v-a oferit sansa sa redeveniti sef de stat. Atunci v-am taxat drept „uituc”!

Astazi spuneti ca sinteti o „victima” a televiziunilor ticalosite care in 2009 si 2010 nu v-au lasat sa va exprimati „adevarurile”, inclusiv B1! Va reamintesc ca in acei ani conduceam B1, eram chiar actionar si realizam emisiunea „NASUL”. Daca ati uitat, pe 6 decembrie 2009, am fost singura televiziune care a prezentat rezultatele corecte ale alegerilor si nu „inversarea” cifrelor, exact in emisiunea pe care o realizam!

Culmea, intreg anul 2010 v-am sustinut „taierile” si ati fost prezent, impreuna cu Boc, chiar in emisiunile „NASUL”. E drept, v-am pus o singura conditie, sa veniti cu masuri de relansare economica! Tai dar si pui ceva in loc!

Avem martori vreo 5 milioane de romani!

„Confesiunea” mincinoasa si ipocrita pe care o faceti in fata Madalinei Puscalau, care va injura in anii 2009-2010 pe Antena 3, este de „cascadorii risului”! Domnule cetatean presedinte Basescu, pai ati uitat ca in anii 2009-2010 cind Antena 3 va umilea pe dvs si intreaga familie, „latrina” era condusa exact de actualul patron al B1 TV, Oancea Sorin, inca asociat cu 25% in Antena 3 cu Jegul Dan Voiculescu?!?!

Domnule Presedinte Traian Basescu, ati uitat cind mi-ati spus, in 2010, ca o sa vina patron la B1 TV chiar seful latrinei A3, Oancea Sorin ?!?! Pai nu era normal sa plec dintr-o asemenea „combinatie” securistica?!?!

Am plecat de la B1 TV si am pierdut tot ce am construit in 10 ani, dar nu puteam sa fiu asociat cu seful latrinei A3! Eu sint un om liber domnule Basescu si stiti ca toate amenintarile cu puscaria pe care le primesc de la SISTEMUL TICALOSIT, incepind cu 2003 si pina astazi, nu m-au speriat! Sint un om curat, nesantajabil, fara afaceri oneroase, un ziarist! Chiar as putea spune ca sint un patriot.

Rusine Traian Basescu! Va faceti ca nu stiti ca Ordonanta de Urgenta a lui Ponta, cu insolventa televiziunilor si pierderea licentei era adresata NASUL TV ! Am tacut, nu am spus nimic dar m-ati scos din papuci cu minciunile dvs! Noroc ca NASUL TV nu are datorii si FINANTELE, cind m-au chemat la „ordine si disciplina”, nu au putut sa ne ceara insolventa!

CNA ne-a mai confiscat o licenta si era gata-gata sa ne ia dreptul de a fi vazuti de o tara intreaga! Si va mai laudati ca ati salvat presa! Domnule Basescu, NASUL TV s-a salvat singura, altfel era deja inchisa, cu tot „sprijinul” dvs!

In final, va rog sa nu mai fiti ipocrit! Daca aveti ceva de spus si va cenzureaza cineva, B1 sau A3, va astept la NASUL TV! Singura televiziune libera si independenta! E drept, supusa multor embargouri economice! Macar sa nu uitati ca in 2012 am aparat Statul de Drept si aparam Romania in continuare! Nu mai rezist la o noua viitoare minciuna, va rog sa ma intelegeti!

Fiti cinstit cu romanii si explicati-le ca nu va datorez nimic, ca nu v-am cerut nimic niciodata, ca nu ne tragem de sireturi si nici nu ne batem pe burta! Cea mai buna dovada este ca am cistigat batalia cu RCS-RDS-DIGI fara sa va rog sa vorbiti cu fiica dvs, Ioana, asociata lui Zoltan Teszari, patronul grupului!

Iar daca mi se intimpla ceva, sau apropiatilor mei, sau televiziunii libere NASUL TV, sa stiti ca va fac vinovati pe DVS Traian Basescu impreuna cu clica Udrea, Maior-SRI, Ponta, Ghita, Oprea, etc si intreg SISTEMUL TICALOSIT !

Ati esuat domnule TB, Sistemul Ticalosit v-a facut prizonier! Aveti o replica, vreti sa dovediti ca sinteti liber si nesantajabil, va astept in emisiune! Sintem deschisi 24 de ore din 24! Apropo, la suspendarea din 2012 ati venit, a trecut mai mult de 1 an si nu ati raspuns la nicio invitatie desi mi-ati promis telefonic, inclusiv acum 6 saptamini?! Sa nu-mi spuneti ca va e frica de NASUL TV! Am vazut ca va temeti de Ghita si Voiculescu, veniti in lumea libera domnule TB, ar fi o onoare pentru dvs! Mai ales ca am putea combate impreuna cea mai ticaloasa lege din istoria poporului roman, legea nesimtita a exproprierii ! Teritoriul Romaniei este in aer si va amintesc, fiindca am vazut ca stati prost cu memoria, ca am avut o discutie aplicata despre aceasta TRADARE NATIONALA a lui Ponta!

Radu Moraru

176 COMENTARII

  1. Nasule,
    Asta am citit-o abia acum adica dupa postarea ta din 14 noiembrie.
    Recunosc ca desi sunt basist nu pot sa te contrazic in mare masura.
    Nu cred insa ca ai dreptate cand o pui si pe Elena Udrea pe care o cunosc, in randul celor care populeaza sistemul ticalosit.
    Oricum viitorul va arata realitatea fata de acestea.

    PS. Dar Basescu orice ar fi fost ulterior, nu trebuia sa uite adevarul fata de B1 si Nasul in perioada 2009-2010 si chiar 2012 fata de acest post.
    Ma simt dezamagit dar politiceste tot pe mana lui merg caci pe a mea nu sunt ajutat sa merg.

  2. timan ,…. ! Tu care le stii pe toate ,poti sa -mi spui de ce nu reusesc romanii sa fie mai uniti ? Daca un sistem meritocrat este atit de bun si de simplu , de ce nu l-au adoptat si promovat si alte state din Europa inaintea Romaniei? ….. Intreb si eu ca la grupa mica ! Citi romani crezi tu timan ca se zbat si se bat ca tine ??…..Astazi sunt si eu prea suparata pe mine ,pe viata ,pe tot !… 🙁

  3. Un atac violent la PRESEDINTE!
    Din toate partile…Trustul Intact…Guvern,USL,Parlament,turnatori si alte jivine…

    S-a incercat si un scenariu grosolan ,la care a participat si Meritocratul nomber one,care a difuzat la o ora de mare audienta…cu o mare satisfactie de antibasist ,scenariu pornit de la PSD,de la Ponta,Voiculescu,SRS…

    Sa fie oare intentia de a bloca participarea presedintelui Traian Basescu la summitul de la Vilnius,atit de important pentru Romania ,dar in contradictoriu cu interesul rus??

    Dupa virulenta adresarilor ..dupa cresterea numarului de clone care cinta aceeasi arie…

    JOS BASESCU…incercam sa intelegem care este semnificatia sloganului lui Craciun -omul de mingi al lui Felix;
    UNITI SALVAM……

    • mark…nu te mai „screme” sa vezi jocuri oculte…
      Basescu este deja „jos”…Cat de jos sa mai fie?
      De ce tot aduci in discutie un subiect…aproape „inchis” si la propriu si la figurat…
      Un om care a facut parte din sistem o gramada de ani…timp in care tara s-a dus de-a berbeleacul…NU poate fi exonerat de raspundere. Poti tu si altii sa spuneti vrute si nevrute…geaba…faptele sunt fapte si REALITATEA nu se da dupa vorbe…
      Vrei sa tinem nu „necuratu'” ca sa nu ne mai zici tu jivine? Ba, mai bine spurca-ne tu cu vorba…decat Baselu cu fapta…

  4. decenu1956…Eminescu si-a iubit tara si neamul. Este si motivul pentru care a fost OMORAT.
    Detractorii lui sunt tradatorii, cei vanduti.
    Ai citit cartea Chestiunea evreiasca in opera lui Eminescu? Este cel putin interesanta…

  5. cum ziceam, unii au parte de ceea ce merita. Cum ar fi arta … teatrala

  6. serios, acum nu va ganditi ca trec neobservata la muzeul de arta…nu ma imbrac in negru, ma misc, sunt vie, schitez zambet nepermis de larg la ingeri exagerat de bucalati.concluzie: trebuie sa verific optic din toate colturile si la oarece distanta fara binoclu, picaturile de flori care imita amintirea artistului

    asha e! trebuie sa ai vederea buna, al treilea ochi desfundat…dar n-ai voie sa-ti permiti tristetea, alcoolul, boala, saracia, mizeria, umilinta, toata trairea unui tablou

  7. draga Nasule,
    oare cu ce a gresit tara asta de scoate la lumina doar mizerie si minciuna. Eu drept sa-ti spun nu-mi mai fac de mult timp iluzii. In ce sa mai crezi? Nu ca mi-as fi facut vreodata iluzii in legatura cu TB, dar era o alternativa la un comunism vopsit. Acum imi dau seama ca tot de minciuna si ipocrizie am avut parte si de data asta. Oameni mici pentru o tara atat de mare si generoasa cu toti. Ii vad pe unii, latratori de profesie, cum sar sa-i apere pe acesti „hoti de rand” ajunsi demnitari. Rusine lor, isi merita soarta. Dar prea mult Doamne a indurat saraca tara. Oare de ce nu putem s-avem parte de conducatori cinstiti si demni, cu dragoste de neam si tara!? In ce sa mai crezi?

  8. nu stiu daca vreau sa ma duc maine la muzeul de arta, pare foarte tentant… am avut o altfel de experienta ultima data

    ma gandesc cum e sa privesc arta cu baselu alaturi de mine. moama…ce glume strategice am reusi amandoi :)))))

    aici trebuie sa recunosc sunt mai buna decat prezidentiabilul

  9. ce ma bucura cel mai mult e simtul realitatii si colectia de diplome :)) vad ca si pe voi! deja delirul diplomelor se propaga mai ales cand cearcanele pana la pamant- o fizionomie absolut sanatoasa- care imparte si premiaza stiinta naturalului :)))
    am destule diplome si eu, n-am ce face cu ele. m-am distrat la cursuri- pe banii mei nu disperati, dar asa m-am platit ca sa fac cunostinta cu oameni.

    am mai prins si gratuitati ce-i drept chiar zilele astea, la festivalul dacic. oameni care se teleporteaza usor in mintea deloc exagerata a constientului.

  10. Ponta il ataca pe Basescu…Basescu pe Ponta, se zbat si dezbat …se acuza unul pe celalalt……in timp ce in Parlament se pune la cale legea expropierilor, in timp ce din 2014 pamantul Romaniei se vinde la liber.
    Domnilor, doamenlor…avem probleme importante…nu ne intereseaza expropierile si nici vanzarea pamanturilor catre strainii cu bani…RM sau gazele de sist…Noi avem probleme cu cearta dintre primi doi oameni din stat…NU?

    • Mereți bre in fata guvernului ,tu si Primola ,daca aveti singe in instalației si strigati Jos Ponta….luați-l si pe Nașu ‘ cu voi ,sa vă filmeze. 😆 😆

      • night…meri tu…ca tu ai razboaie personale pentru puterea unuia sau a altuia…
        Eu sunt impotriva SISTEMULUI generator de …pontosi si basisti…CORUPTI…Nu te mai da de ceasul mortii…ca nu pot fi comparati. Asa este night…unul este mai rau ca altul. Lasa justitia sa vada cine este mai rau…
        Chiar nu pricepi…sau te faci?

  11. O sa-ti spun eu… care este problema. Ce nu realizeaza , sau nu vrea sa realizeze…nici un basisist…este ca idolul lor este un DICTATOR…care face ce-l taie capul…IMPOTRIVA TUTUROR. Tot ceea ce conteaza este …POHTA CE-AM POHTIT…Cu ce pret? NU conteaza…CONTEAZA DOAR PUTEREA…PUTEREA TOTALA, daca se poate…iar daca nu…FORTAM…Cu ce costuri…scart, nici in cot nu ne doare…Dorinta de putere a lui TB…este de nota…100.
    ASTA ESTE PROBLEMA…

    • Exact
      Radu Calin
      Face impotriva tuturor
      Cind justitia il condamna pe Adrian Nastase
      Pe turnatorul si hotul Voiculescu
      Pe paduchele numit Catalin Voicu\
      Pe escrocul ,camatarul,Gigi Becali
      Pe alt escroc Sorin Ovidiu Vintu
      Pe un jucator la bursa numit Dinu Patriciu
      Pentru o justitie eliberata de interventii
      pentru dreptate sociala…

      nu este asa ca NU ITI CONVINE????
      NU ITI PLACE??
      NU ADMITI???
      \
      Iti insusesti cooruptia sub ceeace declari???????

