O asociație înființată de Liviu Dragnea la sfârșitul anilor ‘90 a fost punctul de pornire al unei afaceri cu terenuri de vânătoare întinse pe zeci de mii hectare în două județe. După aproape 20 de ani, timp în care tranzacțiile cu terenuri au fost derulate de interpușii șefului PSD, fiul acestuia, Valentin, a devenit unul dintre principalii beneficiari. RISE Project a documentat întreaga operațiune, de la semnătura inițială a lui Dragnea până la apariția fiului în afacere.

Prietenii lui Liviu Dragnea au cumpărat o pădure de 260 de hectare în Teleorman.

Apoi, pădurea a fost transformată în complex privat de vânătoare și, până anul trecut, a fost în proprietatea firmei lui Valentin Dragnea. S-a întors înapoi la apropiații tatălui.

Când nu conduce țara, președintele PSD se relaxează aici, împușcând animale, umăr la umăr cu acoliții săi politici.

Apropiații lui Dragnea gestionează acum fonduri de vânătătoare de zeci de mii de hectare în două județe.

Povestea vânătorului Liviu Dragnea începe în urmă cu peste două decenii. În 1996, actualul șef al PSD se lansa în politică și obținea funcția de consilier local la Turnu Măgurele din partea Partidului Democrat. La câteva luni distanță, proaspătul politician era numit prefect al județului Teleorman. În același an a devenit și vânător cu acte-n regulă. A primit legitimație de la Asociația Vânătorilor și Pescarilor Teleorman.

Doi ani mai târziu, în 1998, Dragnea s-a dus la Tribunalul Teleorman, cu pașaportul diplomatic deținut în calitate de prefect al județului și cu 5 milioane de lei (500 RON) a înființat Asociația Vânătorilor și Pescarilor Turris (AVPS Turris). Sediul s-a aflat chiar în incinta hotelului Turris, hotel privatizat și preluat ulterior de soția lui, Bombonica Dragnea (Prodana). Potrivit documentelor, sediul asociației era subînchiriat de la firma Dacorom SRL, înființată chiar de Dragnea la începutul anilor ‘90.

Cei 21 de vânători și pescari fondatori ai AVPS Turris au ținut prima ședință la sediul primăriei Turnu Măgurele. Printre ei s-a numărat și Nicolae Mohanu, primarul localității Turnu Măgurele, ulterior senator PSD,  dar și șefi din Romsilva, agenția națională a pădurilor.

În septembrie 2004, după ce a devenit pentru a doua oară președinte al Consiliului Județean Teleorman, Dragnea a predat asociația de vânătoare prietenilor din tinerețe. Unul dintre ei este Petre Pitiș, prieten vechi de familie al lui Liviu Dragnea. S-au cunoscut la mijlocul anilor ‘90, când șeful PSD își începea ascensiunea politică. Pitiș a devenit președintele asociației, iar numărul doi în organigramă i-a revenit lui Marian Fișcuci, fost coleg de liceu cu Dragnea.

În 2005, vânătorii de la Turris s-au mutat cu armele și echipamentele într-un nou sediu pe strada Chimiei din Turnu Măgurele.

Aici se afla sediul Tel Drum SA. Firma a fost înființată în 1998 de Consiliului Județean Teleorman. În 2002, a fost privatizată de Liviu Dragnea, în calitate de președinte al Consiliului Județean. Privatizarea a fost adjudecată în favoarea lui Marian Fișcuci, la acel moment