      • Da mark…ma bucur ca au intrat in puscarie…0, cat vrei tu la % din cati trebuiau arestati. Astia prinsi…au fost dati in primire de „sistem”…Se pare ca au gresit la „impartirea” prazi…si si-au „tras” cam mult…in nume propriu
        Faptul ca justitia a functionat putin la nivel inalt…poate nu sti cum functioneaza pentru muritori?! Ce abuzuri…ce nedreptati se fac?! O sa ajungem sa-i multumim lui Basescu…ca putem respira pe…nas. Exagerez…dar ma forteaza argumentele tale. Tu prezinti puseuri de normalitate…ca uriase realizari…Sa fim seriosi. Pentru cetateanul de rand…JUSTITIA FUNCTIONEAZA PROST…Adica cu spagi si relatii…
        Dreptate se va face cand vor plati…cel putin 50% din infractorii clasei politice…nu 0,(virgula)…cu confiscarea averilor furate.
        Daca ne vom multumi cu „gesturi”, cu „cazuri” izolate…n-am facut nimic.
        Chiar nu pricepi ca TB nu este DIFERIT de aceasta clasa politica? Pot exista mici diferente pe care o justitie CORECTA le poate lamuri. Ce atata idolatrie?! GATA ! Chiar vrei sa bagi oamenilor degetele in ochi…sa fie ca tine?

        • Chiar nu pricepi ca Traian Basescu a luptat si lupta cu Sistemul Mafiot ???

          Îți trebe ‘ o botă-n cap ca să pricepi??? 🙂

          • night…desigur…cu un ciomag peste cap…devi mult mai convingator, mai ales ca scapi de un contestatar. Din nefericire pentru tine …o sa ai nevoie de milioane de ciomege…Mai night…de ce nu incerci tu cu o mitraliera?…
            Basescu nu a LUPTAT DECAT PENTRU PUTERE, o putere personala si DISCRETIONARA…iar chestia cu mafia…este hilara…joc de glezne…Cum sa lupti cu sistemul mafiot care te-a generat si pe tine, care te-a adus in fruntea bucatelor?
            night…ca si mark…cu REALITATEA nu poti lupta…decat daca vrei cu tot dinadinsul sa te faci de ras, sa fi penibil?!

          • Raducule ….io vad ca tu ai alta Realitate ….3 D ….ticule,esti in alta dimensiune ….aia Intergalactica a lui Primola. 😆 😆

        • NU MAI INTOXICA
          Radu Calin

          NU MAI INVERSA
          Radu Calin

          NU MAI INDUCE IN EROARE
          SI NU MAI NASCOCI
          CONDUCATORI DEMNI SI CINSTITI
          dupa chipul si asemanarea ta,a lui Primo si a altor mediocri ca si voi..

        • Radu Calin
          Crezi ca daca nu era un Presedinte ca si Traian Basescu..ar fi mai existat dosarele de inalta coruptie in instante???

          Cit de prost poti fi doar daca te uiti la cazul NASTASE???

          SAU…te deranjeaza dreptatea INSTANTEI??

          • vezi mark…cum argumentele tale sunt invectivele?. Adica prin faptul ca nu sunt de acord sa-l cautionez pe Basescu drept „salvaorul ” natiei, ba din contra…tu consideri de cuvinta sa ma intrebi cat de prost pot fi …sa nu vad ce tu vezi?!
            Baiete…pe tine te contrazice REALITATEA…nu eu sau altcineva. Asta este drama voastra a basistilor…REALTATEA…Si cum realitatea nu poate fi schimbata cu vorbe…incerci in mod prea putin onorant…sa-i acuzi pe cei care o vad…
            Spui alta enormitate referitor la faptul ca eu cred in conducatori demni si cinstiti ca d-nul Primo?! De unde pana unde este dansul nominalizat drept conducator? De ce minti? Meritocratia creaza doar cadrul de manifestare al valorii…nu este ca la voi in politica unde politicienii in frunte cu Basescu…lupta doar pentru puterea aducatoare de beneficii.
            Termina cu ineptiile justitiei Basiste. Ce a a castigat poporul Roman ca a fost arestat Nastase? In afara faptului…ca si Capone care a fost arestat pentru evaziune fiscala..adica pentru altceva decat a facut el rau cu adevart…ca Nastase a facut o puscarie de 5 stele…nu a fost decat o razbunare a propriului partid…care la dat in „primire”…Nu mai lauda o justitie schioapa…aservita puteri. Esti ridicol.
            mark…nu mai insista…fereste-te de penibil.

          • Raducule…….io cred ca in avântul tau creator de sustinere a Meritoclociei,frizezi prostia ….daca ,nici Nastase puscarias nu te satisface 😆 😆

            Bey ,tu citești ce scrii ???

          • night…eu am alte „satisfactii” in viata…decat sa-l vad pe Nastase in puscarie. Faptul ca a fost inchis…se datoreaza in principal PSD-ului…care a dat „liber” la justitie. Chiar nu vrei sa intelegi ca justitia a fost si este CAPUSATA politic?! Ce o tot ametiti cu ce-a facut Baselu? Dupa cum se agata de putere si ce malversatiuni pregateste…inclin sa-i dau dreptate d-nului Morarau…o avea frica de mititica(?)…Vom vedea.

  12. sterpelit de pe facebook:

    Vali Paun

    Nu înțeleg care-i problema.

    S-a trezit Băsescu vorbind într-o seară (din postura de președinte al statului, ce-i drept) și au început să se certe prieteni, rude și partide. Băsescu a facut mereu ce i-a trecut prin cap, adică fix aia! Nu l-au putut clinti nici consilierii, nici evidența, nimic. Majoritatea gesturilor, declarațiilor si acțiunilor le-a ales pentru că a putut. Are fler, are simț politic, are inteligență și o capacitate enormă de lucru, dar e și foarte impulsiv, egomaniac și sufera de un complex de superioritate gros de 10 km.

    Băsescu nu-i Ponta, nu-i Antonescu și e mai puternic decat Iliescu și Constantinescu la un loc. Dacă a hotărât să meargă cu Antonescu, putem să urlăm și să țipăm cat ne ține: tot aia o sa facă! A facut ințelegeri cu Voiculescu, a discutat cu Vantu, a facut coaliții cu PSD și acorduri de colaborare cu Ponta. N-o să-i subliniez meritele, că le știm toți.

    Pe Antonescu n-o să-l votez nici daca-l susține Băsescu, nici dacă pogoară Duhul Sfant cu el în lift și nici dacă-l poartă Putin și Obama în brate peste Carpați. Nu pricep de ce se supără constructorii, programatorii și proiectanții de viitoruri posibile… că Băsescu îndrăzneste să facă altceva decât prognozeaza ei. Băsescu e animal viu, încurajeaza femeile și e votat de ele, bate campii în multe ocazii, face bine deseori și cade (aproape) mereu in picioare.
    În binele ăsta al lui, l-a nimerit de multe ori și pe la nostru, ca nație. Dovada cea mai buna e deranjul care se iscă în cancelariile occidentale de cate ori miroase în România a puci și lovitură de stat. Dovada cea mai bună e treaba aia de la Deveselu. Complexul de tătuc, pe care vad ca-l au si susținătorii și detractorii lui… nu înseamnă nimic.

    Nu-ți convine ce zice sau face Băsescu? Ești liber să alegi o altă parte, alt om, alți oameni. Pune la punct un partid sau o firmă, schimbă-ți domiciliul, serviciul, divorțează.

    În ceea ce-i privește pe Ponta și Antonescu, daca ei o să candideze… o să fac ce-am facut la meciul Vadim vs. Ilici: o să dorm!

    Vali n-a prins el esenta …cum mulți n-au prins-o …doar un basist adevărat pricepe ce-a zis președintele,cum bine zice Mark ….dar comentul e de nota 10

    Si acu oficati-va viitori antenisti 🙂 🙂

  13. De ce naiba nu inteleg unii ca omul este supus greselilor ! si la fel si Presedintele este om inainte de toate , faptul ca a cumparat teren bravo lui are tot dreptul si sa faca cat mai multi romani care dispun de finante , dar in momentul cand gafeaza si noi avem dreptul de a-l critica , pentru ca multi dintre noi care am fost alaturi de Dansul in toate bataliile sunten dezamagiti si asta inseamna dispute cu apropiati si pierderi de prietenii iar in momentul cand esti dezamagit de cel in care ti-ai pus toata speranta cred ca ai dreptul de a-l critica , pentru ca dupa ce a fost suspendat a doua oara si s-a intors inapoi la Cotroceni Al nostru Presedinte s-a shimbat vizibil , oricine a observat asta , deci pentru cei care cred ca am fost spalata pe creier s-au ca sunt pro felix sau pontac se inseala , azi daca s-ar face din nou o suspendare suntem multi care nu mai suntem motivati sa iesim sau nu la vot din pacate .

  14. Măi, sandu a lu’kanu (și sosiile celelalte două, trei), unde naiba vedeți voi ură la Radu Moraru? E revoltă, măi, ochelari de cal, și asta se servește la cald. V-ați pregătit bine mașina de aruncat cu lături și folosiți tactica lui Beria, așa cum v-au învățat (cu voie sau fără voie) bolșevicii de sub pulpana cărora pretindeți că v-ați emancipat. Hoțul strigă hoții!!! (acuma, să nu crezi că te fac hoț, așa vine vorba, tu doar înlocuiește cu spumegătorii de ură) V-a luat ceva timp să vă redresați în urma loviturii de măciucă a Nașului și acum veniți cu tâmpenii de genul: „ATACUL SIMULTAN AL CAPETELOR HYDREI LA PRESEDINTELE ALES AL ROMANIEI!!!” Nu zău?!El o fi Făt-Frumos și noi, ceilalți, balaurii. Ia împușcați-ne pe toți și rămâneți voi trei cu băsmescu! Să vă mai băsmească de bine.
    E greu momentul când toată lumea ajunge să vadă că împăratul e gol. Maurul și-a făcut datoria, însă, se pare că maurul s-a încleștat de putere. Maurul nu vrea să moară (ia-o metaforic, așa cum e intenționat, nu ad litteram). Puterea corupe. Puterea absolută corupe în mod absolut.
    „Iar daca mi se intimpla ceva, sau apropiatilor mei, sau televiziunii libere NASUL TV, sa stiti ca va fac vinovati pe DVS Traian Basescu impreuna cu clica Udrea, Maior-SRI, Ponta, Ghita, Oprea, etc si intreg SISTEMUL TICALOSIT !” Asta arată că tu ai cel puțin o fractură de logică atunci când afirmi că Nașul TV s-a aliniat cu latrinele celelalte împotriva armăsarului care a cam ajuns o gloabă, ca să parafrazez o altă discuție de mai sus. Ia să vezi când va trebui să-l pupi în fund pe căcărău, după ce ți-ai înghițit scuipații trimiși pe adresa lui, pentru că idolul tău de mucava a schimbat macazul din nou, ca să-și asigure fundul pentru când va ieși la pensie. El e un animal politic, dar, de ligă inferioară, totuși, de aia a dat greș. Nu are viziune. De aia nu joacă gobal. E lăsat să facă valuri pe Dâmbovița. A fost bun la timpul lui dar a ratat momentul retragerii, din păcate, atât pentru el cât și pentru noi. Spre deosebire de Torrijos, Președintele Panamei, cel care a recuperat canalul Panama de la americani și a plătit cu viața pentru asta, al nostru „armăsar” se mândrește cu cedarea suveranității României. Așa să ne ajute Dumnezeu la toți!
    Când naiba veți înțelege și voi că România e condusă de sforarii din afară, că toți emanații FSN-ului, printre care e și eroul vostru (chiar dacă a părut că iese din front la un moment dat), au acceptat să sugă la licurici pentru a se da rotunzi aici acasă, cu ajutorul celor purtători de ochelari de cal, așa ca tine, marcu’ cel cu memoria scurtă și nichtu’ și alții care sunteți și veți mai fi? Hidra aia de care vorbești vine la fel de lesne și de la vest (de unde pare că suge la licuriciul cel mare șeful de trib care a ajuns să confunde porecla cu realitatea și se crede în Olimp), nu doar de la est.
    Voi nu înțelegeți că aici se caută altceva, o variantă la hidra politicianistă (caută termenul în dicționar) care are unul din multele capete pe Băsescu? Altceeevaaa!!! Ceea ce avem acum e o clasă conducătoare de ciocoi, care se ploconesc afară și sunt zbiri în țară. Nimic nou sub soare. De vom avea o șansă, va trebui să profităm de ea, deși tare mi-e că ne va fi furată, din nou, dacă nu ne trezim toți la timp.
    Doamne ajută!

    • Chestia cu licuricii provine de la securistul ordinar SRS..Esti cumva sosia??

      Mi se rupe de ce crezi..de ce anume vrei…
      Pentru mine licuriciul SUA inseamna adevarata libertate a poporul;ui roman//

      Daca tie si altora ca si SRS nu va convine de ce nu emigrati in CUBA ,in CHina,In Rusia,in Coreea de Nord???

      Da,”licuriciul” american este salvarea Romaniei de un imperialist notoriu…
      Si calea normala este spre VEST!!!

      • mark…inteleg ca te laudai ca ai cetatenie americana…Asta explica inchinarea ta la portile strainatatii…Pentru o elementara informare, trebuie sa sti… ca nici americanii, nici occidentul, vestul estul, sudul, nordul…sau cine mai vrei tu…NU DORESTE BINELE ROMANIEI…Ei doresc sa ne spolieze, sa ne cumpere la preturi cat mai mici pe care le negociaza cu politicienii corupti(este un pleonasm).
        Americanii vor sa ne „salveze” de grija aurului, gazelor si metalelor rare, la preturi de nimic. Asta DA SALVARE…mark. Ai si tu procent…de te certi cu toata lumea pentru dreptul lor de a ne fura?

        • Radu Calin

          Habar nu ai tu ce inseamna democratie
          desi te bucuri din plin de ea..

          Eu am trait-o la valori dedicate..

          Tu habar nu ai…esti scolit la Stefan Gheorghiu sau alte alte cursuri de cazarma comunista

          • si tu unde ai trait o acesta demo despre care vorbesti??? NU AI TU OARE CONSTIINTA CIT ESTI DE DUS DE NAS??? LIBERTATEA??? HABAR NU AI CE ESTE… AMERICA NU DA LIBERTATE CI O FALSA IDEE… STAI MAI BLIND CA LIBNERTATEA NU MAI INSEAMNA ASTAZI DECIT PUTERE… AI PUTERE AI LIBERTATE… DOAR DACA NU TE RUPI DE TOATE CELE LUMESTI SI TE CALUGARESTI… DARA ATUNIC VEZI ALTFEL LUCRURILE… TOTI VA AMAGITI SI VA INSULTATI UNII PE ALTII SI MAI IMPINGETI OAMENII IN STRADA CIND VOI HABAR NU AVETI DESPRE CE VORBITI SI NICI UN ALT PLAN NU EXISTA PE MASA CA SA PUTEM INVCEPE NISTE TRATATIVE CU ADEVARATE IDEI SI PROIECTE DE VIATA PENTRU O LARGA COMUNIATATE CE I UN POPOR…RADU MORARU ESTE UN OM CE INCEARCA MAREA CU DEGETUL SI MULTI VIN SI IL IMPIEDICA SI IL FAC (ca si mine de aaltfel, ceece nu mi cade bine la constiinta dar macar eu recunosc-ca la spovedanie)cu ou si cu otet; DAR EL MERGE INAINTE SI ASTA ESTE „MERITUL” SAU CEL MAI PUTERNIC… ESTE O CHESTIE MARE SA FII LA BUCURESTI PE VICTORIEI SI NU LA MONACO SI NICI LA MIAMI…IN MIJLOCUL FURTUNII ACOLO ESTE UDNE EL ESTE… VOI VA DATI MARI SI HABAR NU AVETI DESPRE CE VORBITI… EL LE TRAGE…

            NU MAI FITI TIMPITI… VORBITI DE FRATIE SI PE EL IL STRIVITI FARA MOTIVE… FRATIA VOASTRA UNDE ESTE???

          • mark…MINTI fara nici cea mai mica jena…De unde pana unde am fost eu scolit la scoala de partid?
            Eu care am fost educat sa fiu impotriva regimului comunist pe care-l reprezinta SI Basescu?
            Tatal meu a fost detinut politic…cum sa fac eu Stefan Gheorghiu?
            Asta este o delatiune tipic comunistoida. Acuzatul…devine acuzator prin rastalmacirea adevarului.
            Basescu a facut Stefan Gheorghiu…daca tot vrei sa sti cum stai. El nu putea sa fie comandant de nava si apoi sa lucreze in strainatate daca nu ere scolit de partidul comunist. Vezi cum o cauti cu lumanarea?

          • Meritocioclule …..esti de o Ignoranta crasa ,ca si peceristii aia de duzina de pe vremea lui Ceașcă…. 🙂

            Basescu n-am facut Stefan Gheorgiu si nici școala la Moscova

          • nightculescule…ciocul mic. Basescu a facut scoala de partid…ca altfel nu pupa sa iasa nici pana-n insula Serpilor…dar pe oceane…Tu pe cine vrei sa ametesti? Si unde mai pui ca a mai fost detasat in strainatate…Chiar nu sti despre ce vorbesti?! Dupa tine a fost vrun dizident politic…nici PCR-ist n-a fost.
            Night…haida de…

        • Io ….zîc s-o luați spre EST ,că-i mai simpla si batatorita ….si bineinteles o si stiti mai bine … 😆

          • night…tu ramai acolo unde esti …ca stai bine…P’acilea este zarva mare…si ca sa fie si mai mare…bagi si tu batu’ prin gard…ce sa faci…trebe sa traiesti si tu… cumva,cumva…

  15. Astazi am asistat la o disputa „personala” intre presedinte si prim ministru. Total irelevant pentru agenda publica…dar cum am vazut ce s-a discutat…pot spune ca nu a facut decat sa-mi mareasca gradul de LEHAMITE.
    Una dintre cele doua fetite norocoase…de-ale presedintelui, una europarlamentara iar cealalta notarita de succes si bani multi…au probleme. Cea mare a dat cam 300.000 euro pe niste pamant si a mai imprumutat 1.000.000 euro.. O nimica toata…Presedintele Basescu recunostea ca nu este nasul tuturor sa obtina asemenea sume…si sfatuia pe Ponta sa faca in asa fel, incat pana in 2014 cand se va scoate la liber spre vanzare pamantul Romaniei, Romanii sa poata cumpara pamant…inainte sa-l cumpere strainii. CATA NERUSINARE…
    Ungurii au interzis vanzarea catre straini a pamantului, stergandu-se la fund cu Directiva Europeana…iar Bulgarii au interzis pana in 2020.
    Noi Romanii…reprezentati de Ponta si Basescu…oferim pamantul patriei sa fie cumparat de cine vrea…dintre straini…ca Romanii sunt saraciti. Noroc ca ne mai spala rusinea…fata cea mare a presedintelui…

    • CATA NERUSINARE????
      Din partea cui???A unui roman care cumpara pamant si in acest fel da exemplu romanilor???

      Da,,
      NERUSINARE\

      Pentru toti cei care intorc pe invers,pe dos ORICE face ,ORICE intreprinde,ORICE decide,ORICE Spune ,ORICE respira „DUSMANUL „nr.1 al Natiunii ,TRaian Basescu

      NU EXISTA,in opinia ciumpalacilor decit URA si discreditare impotriva DECIDENTULUI autorizat numit Traian Basescu..
      DE CE OARE???

      Nu am decit doua explicatii:Daca nu sunt slabi de minte si spalati pe creier ,atunci sunt partasi linga mafiotii nenorociti ai neamului romanesc!Adica dusmanii lui!

      • mai mark mai…calmeaza-te…tu ma acuzi de ura…si tu te sufoci cu acuze…care mai de care mai mai abracadabrante…
        Apropo…cati dintre Romani pot cumpara pamant dand un avans de 300.000 euro? Multi? Eu nu cred…Dar cu siguranta toti politicienii si odrasele lor…POT. O fi o intamplare? O fi noroc? O fi destin? SAU HOTIE ?
        Unde este ura? Sunt constatari si intrebari…

        • Yep …ai dreptate …sunt constatari de comunist sau securist ..le-am mai auzit si la altii de pe la antena Varanului ….e un deja vu … 🙂

          • night…stai cam prea mult pe antena varanului…si vezi ca se ia ….si avem noi deja vu…cu tine. Sti cum este aia cu…de ce iti este frica…nu scapi.

  16. Domnule Moraru,în lipsa unui candidat credibil și cu șanse reale din partea dreptei, ,decrebilizați unica persoană care mai face opoziție la guvernarea lui Ponta.Nu știu ce urmăriți sau pe cine susțineți (ar fi bine să vă pronunțați) dar schimbarea asta de macaz nu face bine ACUM pentru țară.Invitați-l pe Băsescu,,să știe toată lumea și puneți-i acele întrebări care vă preocupă. Așa ar fi corect.
    Citind comentariile,cred că sînt pe site-ul de la Antena 3. Păcat.

    • D-na ,nu am inteles daca nu e blogul lui Basescu e Antena si invers ,mai sus de asta nu puteti vedea ,pacat!!

    • margareta…nu te supara, dar daca tot ne pui pe toti in aceiasi „oala” cu cei de la antena 3…nu-ti pui problema ca poate TU…ai gresit site-ul?

    • Margareta,sunt unul dintre cei care apreciaza, partial,favorabil comentariul tau.Nu toti sunt telespectatori ai Antenei 3.Pe mine m-a dezamagit R.Moraru nu prin ideea de a reprosa Presedintelui amnezia ci prin abordarea”feren-tarista”a comentariului. Apreciam aboradrea docta a problemelor,cu intelectuali,cu fraze elaborate,cu nivelul academic al interwiurilor.Nu i-am cunoscut jargonul”de ghetou”al ultimului articol. Afisind un orgoliu personal exacerbat,a indepartat pe unii dintre sustinatori si,probabil,a scos din”hibernare”pe cei ce nu indrazneau sa comenteze aparitiile anterioare.Personal am constatat,din comentariile anterioare,ca au deviat de la subiect ajungind,uneori,sa se faca anunturi cu tenta matrimoniala.Cum sa mai accepte Presedintele o invitatie la Nasul dupa ce R.Moraru l-a avertizat ca”nu se poate bate pe burta cu EL”?Poate ca cel mai destept va ceda si vom avea unele explicatii in diverse domenii ce n-e intereseaza.

      • Stie el Traian Basescu de ce nu vine si ignora toate invitatiile si bine face . 🙂

        • Bine face, asa zic si eu (am motivele mele ) acum depinde de ce parte este binele !!! 🙂

      • @ theo
        Ai explicat foarte bine ce mă deranjează citind comentariile.Nu am vrut să jignesc pe nimeni,dar trebuie facută diferență între Băsescu și ceilalți doi foști președinți.Apreciez verticalitatea președintelui,care a făcut tot posibilul ca justiția să funcționeze.A fost trădat de PNL în frunte cu Tăriceanu,a fost trădat chiar și de unii din PDL,dar viziunea lui politică și direcția în politica externă nu și-a schimbat-o de dragul niciunui compromis,spre deosebire de Constantinescu,care sa văitat că a fost ”invins de sistem” nu i-a dat o mînă de ajutor,din contra a fraternizat cu USL.
        Acesta este motivul pentru care îl susțin în continuare pe Băsescu.

      • theo…tu nu apreciezi decat abordarile academice? Du-te pe site-ul Academiei Romane…si posteaza acolo. Aici se vorbeste despre politica si politicieni…adica despre ce este mai rau in societatea Romana…Daca-ti place de TB…poate ca sti cat de sensibil este, cat de „academic” hahaie, si le „tranteste” de ne sar…nu zic ce…

  17. D LE RADU MORARU ,NU DOAR PRESEDINTELE UITA SAU SE FACE CA UITA ,SUNT SI SUSTINATORII DANSULUI CU ACELEASI APUCATURI SA LE MAI AMINTIM CU CINE TINETI !? 🙂 CU ROMANII 😀

    • Emoticonule care esti..
      Presedintele Traian Basescu TINE CU ROMANII..
      Daca nu ai discernamint asupra faptelor sale …nu te mai baga in seama pe comentariul meu…
      Un presedinte de tara nu se implica in treburi private…\
      Sau nu tine cu romanii pentru ca se lupta cu caracatita mafiota ,ticalosita a USL???

      Nu este suficient ca a fi roman cu adevarat trebuie sa stapinesti CORECT limba romana..mai trebuie sa ai si ratiune ,obiectivitate si discernamint..
      Daca nu le stapinesti,pici ca musca in lapte…

      • Tu esti prost ,dar nu stii cum sa spui !!! Nu i nimic lasa ca am inteles!!Du te mai si canta la alta masa,ca n am schimbat !!

      • mark…neputinta de a te impune si de a ni-l impune pe TB…ca om providential…te face sa-ti pierzi si bruma de luciditate si sa „argumentezi” cu atacuri la persoana.
        Vezi mark…cine otraveste atmosfera? NU?! PACAT.

  18. DUBITO ERGO COGITO, COGITO ERGO SUM. (Descartes)
    COGITO, ERGO DUBITO.

    Nasule, DUSMANUL ACESTUI POPOR, CARE NE PUNE BIRURI SI NE VINDE PE SPAGI GRASE LA STRAINI ESTE HYDRA STACOJIE A MITOMANULUI NATIONAL … NU PRESEDINTELE LASAT DE ACEASI HYDRA FARA NICI O PUTERE, SI ATACAT FARA INCETARE IN HAITA DE ACEEASI HAITA STACOJIE !!!

    Asa ca este de mirare cat de retinut te referi direct la ADEVARATII VINOVATI DE DEZASTRUL IN CURS DE DESFASURARE CHIAR SUB OCHII NOSTRI … in loc sa ACUZI DIRECT SI PLIN DE INDREPTATITA INDIGNARE DERAPAJELE GRAVE DE LA DEMOCRATIE SI DE LA RESPECTAREA LEGII ALE GUVERNULUI CRIMINAL PONTA … in loc de asta, tu, Nasule, te alaturi corului turbat al HAITEI CARE NU VEDE CA MASURA DE SALVARE A NATIEI ROMANE SI A TARII, DECAT ATACUL INVERSUNAT LA PRESEDINTE … aceeasi „incantatie voodoo”, repetata obsesiv, cu turbare imbalosata la gura si cu privirea tulburata de ura: „JOS BASESCU!” … „JOS BASESCU!” … „JOS BASESCU!” …

    Rabufnirea de orgoliu personal pentru ca presedintele Basescu nu ti-a dat atentia la care te crezi indreptatit, NU EXPLICA SUFICIENT AMPLOAREA SI URA CU CARE IL ATACI DOAR PE PRESEDINTE!!! … CE ALTCEVA ITI ALIMENTEAZA O ASTFEL DE URA DE NESTAPANIT FATA DE PRESEDINTELE BASESCU??? … nu fac presupuneri, cat timp nu am informatia relevanta, DAR SEMNUL DE INTREBARE SE INCAPATANEAZA SA RAMANA!!! … cred insa ca Nasul-TV are totusi O DATORIE MORALA (SI LEGALA) FATA DE TOTI ACTIONARII SAI, SA II ANUNTE DE ORICE SCHIMBARE SEMNIFICATIVA IN ACTIONARIATUL „NASUL-TV”!!! … poate raspunsul se afla chiar acolo … ca sa nu merg mai departe si sa ma intreb si DE CE OARE NASUL RADU MORARU CANTA ACEEASI MELODIE, LA UNISON CU ANTENELE, IREALITATILE SI ALTE OFICINE VARANISTO-COMUNISTO-SECURISTE!

    Caci: „piticul razbunator Nasul-TV” ar putea fi doar marioneta la vedere a UNEI NOI OFICINE A URII, MINCIUNII SI DIVERSIUNII VARANISTO-BLA-BLA-BLA … cu rolul clar de a deturna o parte din nemultumirea provocata de guvernarea urii si minciunii ponto-crinoline CATRE UN FALS DUSMAN … „INAMICUL PUBLIC NR.1” AL VARANILOR, ILIESTILOR, SECURISTILOR SRS-isti … folosesc conditional-optativul pentru ca asta este concluzia logica spre care ne conduce ATACUL SIMULTAN AL CAPETELOR HYDREI LA PRESEDINTELE ALES AL ROMANIEI!!!

    DOAMNE, AJUTA ROMANIA!

    • Vad ca atmosfera relaxata nu este apreciata de cei ce vor sa-si impuna cu forta proprile opinii. Nu comentez… „cei mana pe ei in lupta” …este treaba lor…Totusi…fiind o platforma publica…nu poti sa-i ignori, sa-i treci cu vederea, mai ales ca incearca sa te agreseze prin violenta de limbaj,cu minciuni, cu acuze, delatiuni si invective, in ciuda unei mimate pozitionari intelectualiste…cred eu apreciata doar de d-na Alexa…
      D-nul Moraru este facut cu ou si cu otet…ca nu-l ataca NUMAI pe Ponta…ca-si ” permite ” sa-l atace si pe idolul sau…TB. Penibil…
      Lasand la o parte ” latinismele ” ce se potrivesc ca nuca in perete…urmeaza un atac dur la adresa lui Ponta…considerat SINGURUL vinovat pentru dezastrul national.
      EROARE…TOTI sunt vinovati pentru nenorocirea Romaniei, iar gradele de vinovatie…numai justitia le poate stabili.
      Apoi …pe toti cei care nu suntem de partea lui Basescu ne numeste…intr-o apreciere pausala…haita turbata, imbalosata de ura…
      Sandukan…nu-ti cer decenta, n-ai de unde…dar o minima RUSINE…tot trebuie sa ai…
      Sandukan…avertizeaza pe d-nul Moraru asupra drepturilor actionarilor in luarea decizilor referitoare la LIBERTATEA DE OPINIE. Lasand la o parte ca nu sti ce inseamna asa ceva…o mica intrebare…Cate actiuni ai d-ta sandukan…sa pretinzi consultari ?
      Apoi ca si mark…spui ca cine nu este cu Basescu…este de partea raului…Haida de…Asa spunea si Stalin…si a omorat 20.000.000 de rusi. Noroc ca nu esti sef de stat.
      Incheierea este o blasfemie…implorand ajutorul Domnului in favoarea Romanilor…basisti.
      sandukan…somn usor(cam greu).Trezirea la realitate va fi dura…

      • Comparatia cu Stalin este una lattrinista…
        Traian Basescu are actiuni notorii impotriva unui sistem ticalosit…
        Nu se poate nega evidenta…
        Nu este una declarativa..
        Ci una de actiune ,,pentru care a platit cu doua suspendari..\

        Ce sa spun..identic Stalin..generalissimul/

        Se practica si pe aici INTOXICAREA???

      • Desi nimeni nu vorbeste cu el, si nimeni nu il baga in seama, MERITOCOCUL-JANDAR’ „raducalin” se baga insistent in vorba precum muscoiul in koorul calului … tropaie cu aceeasi satisfactie pe rahatul si pe mierea (de care dispune abundent in fundul gradinii), savurandu-le aroma cu nesat in public … si, la fel ca toti confratii lui degraba bazaitori la pidosnicul loc cabalin, IA CATE O PLESNITURA DE COADA PESTE OCHI … „PENTRU CA MERITA”!!! … 😆 😆 😆

        PRIMA PLESNITURA BINE-MERITATA („PLICI”) URMEAZA:

        MERITOCRATIA, SFARSITUL DEMOCRATIEI
        Laurențiu Primo | luni, 22 octombrie 2012 | 13:34 |

        „Nasul Tv si Laurentiu Primo lanseaza o provocare fara precedent: MERITOCRATIA. GATA CU DEMOCRATIA!”

        SURSA:
        https://www.nasul.tv/2012/10/22/meritocratia-sfarsitul-democratiei/

        MERITOCRATIA = PUTEREA CELOR „CARE MERITA”!
        DEMOCRATIA = PUTEREA POPORULUI!

        Au spus limpede, „cu subiect si predicat”: LANSEAZA PUTEREA CELOR (ne vor spune ei care sunt acestia!) CARE MERITA! …GATA CU PUTEREA POPORULUI!!! … inca nu pricepi CE TI SE PREGATESTE, POPOR ROMAN???

        Uneori incearca sa indulceasca duritatea primelor lor declaratii, „dand-o dupa cires” cum ca meritocratia lor este de fapt adevarata democratie, bla, bla, bla „vorba maestrului”, … 🙄 … „EZISTA O SINGURA ESPLICATIE” (sic): „QUI S’EXCUSE, S’ACCUSE!!!” (cine se scuza, se acuza!)

        In rest nu am pentru el decat: „IGNORE” … si „sa fie mult-iubit” in tara unde o sa curga „NUMAI DELICIILE RAHATULUI SI MIERII MERITOCOCE” …

        • MAI FRATILOR …. EU NU SCIU CINE SINTETI VOI: DELA MONTECARLO, DE LA MEDITERANA(ami degraba m as intreba daca tot locuiti pe acolo cum de PUTERI) CHESTIA ESTE CA MERITOCRATIA ESTE O MIZERIE LA FEL DE MARE CA SI DEMO… ADICA ASTAZI IN 2014 -aproape- a civilizatiei noastre, tot ce este ECHITABIL NU MAI „EZISTA” deci lucrurile sint clare ORI FURI, ORI FURI… ALTA ALTERNATIVA NU „EZISTA” la BUNASTAREA LUMEASCA…CINE O DUCE ASTAZI BINE ORI A FURAT ORI FURA INCA… SURSA DE BUNURI ESTE INEPUIZABILA… pina cind nu stiu inca; se va stabili de comisia de exproprieri si de cea de decapitari; ne trebuiesc ghilotine si scaune electrice… eu as propune funii ca sint mai ieftine iar padurea este plina de arbori;

          propunerea dv de a se face fratie cu cel ce ti da ghionturi este tot chestie de „constiinta” si funie; ceea ce se intimpla in taote rascoalele romanesti pe la 1400, 1500,1500, 1800 se va intimpla inca; romanul are rabdare si in ultima instanta se RIDICA IN PICIOARE… SAU MANINCA JARATIC cum spunea un ORESTE pe undeva…si atunci FACE ORDINE…

          PRIETENE NU SE SPUNE : IESITI IN STRADA, NU MAI PUTEM FI PAIATELE…
          SE SPUNE : IESIM IN STRADA, NU MAI PUTEM FI PAIATELE…

          IA L DE MINA nu i dai brinci aluia ca sa se sacrifice; DU TE SI TU CU EL…

          DACA NU ATUNCI INCHIDE GURA !
          DACA NU ATUNCI TACI !

          oricum este o rusine ce facem noi toti cu noi insine… parca ne am bate joc unii de altii; constient… potoliti va…!

          • auzazarnescu…iti repet…NU MAI BATE CAMPII DESPRE MERITOCRATIE…PUNE MANA PE CARTE SI INFORMEAZA-TE…Iti scriu cu litere mari…ca vad ca-ti plac…Sa sti insa…poti scrie si cu litere mici…dar informeaza-te inainte. Este jenant sa vorbesti cu glas tare, ingrosandu-ti vocea…despre chestiuni pe care nu le stapanesti…

        • sandukan…eu nu ma „bucur” ca tine de gratile d-nei Alexa…eu sunt anti-basist si in general anti-clasa politica tradatoare.
          Da …in meritocratie se sfarseste aceasta democratie falsa, ipocrita, de parada…prin care s-a securizat dictatura clasei politice…
          DEMOCRATIE NU POATE FI DECAT IN CLIPA IN CARE CLASA POLITICA TRADATOARE VA FI INLATURATA DE LA PUTERE.
          IN MERITOCRATIE…VA FI DEMOCRATIE. FAPTUL CA SE CERNE SITA…DEMOCRATIC SI FIECARE VA OCUPA LOCUL BINEMERITAT SI CEI CA TINE O SA TREBUIASCA SA MUNCEASCA CINSTIT…CE ESTE RAU? IN CEEA CE TE PRIVESTE PE TINE SI PE POLITICIENII CORUPTI…ESTE FOARTE RAU…DAR SI UN BINE. POATE, POATE VEI FI SI TU…BUN LA CEVA, IN AFARA DELATIUNILOR SI POSTARILOR MINCINOASE.
          Incearca sa te calmezi…nu convingi pe nimeni cu isteriile tale delirante…decat pe cei si cele…convinsi deja.

  19. Dincolo de limite..
    TOI cei care sunteti declarativ impotriva Presedintelui
    Sunteti cu VOICULESCU,ANTONESCU,PONTA

    Recunoscuti a fi artizanii a doua suspendari

    Nu incercati detasarea…acolo sunteti…
    Cuvinte pompoase??
    Ia uite..desamagire
    Ca sa vezi..
    Ce trebuia sa faca PENTRU VOI,SPECIAL presedintele unui stat???
    SINGUR,impotriva tuturor???
    Atit cit a putut ..a facut..si ca urmare a fost suspendat de doua ori..CAZ UNIC IN EUROPA..

    SUFERITI de amnezzie.omiteti de care parte se afla dusmanul …

    Si loviti exact in cel care este de partea voastra..
    SINGURUL..
    Imi doresc sa aflu UNDE va este crezul,speranta,nadejdea…cine va reprezinta,cine va foloseste,cine va planifica viata

    Toti cei care il blamati,il judecati .il insultati pe Traian Basescu
    Sunteti complici cu TRADATORII ,cu Mafiotii,Cu securistii turnatori …. cu hotii,cu nemernicii
    Impotriva carora LUPTA Piratul…

    • MARK …. eu cred ca prea ne bagi pe toti in acceeasi oala ! >>si ce iese ??? …

      • Elena S
        Te simti vizata??
        Eu nu te-am avut in vedere…
        Reiterez cei care sunt contra Basescu sunt prietenii,implicatii si rudele PUSCARIABILILOR ..a turnatorilor gen SRS si Voiculescu..a lui PONTA si a lui Antonescu…

    • mark…radicalismul tau imi aminteste de sintagma comunista a lui Stalin…care spunea…”cine nu este cu noi…este impotriva noastra”.Adica pentru tine este inimaginabil sa nu fi basisist…iar daca totusi nu esti…musai trebuie sa fi de partea „raului”.
      Cu o atfel de atitudine…vei pierde de clienti si pe putinii basisisti ramasi pe baricade…

      • Radu calin…
        nu folosec radicalismul ca altii…
        arat adevarul…\
        contrazuice-mi spusele..atit…

        • mark…tu vorbesti de adevarul „tau”… De ce ma asociezi, cel putin pe mine, cu Voiculescu sau alti bagabonti? Daca era presedinte Voiculescu…poate imi faceam o groapa in fundul gradini…!?
          Eu si nu numai eu…sunt impotriva SISTEMULUI generator de coruptie. Acest sistem la generat si pe Basescu si pe multi altii.
          Eu nu am cu Basescu o lupta personala, ar fi aberant…ma iau de el fiind in fruntea bucatelor. De 24 de ani suntem spoliati, batjocoriti, tradati…Ce-ai vrea? Sa-l aplaud?
          TOTI sunt vinovati…iar gradele de vinovatie…NUMAI JUSTITIA le poate stabili. NIMENI nu este nevinovat…

  20. Si eu l-am votat si sustinut pe al nostru Presedinte dar acu un an am scris pe facebook-ul dansului ca pe mine si familia mea ne-a dezamagit , ca doare al naibii aceasta noua pozitionare , am punctat tot ce am crezut eu ca s-a schimbat la Dansul si ce credeti nici un raspuns , sa stiti ca in momentul cand ne-am dat seama ca dupa a doua suspendare T.B s-a schimbat a durut foarte tare , ne-am simtit tradati si nu ne-am schimbat parerea , dar este un Dumnezeu si le vede pe toate sunt foarte multi care si-au dat seama de jocul Presedintelui.

  21. chiar ca e prizonier. neandertal :)))) n-a fost la samanul care trebuia :)))))

    ofticari cumplite :)))))

    pacat, pacat ca noi toti ceilalti fara sa constientizam am devenit victime. cred ca am fost prizoniera unui sistem ticalosit. sorry!

  22. Am luat acest mesaj proapat pe facebook ,de la un roman ..

    „Astazi am realizat ca in 1989 in Romania s-a schimbat sistemul pentru ei, nu si pentru noi; de fapt l-au adaptat la vremurile noi. Traim o noua „colectivizare”, legea exproprierilor care tocmai a trecut de senat. Asa cum comunistii bolsevici au luat pamanturile si averile romanilor, la fel se va intampla si de zi inainte, sub o alta forma, sub umbrella unui „interes national” al unor companii private care mai sunt si straine pe deasupra. Noua generatie de neobolsevici astazi au perfectionat uneltele securistice Dej-Ceausiste incat deja cei ca Iliescu sau Nastase au de luat lectii de tiranie, dictatura, impertinenta, subjugare, tradare si dezgust fata de popor, de la pionierii patriei distruse – Ponta, Barbu, Basescu, Cacarau Antonescu… lista se poate lungi foarte mult. Practic javra de lup comunista si-a schimbat blana insa naravul prost este acelasi. Asta pentru ca noi nu am avut o Revolutie in 1989 in care romanii sa fi castigat si care sa fi avut ca rezultat excluderea microbilor comunisti din viata politica a tarii. Noi, in 1989 am pierdut. Inca suntem datori noua si generatiilor viitoare cu o Revolutie in care sa invingem. Noi, nu ei.
    Numai bine, sa fiti uniti! „

    • DANA ….CINSTE CELUI CE A SCRIS ACESTE RINDURI !.. asta strig si eu …..UNITI ! dar CUM SA DEVENIM MAI UNITI ?!

    • Romanul 🙂 se numeste Viorel Ungureanu

      daca tu ai vedea ce interesant ne unim ,ieri citeam un coment pe blog printe care scriu daor atat ..fierbe …fierbe niste categorii , si uite asa ,FIERBEM .

  23. Buna dimineata ,ziua ,nu am citit inca articolul ,imi este sufiecient titlul ca sa mi spun oful ,Traian Basescu este singurul politician care ne a dezamagit profund pe foarte multi dintre noi ,asta nu se iarta si nu se va ierta niciodata (n am suportat niciodata omul care ma duce cu vorba (pacaleste) , a fost cam asa dam una calda ca sa bagam mai multe reci si uite asa cat ne tine 🙁 nu au nicio treaba cu tara si cu poporul roman ,apropos astea din politichie si au cumparat pamant sigur nu au gaze de sist in zona ,au verificat harta ,sau chiar daca nu au verificat sunt convinsi ca pe la ei NU SE TRECE ,dezamagire ,dezamagire,dezamagire ,sa nu mai vina nimeni sa mi spuna ca asa este in politica ,nu este adevarat ,nu asa ,asa vor EI SA FIE!!!!!!PS A INCEPUT PROST DIN 89 SI A CONTINUAT ,CUM PUTEA SA CONTINUE ,CUM SE VEDE ,SI AU BATUT JOC DE TARA SI DE POPOR ,MAAAAMA CE PACATE AU ?!!!!

    • SALUT DANA !…timan !,….am terminat treaba LA BUCATARIE ! MONACO o sa il vizitam impreuna ! …. 🙂

    • bunica,ESTE ADEVARAT !,,,,,dar nici de martiri nu avem nevoie ! Ei sunt dati uitarii cel mai repede ….CE este de facut ? Astept sa vad la NASUL fete noi idei noi…

    • cea mai mare.
      la fel de mare ca tzeapa iliescu.
      e ca intr-un menaj a troa (scuze pt ortografie):
      ilici si base, partea mascula
      romanica, partea femela…
      si noi?
      eee, ce mai conteaza…

      • johnica, ok ! ne plingem ! dar ce facem mai departe ?? Cum urnim din loc DROBUL DE SARE ?

        • e simplu, nu e greu , dar e mult de munca.
          abia acum s-a gandit nasu la o miscare civica, adevarata.
          dar exista riscul sa fie imbacsita de fanaticii basisti sau pontisti (desi pastia din urma nu i-am identificat inca…)
          e mult de scris si ma doare inca capul dupa beuta de aseara.
          intreaba-l pe timan, el e secretarul cu probleme organizatorice al grupului de initiativa.
          eu sunt doar responsabil cu mentinerea plina a frigiderului.
          ps. miscare civica, nu ciuvica…

          • ps.
            si din monte carlo viata nu pare asa grea…
            aici nu am auzit inca de nici o fabrica, uzina, combinat, ceva… care sa dea faliment, insolventa, etc…
            deci, hai la monaco.
            iti fac cunostinta si cu vecina mea, raduleasca mihaela.

  24. Poate ii dezamagesc pe unii care vor sange pe pereti in interiorul unei „tabere” dar eu vazand deja paleta de politicieni din oferta n-mi pare rau ca am votat cu Basescu.
    Noi am ajuns la performanta negativa ca atunci cand o persoana are si defecte sau face unele greseli sa spunem ca suntem dezamagiti, ca ne pare rau de ce am facut, etc. Asa ca eu foarte detasat spun ca nu credeam ca Basescu e ingeras, nu aveam pozitia lui clara legata de Rosia Montana si nu stiam discutiile intime sau mai putin intime cu vreun jurnalist fie el si Radu Moraru, desi chiar cunoscand toate astea tot nu as fi putut vota cu Nastase, Geoana sau Antonescu (alte variante nu au prea fost viabile) deci nu are cum sa-mi para rau dar tocmai asta imi da dreptul sa critic si sa nu fiu de acord orbeste cu tot ce face politicianul pe care l-am ales asa cum nu sunt tot timpul de acord cu toti membrii familiei sau cu colegii sau prietenii adevarati la care le aratam obrazul tocmai pentru ca au deraiat sau au fost orbiti de anumite sentimente confuze.
    Faptul ca Radu are o astfel de atitudine este de inteles judecand dupa relatia lor si asteptarile inerente unei relatiii corecte.
    Astept o reactie a Presedintelui si/sau a omului Basescu pentru ca o astfel de scrisoare deschisa sa-si atinga scopul.

    • tracule,de cind politica este corecta ?? a fost vreodata ?? sau : a fost veeodata,, corecta ”politica in interesul Romaniei al romanilor de rind ?

      • Nu am pomenit ca politica e corecta. Daca m-am referit la corectitudine am facut-o in virtutea a ceea ce am vazut in timp atat pe B1TV sau 10TV ca relatie intre Radu Moraru si Presedintele Traian Basescu. Acea „relatie” (nu-i pot spune altfel) pana in ultima vreme cred ca a fost corecta.
        Nu ghicesc nici momentul si nici motivul pentru care s-a produs „fractura”.
        Nu cred ca trebuie sa mai discutam daca e sau nu corecta politica ca avem si noi o oarecare „varsta” si cred ca cel putin in privinta asta nu avem dubii.

    • tracul…observ din ce in ce mai des o ideie care se desprinde referitore la mandatele lui TB. Cica acest presedinte ar fi varianta cea mai buna in COMPARATIE cu variantele pierdante ale unor contracandidati jalnici. Sa observi cate o fata frumoasa…cum umbla cu cate o prietene mai uratica…Amandoua au de castigat…Aia frumoasa „pare” mai frumoasa iar aia urata, cu toate ca pare mai urata…totusi are sansa s-i pice si ei ceva…dntre cei care roiesc in jurul celei frumoase. Basescu a beneficiat de o concurenta jalnica…dar nici nu a lasat sa „creasca” nimic in umbra sa. Umbra lui TB, forta pe care o emana, incrancenarea cu care lupta, mai ales cand este inghesuit…toate rezida dintr-o dorinta de PUTERE…URIASA. Nu cred ca este vrun alt politician cu o asa dorinta de a conduce, de a comanda, de a stapani, de a domina…ca cea a lui Basescu.
      Eu nu numai ca nu cred in raul cel mai mic…sunt IMPOTRIVA. Raul este rau…si nu avem voie sa facem concesi.Din pacate, in clipa in care oferta este saraca…Si asta se poate petrece numai intr-o dictatura a clasei politice…Va rog…nu mai vorbiti de democratie sau stat de drept. NICIODATA NU AU FOST IN ROMANIA.

      • Poate ca trebuia sa fii mai clar. Am priceput ca nu esti de acord cu raul cel mai mic dar nu ai venit sa ne spui care ar fi fost solutia atunci cand Basescu a candidat.
        Ai spus ca TB nu a lasat sa creasca alti candidati dar nu ai explicat mecanismul prin care s-a intamplat asta. Nu ar avea motiv sa impiedice cresterea de alti viitori candidati cand el nu mai poate candida ci dimpotriva ar fi cresacut mai multi pentru a avea de unde alege el pe cine sa ne serveasca la oferta. Iliescu l-a crescut pe Nastase pana i-au crescut coarnele si lui.
        Democratie este in Romania dovada este si faptul ca putem sa ne exprima liber opiniile dar si faptul ca politicienii nu sunt obligati sa tina cont de ele 🙂
        Cu statul de drept ….. ma abtin ca nu ma pricep 🙂

        • tracul…eu tocmai asta sustin…SISTEMUL este o feuda…in care se intra pe criterii cleptocratice.Oferta este impusa si limitata. Faptul ca Basescu a fost raul cel mai mic…este unul dintre vicile sistemului. Mai mult decat atat…la ce ne-a folosit…atata timp ca de ce ne-a fost frica …n-am scapat?
          Faptul ca sintem liberi sa vorbim…nu inseamna ca este democratie…Priveste cum au fost confiscate majoritatea mijloacelor de informare…iar faptul ca aceasta clasa politica tradatoare…nu respecta vocea strazii…inseamna DICTATURA. Clasa politica nu a respectat un referendum valid…despre ce democratie vorbim?!
          Faptul ca nu sunt separate puterile in stat…inseamna ca NU este nici stat de drept…In rest…totul este OK. Care…”rest”?

          • Si totusi fii mai aplicat si lumineaza-ma si pe mine care ar fi fost alternativa la Basescu fie in 2004 fie in 2009? Filosofii tot facem legate de sisteme si oamenii care le populeaza, dar concret astept inca de la manifestatiile din 1990 solutii pt. Romania si aud doar critici`si nemultumiri

          • Tracule…fii „trac”…ti-am mai spus-o si cu un alt prilej…Nu-mi place datul dupa cires, cum nu-mi plac nici naivitatile ipocrite…
            Faptul ca oferta politica este dezastruasa…o datoram TOT acestei clase politice corupte…care nu ne da de ales… decat sa alegem raul cel mai mic. Raul este RAU…nu face decat sa ne prelungim agonia…si pana la urma de ce iti este frica…
            De ce meritocratia starneste asa …frisoane? Chiar atat de rau am ajuns incat normalitatea pare utopica? Sa nu-i mai spunem meritocratie…sa-i spunem …cum vreti voi, cei care nu credeti ca este posibil sa existe criterii valorice in promovarea in functii…Nu conteaza numele,sau eu, d-nul Primo sau Confucius…CONTEAZA DOAR PRINCIPIUL…Atat. Noi suntem niste amarati de sustinatori…Nimeni nu-si poate aroga principiul…cel mult…punerea lui in opera.

  25. daca basescu il renoveaza pe antonescu,…scuze, reevalueaza
    cum o sa ii mai spunem penelistului:
    kakarau sau … kakabun?

    • johnica,…timan este ,un personaj de care m-am atasat mai mult sau mai putin ….nu asta conteaza pt acest blog !

  26. PUTETI SA MA CRITICATI CUM VRETI PT CE VOI SCRIE DAR EU ASA CRED : PINA NU IESE CU BATAIE ,LA ROMANI NU SE SCHIMBA NIMIC !! . Nu doresc acest lucru si NU instig la scandal pur si simplu asa cred eu.

    • …poti sa te bati cu oricine, dar nu cu timan…
      caci unde dragoste nu e, scandal e…

      • JOHNICA …EU nu ma bat cu timan ! cred ca se bate singur ! EU voi fi linga el indiferent ce crede EL despre mine !… te pup timan ! :)))

          • NU TREBUIE SA FIU INTOTDEAUNA DEACORD CU TIMAN PT A FI PLACUTA LUI SAU ORICUI CITESTE ! EU SUNT MAI CLARA SI MAI CATEGORICA UNEORI DECIT ALTII.

          • tu scriezi aici ca sa ii faci placere lui timan?
            offf, doamne…
            daca ai sti cu adevarat cine e timanu…

  27. Ca multi romani mi-am pus si eu sperantele in Basescu. L-am votat la prezidentialele din 2004, 2009 si la prima suspendare. La a doua suspendare nu m-am prezentat, ca asa a fost jocul atunci. Privind retrospectiv perioada Base, nu regret deloc ca l-am sprijinit, stilul sau de jucator, de om care se implica, care nu tace, nu se ascunde si isi spune clar parerea asupra problemelor mari cu care se confrunta tara, asupra guvernarii, le-am apreciat pozitiv Si au fost ceva rezultate pozitive pe linia democratizarii si a Justitiei. Unde am gresit eu cetateanul a fost faptul ca mi-am pus prea mari sperante in Presedinte ca ales al intregului popor ca va reusi sa schimbe directia Romaniei spre Europa si sa dea o lovitura decisiva sistemului asa zis ticalosit. N-a fost sa fie. Referendum am avut, dar o noua Constitutie ba. Sistemul ticalosit aparent in corzi a revenit in forta si l-a mototolit bine pe Presedinte anul trecut, iar acum pune in real pericol democratia si statul de drept. Clasa politica corupta nu este interesata de buna functionare a statului, de corectarea „maretelor” derapaje ale puterii de la democratie si statul de drept, de incalcarea Constitutiei, de nerespectarea proprietatii private, de nerespectarea drepturilor si libertatilor fundamentale, de inchiderea firmelor mici, de cresterea preturilor, ataxelor si impozitelor.
    Concluzia este ca trebuie sa ne ajutam singuri inainte de a astepta ajutor dinafara. Cu oameni ca David, Willy, ca amendatii cu frunze de catre jandarmi, ca taranii din Pungesti sau motii din Campeni, ca internautii care din virtuali au devenit cat se poate de reali, ca ziaristii din presa libera, ca cei multi nemultumiti care au manifestat pasnic si pe care puterea de azi ii ignora.

    • și ca să continuăm în stilul plăcut ocupației lui Cristian777, să spunem că nu poți să umbli la butoiul cu miere fără să te lingi pe degete. Și atunci…ești ministru și zic unii că te-ai înfruptat din …flotă, ești primar…și alții zic …c-ai fi palmat una…iar când ești președinte…în vigilența ta pentru pământul sfânt al patriei …îți satisfaci o nevinovată plăcere a senectuții…Poate sunt doar …iluzii, dar speranțele alegătorilor ce au fost…sau ce a rămas din ele?

      • timan…cand devenim atat de permisivi incat consideram „normal” sa te lingi pe degete cand umbli la butoiul cu miere…sa nu te miri ca acum…AU FURAT BUTOIUL…cu totul…

  28. timan,de ce nu este buna asocierea meritocratie-democratica ?? Intreb si eu ca necunoscatoare in sferele politicii…

    • Elena, meritocrația e specifică autocrației, ambele lucrează cu indivizi. Democrația presupune mase, colectivități, nu indivizi.

      • …Adevarul despre TRACI !….cu mii de ani se spunea ca acest neam de traci daca s-er uni ar fi de neivins !…dupa mii de ani am ramas LA FEL ! NU SUNTEM UNITI ! CE ESTE DE FACUT !!! ???

        • Pina sa iasa la suprafata sprijinit de o masa de oameni un OM cu merite depline spre a fi un bun conducator IL MANINCA DIN SPATE PROPRII LUI SUSTINATORI ! din invidie la un mom dat si prostie de cele mai mule ori asociata cu rautati de tot felul .Cam astia suntem !

      • timan…de ce te incapatanezi sa vorbesti de lucruri pe care NU VREI sa le cunosti? Ca nu vrei, ca te incapatanezi sa nu citesti despre meritocratie…este treaba ta…Dar sa-ti dai cu parerea in necunostinta de cauza…nu este in regula…Ce este aia autocratie care se ocupa de individ?!…Este o minciuna. Repet pentru a suta oara…probabil in zadar…Meritocratia instituie criterii de selectie INTR-O DEMOCRATIE DEPLINA. Oricine indeplineste crirerile profesionale cerute de functia respectiva…este indiruguit sa participe la examene…La urama, dupa ce raman 10 castigatori ai testelor…poporul, in modul cel mai democratic cu putinta…ALEGE…cel ma bun…DINTRE CEI MAI BUNI. Ce autocratie visezi tu ? Daca vrei sa te referi la faptul ca un cioban…nu poate da examen de prim ministru, daca nu indeplineste criterile profesionale, de limba straina, de management…DA…nu este democratia visata de ciobani. Asa ne pomenim cu procurori prim ministri si ingineri…ministrii invatamantului.

        • …e o utopie ce propui tu. Să dai examen pentru ca apoi să fii ales? Păi faceți-vă partid, alegeți-vă candidații prin ce metode vreți și puneți-i pe liste. Apoi poporul alege. Cine vă împiedică. Vreți ca toate partidele să facă examinări cu o singură comisie? Asta mai e democrație? Mi se pare o glumă…

          • timan…nu conteaza ce ti se pare tie…Atata timp cat susti democratia…examenele vor fi nationale…iar dintre castigatorii examenului final…in numar de 10…poporul va alege… dupa ce acestia , timp de o luna…vor iesi la rampa, in vazul tutuor, vor fi interogati de jurnalisti, vor sustine intalniri intre ei….ca mai apoi sa fie supusi votului popular. Ce este utopic?
            Adica nu este utopic sa vina niste partide populate cu tot felul de bagabonti, de analfabeti, de neica-nimeni, care sa se prezinte la vot…poporul sa alega dupa ureche si apoi partidul sa numeasca pe unul si pe altul? Asta pare normal…nu? Ce nu este normal…este modul anchilozat al mintii si sufletului…care nu-si pot depasi limitele.

          • dacă vrei impunem și scufundări, salturi cu parașuta…trasul cu arcul pentru ministrul apărării, dormitul pe cuie pentru consilieri, luarea corectă a temperaturii brazdei pentru însămânțat …cu fundul gol pe pământ, reglarea și citirea repartitoarelor…tot ce ne trece prin minte, dar să-mi spui la ce ne folosește…

          • cum afli tu cum se comportă un ales cu examen luat cu 10 …în caz de inundații, grevă, căderea unei bănci mari, secetă prelungită, cutremur, în cazul unor avansuri sexuale din partea…unei miss…la o șpagă de nerefuzat …

          • timan…daca vrei sa mistocarim subiectul…o putem face, dar sa nu mai avem pretentia sa fim luati in serios cand spunem ceva. Refuz sa comentez statul pe cuie…insa faptul ca nu pot fi cuantificate toate criterile unui ales „perfect” si cum un asemenea om nu exista…vom avea totusi un ALES…infinit mai bun ca cei alesi pe criteri cleptocratice.
            timan…bagatul batului prin gard…nu este productiv…

        • RADU CALIN, MERITOCRATIA este o falsa pista de realizare a unui candidat ce se apropie de perfectiune(cu calitatile necesare); MERITOCRATIA A FABRICAT DOBITOCII CE SINT LA PUTERE ASTAZI…DIN PACATE ESTE ATIT DE EVIDENT CA MI SE PARE CIUDAT CA INSISTATI CU SUBIECTUL… LA MINE ESTE CLASAT DE MULT SUBIECTUL PENTRU CA AU FOST FACUTE STUDII SI ANALIZE DE SOCIOLOGIE SI S A CONSTATAT CE ESTE MERITOCRATIA CU ADEVARAT… O IDEE FALSA PRINC ARE RAZBAT CRETINII SI SUPUSII CE SINT FIUL SI FIICA CUIVA… SI ATIT… AU PILE CUNOSTINTE SI RELATII???? AU SI MERITE… SI ATIT… MERITELE SINT PE HIRTIE DIN PACATE SI NU DIN FAPTE… IAR MERITELE CE INCERCATI SA DATI UNORA SI ALTORA SINT CELE DIN DIPLOME… TOT CE ESTE DIPLOMA ASTAZI NU MAI ARE VALABILITATE… AM VAZUT OAMENI CU DIPLOME SI CRETINI SI AM VAZUT SI OAMENI FARA DIPLOME SI INTELEPTI…LA UNIVERSITATEA AM INTILNIT SI HOTI IAR PRINTRE OAMENI SIMPLI FARA STUDII AM INTILNIT FOARTE CINSTITI…

          ASTAZI DELICTUL INITIATULUI ESTE CEA MAI GRAVA DIN TOATE DELICTELE…ARE PUTEREA TRADARII UNUI TZUNAMI… POATE RASTURNA GUVERNE SI SISTEME DE VALORI SI DE STATE…

          DECI O DIPLOMA ESTE O INITIERE… SAU CEL PUTIN ASA SE DORESTE… CIND SINT EXCROCI SI INITIATI … ASTA ESTE PUNTEA DE RASTURNARE…

          • auraazarescu…pentru a nu cadea definitiv in penibil cu afirmatii paralele cu realitatea…PUNE MANA PE CARTE si citeste despre meritocratie.
            NU STI NIMIC…decat din „auzitelea” si bati campii. Daca nu sti…nu este un pacat…dar sa nu sti si sa zici ca sti…este o prostie…

  29. Traian Basescu. Un simpatic, un armasar, cum spune Timan. Un sef, cum spun eu … sefii sunt drepti, sefii nu gresesc, sefii sunt „animale mari”, care deschid drumul celorlalti … si atunci, ce sa fie? cand s-a petrecut schimbarea? parca dupa 2010? ce fel de schimbare?
    aia pe care o simt. schimbarea de ton, o nesiguranta, parca de prin 2010 am simtit-o.

    DE CE s-a petrecut schimbarea? stiu ca nu fura, stiu ca nu greseste, politic, foarte probabil nici economic … deci nu e vulnerabilizat cu asta. si atunci? ce ar putea fi?

    probabil ceva firesc pentru un sef, dar care este puternic interpretabil … probabil ceva simplu, care mie nu mi-ar afecta ceva, dar lui ii afecteaza mult. nu prea vad alte explicatii.

    ce ar fi de facut? nu stiu, traim in lumea in care traim.

    • „trăim în lumea în care trăim”…e un alt mod de a defini mediocrația. Aici ai și explicația întrebărilor pe care le pui.Poate că Președintele e cel mai adaptat politician al mediului în care trăim.Poate chiar e hârtia lui de turnesol…

      • Timan, poate ti-am mai spus-o

        eu am un singur principiu – sa nu nedreptatesc, voit, vreodata, o alta fiinta … orice fiinta – om, animal, planta

        meritocratii, mediocratii … se subordoneaza, pentru mine, principiului de mai sus

    • Traiane, mie imi placi in continuare, chiar daca ce am spus mai sus e cat de cat adevarat (as putea spune chiar pe invers, ma stii … mai ales daca … )))))) 🙂 )

      Daca toti ar fi ca mine, sa vezi ce ras s-ar isca despre asemenea „vulnerabilitati”!

      Si ce te-am sprijini sa dai, cu „vulnerabilizatorii” de acest fel – de pamant!

  30. Toata lumea are ce are cu Basescu ca si cum el da ordin el executa si totul merge struna.Dupa cum merg lucrurile cu USL la putere o sa plangem curand dupa Boc cel care avea curajul sa spuna in fata ca nu sunt bani si trebuie taiat…Si daca vom avea de ales intre Crin si Ponta o sa plangem si dupa Basescu pt ca indiferent cine va mai venii la putere tara va fi distrusa pt multi ani…Asa ca cu bune si cu rele Traian Basescu este cel mai bun din ce puteam avea.

  31. FELICITARI!
    S-a primenit blogul de neaveniti ,postaci ,basisti!
    Alta calitate!
    Se vede clar sustinerea interesului national!
    Si diferenta de limbaj!
    Un model de blog!Profund moral,dedicat schimbarii radu-cale ,din temelii….definitiv!

    • mark….EU nu ma indoi dupa cum bate vintul ! NU tin cu nimeni si nici un partid politic, in mod real ! Tin cu dreptatea si imi exprim pctul de vedere la cum vad eu ca se petrec tot felul de lucruri ! ….POSTAC char nu ma deranjeaza cuvintul ! EU cel putin vb aici si in strada ….

  32. Eu nu voi fi deacord cu impartire ROMANIEI !darca mine sunt PUTINI care realizeaza ca la asta se va ajunge daca nu riposteaza si refuza sa iasa in strada ! Singura forta de care se tem cu adevarat politicienii !!

  33. D-le Radu MORARU, in prima emisiune a televiziunii Nasul.tv am fost in direct cu dumneavoastra si v-am promis ca va sustin 50 ani,nu prea imi place sa scriu ca mie imi plac faptele,dar fiti convins de un lucru din partea mea,va sustin neconditionat inca 48 de ani, pe urma mai vedem noi,sa ajungem acolo.

    DRAGI ROMANI ,GANDITI SINGURI! parintii nostri au fost sclavii unor facaturi,vreti ca si copii nostrii sa fie la fel?
    IESITI IN STRADA,DOVEDITI CA EXISTATI,ALTFEL,EMIGRATI CA NE INCURCATI!

    • ionut ! GRESIT ! daca mai pleaca inca doua milioane de romani,din tara, se alege praful pt totdeauna de noi romanii .

      • Daca aleg sa plece cu coada intre picioare,fara sa fie capabili sa iasa in strada ,atunci Romania trebuie dizolvata si impartita asa cum vor rusii,bulgarii,sirbii si unguri,au mai fost odata la masa impartirii teritoriului romanesc.

        ASTA ESTE! NU SUNTEM CAPABILI DE A FI STAPANI PE PROPRIA TARA!

  34. Țin să vă reamintesc ce v-am spus în repetate rânduri. Mai devreme sau mai târziu …orice armăsar devine gloabă.
    Dar, pentru că suntem în democrație, și bănuiesc că și în meritocrația la care visați, un …armăsar politic devine gloabă doar prin alegeri democratice. Modul cum vă manifestați vă năruie tot eșafodajul meritocratic pe care-l etalați…Singurul sistem democratic fără deziluziile pe care le încercați este cel mediocratic. Președintele este, după cum v-am înțeles eu, cel mai reprezentativ, emblematic, om politic ales pe principiul utopic al meritocrației…În siajul teoriei voastre și blamarea unui om politic ar trebui făcută, prin simetrie, tot meritocratic…Am vaga impresie că ați trăit cu iluzia că voi l-ați selectat și acum vă continuați procesul de control al meritelor sale. Nu dovediți prin asta călcâiul lui Ahile al sistemului pe care-l propovăduiți? Cine-i alege pe cei care stabilesc meritele și apoi nu le mai consideră a fi…?

    • Și ca să vă lămuresc ce-i cu mediocrația aplicată la sistemele sociale vă spun doar că un individ este așa cum este pentru că numai așa poate fi în mediul în care există. Aplicați acest principiu la omul politic și mediul politic, la omul de afaceri și mediul de afaceri, la omul de cultură și mediul său cultural, la sportiv și domeniul său sportiv…la președinte și țara lui…la oamenii din mass-media…mediul căruia i se adresează…la postacii unui blog și blogul respectiv…

      • ….Sa schimbam mediul in care traim ! OK ! dar pt asta trebuie EDUCATIE ca respectiivii sa isi dea seama ca NU TRAIESC BINE si sa nu mai accepte tot felul de umiliri de la cei care ii conduc ! DAR romanul sa tot invatat sa -i mature vecinul in fata usii ….adica sa se ocupe altii de ceea ce ar trebui sa faca EL . sau ; AU venit TURCII ,ne-am dat cu TURCII AU venit RUSII ne-am dat cu RUSII AU venit AMERICANII ,,,cu AMERICANIII…Acum bate la usa un nou sistem de conducere…MERITOCRATIA ! oare ce vor face romanii

      • timan…asa este, orice armasar devine gloaba…dar nu orice gloaba a fost armasar…Depinde de perceptie…
        Apoi spui un lucru naucitor…cica suntem in democratie ?! Cine te-a pacalit ? Apoi cica suntem in meritocratia visata…Cred ca vrei sa spui ceva…si nu sti cum s-o faci ?!
        Cum ne manifestem…in asa fel incat se naruie meritocratia ?
        Mai omule bun…TU AI CITIT ceva, ceva despre meritocratie…sau ai luat informatii din „auzitelea” ? Ce presedinte ales meritocratic visezi tu ? Cand acest principiu a fost aplicat in Romania ? Ce au sustinatorii principiului…cu meritocratia ? Chiar nu pricepi ca meritocratia nu este un sistem politic ? Despre ce siaj vorbesti ?…Care meritocratia „noastra” ? Chiar crezi ca te adresezi unor dobitoci ? Pacat…
        Faptul ca te simti jignit …in locul presedintelui…este problema ta…nu a meritocratiei. NIMENI nu este meritocrat. Meritoccratia este un principiu de viata, sunt niste criterii de selectie…Tu chiar nu sti nimic…Se vede din intrebarea pe care o pui retoric ” cine-i alege pe cei care stabilesc meritele”…Meritele le stabilesc examenele de tip grila…Corectarea unor asemenea teste le poate face oricine are setul de raspunsuri. Cei alesi …vor fi din randul cadrelor universitare.Testele raman sa fie cercetate in caz de contestatii.Mai inainte de examene trebuie indeplinite niste criterii profesionale si nu numai… Deja intram intr-un domeniu tehnic, extrem de simplu…dar de care ne „impiedicam”…doar doar gasim nod in papura…ca vezi Doamne…TOATA ROMANIA este corupta, cu mic , cu mare…NU TINE…dragule…

        Apoi revi incercand sa ne explici ca indivizii sunt un produs social…formati de mediul din care provin si in care se manifesta. Corect…dar care este problema ?…Ai auzit de EVOLUTIE…de AUTOPERFECTIONARE… ???Adica dupa tine suntem un produs al unei educatii nenorocite, mai apoi luam din apucaturile mediului de manifestare…si ramanem incremeniti in proiect…adica ” batuti in cap „…Bravos…Tu nu crezi, nu vezi…posibilitatea de a ne depasi aceste limite, de a ne cuceri propiile neputinte, de a evolua ? Pacat…MERITOCRATIA le vede.

    • te inseli. armasarii mor armasari. iar mediocratia ramane celor de mijloc, nu armasarilor

      • cristian…te re-contrazic. Pentru ca armasarii sa moara armasari…trebuie sa moara de tineri…cat sunt inca armasari…
        Oameni de mare valore au ajuns niste bieti neputinciosi decripiti la batranete…Poate ca au trait prea mult…sau materialul „clientului” a fost prost…n-a rezistat…

  35. Toti pupincuristii care au condus Romania in ultimii 24 de ani vor ajunge la lada de gunoi a istoriei.

  36. Da. Eu nu sunt dezamăgit de prestația individului pentru care am votat să fie ales Președintele României, de două ori, iar, mai apoi, împotriva suspendării sale. Cloaca de vipere puită de saul bruckner, aka silviu brucan, l-a determinat pe marinar să devină politician (mă refer la procoroarea comunistă ajunsă „reperul” justiției române și la ceilalți picurători de venin dulce amărui în urechea lui zeus, șobolanii GDS; ca să fiu cinstit, e drept că nici ceilalți n-au pus nimic mai bun în loc la ICR). Amintiți-vă cum toată lumea dădea în Radu Moraru când îi cerea lui Băsescu demisia, ca singura variantă de a ieși cu capul sus din istorie (de fapt, regruparea pe această linie i-ar fi refăcut rapid capitalul de încredere populară). Mai apoi, suceala lui Cănuță, după ce declarase că va lupta și că nu va accepta o victorie la masa verde. Avea dreptate Talpeș atunci când, într-una din emisiunile Nașului, afirma, cu un zâmbet subțire, că Băsescu „a devenit politician”. Prin urmare, nu sunt dezamăgit, sunt dezgustat de josnicia lui, pe care, în mod sigur, el o vede altfel. Mă gândesc, oare cum se mai poate uita în ochii Mariei, soția sa, cea care ar vrea, poate, să-i fie sprijin. Și cea care îi poate fi singura salvare.
    A! Era să uit! Cum rămâne cu întâlnirile periodice cu alegătorii în agora, domnule președinte? Cum rămâne cu miștoul ieftin la adresa geologului învins de sistemul ticăloșit?
    Altfel, empatizez puternic cu revolta lui Radu Moraru și tind să îi dau dreptate lui Deceneu 1956.
    Dar, vorba Poetului, „eu îmi apăr sărăcia, și nevoile, și neamul„ și „bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război”.
    Doamne ajută!

  37. PS. O oinvatatura populara romaneasca spune:
    „Sa te feresti de omul insemnat!” (pentru ca el isi duce blestemul propriului handicap si NU actioneaza/ reactioneaza ca cei normali si sanatosi)

    Ati observat ca Gorbaciov – agent CIA – NU a mai putut de frica trai in URSS si a fugit in USA!
    Cred ca si „matelorul” nostru o va face la fel…daca a cumparat pamint, asta NU inseamna ca se va face fermier! Cred ca e sigur ca paminturile romanesti vor fi scoase la vinzare anul viitor si uite asa va putea sa-l revinda poate la pret dublu!

    Am mai spus! Sotia lui este nascuta din zona in care am fost nascut si eu. Bucovinencele in general sint foarte credincioase fata de Dumnezeu si dupa cum o vad eu cu capul mereu plecat, se pare ca prima doamna a Romaniei se teme sa nu aiba soarta „academicencei”…stiind mult mai multe despre „presedinte” decit noi toti la un loc.

  38. De la Basescu NIMENI nu poate sa-i ceara sa fie FAIR-PLAY! NU! pentru ca toata ascensiunea lui s-a bazat pe folosirea apropriatilor! pe care apoi NU I-a mai bagat in seama. Si, daca ar mai trai inca 50 de ani tot asa va face. Asta este limita lui.

    Pe Predoiu l-a facut surcele (surcele de marinar ce-i drept) NUMAI pentru a-I netezi calea lui MRU la presidentie pentru ca asa ii dicteaza LACUSTELE MONDIALE; cei care controleaza marioneta Basescu. Si iute asa, s-ar putea sa avem al PATRULEA presedinte alogen cu singe de KHAZAR.

    Eu l-as baga in ecuatie in primul rind ca viitor presedinte al ROMANIEI MARI pe Radu Timofte! Este singurul presedinte patriot si roman 100%

    Redau in continuare spusele filosofului roman Petre Tutea:

    Întrebat fiind de către Nae Ionescu “Care trebuie să fie însuşirile unui adevărat cetăţean român?”, Petre Ţuţea i-a răspuns:

    1. Să fie creştin, conştiinţa religioasă fiind definitorie pentru om;
    2. Să fie dispus a-şi da viaţa pentru România fără regret;
    3. Să nu înşele pe nimeni;
    4. Să nu necinstească nicio fecioară, pentru a nu ofensa majestatea Maicii Domnului;
    5. Să-şi cunoască limitele şi să respecte ceea ce poate face altul şi nu poate face el. (anul 1937)

    PS. Acestea ar trebuie sa fie atributele viitorului presedinte al Romaniei! Pe cei cu religie mozaica trebuie sa-l lasam presedinti acolo unde si-au faurit tara pentru a se ascunde de infractiunile mondiale: razboaie, communism, UE si inca altele…

  39. Am mai spus-o şi o voi mai spune ori de câte ori voi avea prilejul. Soluţia imorală pentru România, nu a fost acea alianţa cu Dan Voiculescu…a fost însăşi alegerea pentru două mandate a lui TB, un om pentru care PUTEREA înseamnă TOTUL, care poate sacrifica ORICE pentru a se menţine cât mai SUS, în stratosfera puterii. Acest rău mai ” mic „, cum a fost considerat TB, s-a dovedit, cu timpul, un rău mai mare, în umbra căruia nu s-a putut dezvolta nici o mişcare închegată, sau apariţia nici unui lider autentic. TB împreună cu clica politicienilor, a confiscat dreptul la LIBERTATE al Românilor, contribuind la instaurarea dictaturi politice. Însăşi întreaga sa atitudine este dictatorială, iar atunci când se victimizează…sunt ” jocuri ” electorale.
    Am tot spus-o, ” sistemul ticăloşit ” de care se tot plânge TB este o sintagma mincinoasă…Nu sistemul este ticăloşit, în sensul că a fost căpuşat de ticăloşi, însăşi SISTEMUL generează ticăloşi, este structurat astfel încât numai tucalosii ajung acolo, cât mai sus. Este ca afirmaţia lui Iliescu că Ceauşescu a întinat „idealurile” comunismului.
    Faptul că acum TB se face că ” uită ” sprijinul primit în decursul mult prea îndelungatei sale cariere politice, nu este de mirare. Iubitorii de putere te consideră prieten cât eşti de partea lor, cât nu…Adică cine nu este cu mine, este împotriva mea…Parcă am mai auzit sintagma asta la un fost mare iubitor de putere rus ?!
    Domnul TB, cu toată dorinţa sa imensă de putere, va trebui în cele din urmă să o cedeze şi să se retragă. Nu mă aştept ca istoria să consemneze corect rolul jucat în perioada post-comunistă, dar asta conteaza mai puţin, pe de o parte că aşa se scrie istoria, pe genunchi şi pe de altă…cum nu cred că învăţăm ceva din greşelile trecutului… nici nu va deranja pe nimeni. Cu siguranţă însă, ca în toate cazurile …plăteşte cineva. De data asta a fost rândul nostru, al contemporanilor…săi.

  40. Buna dimineata, D-le Moraru.
    Basea NU ESTE UN OM LIBER, asta este clar.
    Dupa cum SPUN UNII CA BASEA ESTE TOTUL PENTRU TARA ,eu le-as spune ceva fain tare, CRED CA DUMNEZEU CAND A CREAT LUMEA S-A CONSULTAT CU TRAIAN BASESCU.
    Mai are si un nume cu conotatie „traian”, hm, pacat ca seamana cu traian al romei, altfel ar fi fost bun de pus in papusoi. 🙂
    Sa aveti o zi frumoasa,
    I.M.

  41. gunoiul asta de presedinte nu va avea niciodata „ouale” sa vina sa stea de vorba cu Radu Moraru pentru ca este constient ca va fi facut una cu pamantul..

    Cu un asemenea presedinte care lustruieste pantofii lui Obama tara noastra se va indrepta spre ceea ce isi doresc tradatorii: dezradacinare,pierderea identitatii nationale, a limbii,a traditiilor,a culturii,nu mai zic resurse pentru ca ceea ce am enumerat mai sus sunt mai importante decat valoarea totala a resurselor Romaniei.
    In 2009 am fost alaturi de emisiunea Nasul si stiu „sprijinul” pe care i l-a acordat Radu Moraru presedintelui.
    Basescu dpdv politic este terminat,intra in aceeasi oala cu devalizatorii tarii,totul s-a intamplat in ultimii 24 de ani,si el a fost „prin zona”,ba Ministru al Transporturilor,ba primar al Bucuresti,acum presh al tarii cu doua consecutive mandate,a facut parte din FSN,deci..este cel putin la fel de vinovat de devalizarea economiei ,precum P.Roman,Iliescu,in ochii mei…

  42. NASULE,Domnule Radu MORARU sunteti o Bucurie pentru multi romani!…
    Pacat ca nu va pot urmari,vedea,asculta si citi TOTI ROMANII!…
    Mai rar ROMAN si PATRIOT care sa spuna lucrurilor pe nume,sa rosteasca ADEVARUL in fata oricui,chiar daca acela este …presedintele tarii…cum o face NASUL!…
    Sa fiti iubiti!

    • tudorgheorghe…toti cei care urmarim acest post Nasul tv… si suntem de acord cu cele ce sustine…trebuie sa facem „misionariat” si sa le spunem cator mai multi Romani sa urmareasca acest post si eventual ce este de facut sa-l poata urmari. Este o actiune civica, voluntara, fireasca. Numai in acest mod…acest post va putea fi urmarit de cati mai multi Romani, anesteziati cu „schimb de mame, tati sau cautatori de sotii si soti”… Tara arde…si noi cautam „vocea Romaniei”, „trageri” in Bingo, Capat(os)uieli pacatoase, rulete Varciu-ite si alte emisiuni imbecilizante.

    • Domnule Presedinte Traian Basescu, va asteptam de mult cu scuze pentru afirmatiile cu jumatati de masura spuse in ultimul an, toti actionarii Nasul.tv.
      Daca doriti o asigurare, eu va dau asigurarea ca nu voi veni in fata sediului televiziunii sa strig in timp ce sunteti in emisie. Va voi oferi timpul meu pretios si atentia mea. Este o oferta rara.
      Reiterez afirmatia ca va voi sustine din nou cu conditia sa redeveniti presedintele cu coloana vertebrala, pe care l-am votat de 2 ori pe hartie si o data plimbandu-ma pana la sectia de vot.
      Ati avut votul meu pana la lovitura de stat de la alegerile trecute pe care ati lasat-o sa se intample. Stie multa lume care a fost votul real.
      Daca veti porni recucerirea Romaniei veti avea iarasi votul meu, insa cel mai important, veti avea un loc in istorie. Veti fi presedintele care a lasat Romania romanilor intreaga.
      Pana acum sunteti doar un nume pe hartie.

  43. Preşedintele Traian Băsescu nu are încredere în alesul democrat-liberalilor din Regiunea Centru, Cătălin Predoiu. Cu toate că acesta din urmă a câştigat alegerile în Alba cu 66,42% şi în Regiunea Centru cu 75,69% din voturile total exprimate, Traian Băsescu susţine că România nu are nevoie de un mandat cu un preşedinte flexibil şi împăciuitor şi care să facă compromisuri. Păi hai să vedem şi cine spune asta. Vă mai amintiţi despre soluţia imorală? Cei mai inteligenţi dintre voi îşi amintesc, şi acum, cu regret. Dar despre guvernarea PDL+PSD vă mai amintiţi? Cei mai inteligenţi îşi amintesc şi acum, cu regret. Despre nominalizarea plagiatorului, vă mai amintiţi? Dar despre a doua nominalizare, vă mai amintiţi? Cei mai inteligenţi îşi amintesc şi acum, cu regret. Dincolo de orice consideraţii critice la adresa criticilor venite din partea susţinatorilor preşedintelui, susţinători printre care m-am numărat şi eu, coabitantul a jonglat cu făclii aprinse pe seama lui Predoiu şi a uitat să îşi închidă gura exact când l-a criticat pe acesta pe motiv că este flexibil, că gaseşte soluţii de compromis politic cu persoane şi entităţi politice despre care preşedintele spune că nu sunt decât soluţii imorale. Este ştiut că nu toată suflarea băsistă este habotnică. Tocmai aici a greşit preşedintele, a crezut că toţi susţinatorii săi sunt idioţi. Ei bine, nu sunt chiar toţi. Eu zic să-l întrebăm şi pe domnia sa , domnul Pleşu, ce părere are despre soluţiile imorale şi băsism 🙂
    Ca să îl parafrazez pe Dragnea, este decât o sugestie.

    • Wow !!!!….no așe ,acum aflaram cel doare pe Nasu’ cel mai tare ….neluatul in seama a Piratului. 🙂 🙂

      Mare om….mare caracter ,esti Nasule 😉

      Poate daca mai trăia „ilustrul” tau colaborator , te descurcai si mai bine ,decât acum …păcat că a dat coltul

      Dar ,te poți baza linistit pe ceilalți 2 … 🙂

      Tot înainte,Nasule !!!!

      Sa fii iubit !!!!……de stiu eu cine . 😉

      P.s. ….am postat la ora asta fiindca am fost al naibii de curios citi basisti ,care au fost de la început aici ai convins …..din cite vad nu prea mulți ….vre-o 3-4 rataciti care oricum nu aveau convingeri ferme ,probabil staff-ul tau sau staff-ul pe tine …n-are importantă chiar deloc si vre-o 5 meritocrati propagandisti comunisti cu Primola cu tot

      P.S.S ….daca nu mă bannezi si esti liber asa cum zici ,voi posta totdeauna pentru Președintele meu si contra la ce scrii ….la articolele in care îl ataci pe TB

      Succes ,Nasule in noua directie si adu României cit mai multe „serviciuri” cum ar zice Porumbacu.

      Am înțeles demult de ce „te-am dezamăgit ” si cum …thx pentru „grija” 😉

      • night…nu ma intereseaza resentimentele tale…insa pentru conformitate…este necesara o mica corectie…Cei 4 sau 5 asa zisi de tine meritocrati comunisti…sunt in acelasi numar…insa basisti comunisti. Meritocratia este anti-sistem…comunist, capitalist, basist, politicianist, s.a.m.d.

        • despre MERITOCRATIE: ESTE UN CURENT ABSOLUT INVERS DECIT CEEA CE SE CREDE… ESTE MOSTENIREA AVERII POLITICE DIN TATA IN FIU SI NU ARE NIMIC DE AFACE CU VRE UN MERIT ADEVARAT… EU CRED CA SINTETI PE UN DRUM GRESIT CU ACEST CUVINT SI CEEA CE SE DORESTE SA SE OBTINA DIN EA FACIND EMISIUNI CE NU SI AU SENSUL…

          de fapt este cea mai injusta ideologie ce poate exista; adica tata presedinte si fiul tot presedinte numai pentru ca tata asta a fost sau este; sau cum se mai spune: SA TRAITI DOAMNA PRESEDINTE nevestei presedintelui, SA TRAITI DOAMNA COLONEL, SA TRAITI DOAMNA GENERAL…ESTE RIDICOL SI ABSURD…ASTA ESTE CUA DEVARAT MERITOCRATIA…O IMBECILITATE…dar asta nu se spune caci se vorbeste in tot curentul despre meritele ce le are fiecare in cariera vietii sale; problema este ca cei ce vorbesc despre meritele personale FAC ALTCEVA…VORBIND MERITOCRATIE…

          • aurazarnescu…iti voi spune pana ai sa intelegi…PUNE MANA PE CARTE SI INFORMEAZA-TE CE INSEAMNA MERITOCRATIA….NU MAI VORBI IN NECUNOSTINTA DE CAUZA…
            Cazi in penibil…NU STI NIMIC…

      • Si eu night pana nu demult consideram ca este si presedintele meu si al prietenilor si a familieui sau cum vrei tu insa acest actual presedinte a dezamaGIT SI EU CHIAR I0AM SCRIS

        • Din pacate si pe mine m-a dezamagit dl. Basescu, un discurs al sau de acum ceva vreme…. mai are un pic si prin compromisurile cu Ponta si Antonescu va ajunge la finalul mandatului sa spuna „M-a invins sistemul”
          Imi pare rau, dar incep sa-si arate toti fata. In ultimii doi ani, romanii au vazut adevarata fata a tuturor politicienilor si adevarata valoare a sistemului politic. Incepe sa-mi fie rusine ca traiesc in Romania.
          Nasule, nici nu stiu daca mai merita sa-l inviti la emisiune, lasa ca vine el iara, cand nu il va mai primi nimeni. 😉

      • Ete na, din contra ne a deschis ochii Traian Basescu ,unora ca altii ii aveau deschisi de la prima abatere,a doua , a treia etc ,daca tu esti basist cum afirmi ,problema ta ,ii semeni osicum foarte mult ,cine se aseamana se aduna ,nu ?!

        Mai jos un alt basist(el s a declarant) zice ca daca nu suntem cu Basescu suntem cu Antonescu ,Ponta ,ce sa ti spun parca trebuie a fim cu vreunul dintre ei ,stie el LOOOOOL ,ma distrez ca ati aparut ca mustele ,ma si gandeam cand o sa apareti ,inainte sau dupa declaratiile foarte importante catre tara ale presedintelui .Sa va fie rusine ,stiti voi de ce !

      • Da mei (vorba ta ) este iubit ,de catre toti care stiu sa iubeasca 😉 bine ca stii si noi stim si foarte bine sa fie ,tu il iubesti pe Basescu si uite asa ,eu iubesc romanii frumosi si uite asa !! 😀

      • Night, si eu sunt de aceeasi parere cu tine. Inteleg nemultumirile lui Radu Moraru, dar nu pot aproba acest limbaj. Cu ce e vinovat presedintele de problemele Nasului?
        Pot fi de acord cu ce spune Radu Moraru referitor la schimbarea de macaz facuta de Oancea si oamenii adusi de el la B1. Dar, pana una alta, B1 a crescut in audiente, il prinde oricine pe cablu si a fost singurul post cu vizibilitate maxima care a facut opozitie USL.
        Ai uitat Nasule ca l-ai adus pe Turcescu la B1? Era venit de la Realitatea, dar ai crezut in el ca profesionist. De ce nu pot fi si altii la fel ca el?
        Ma dezamagesti Nasule din ce in ce mai des. Ti-ai cam pierdut sustinatorii de la inceput, cand singurul mijloc de exprimare pe care il aveai era acest blog.

Comentariile sunt închise.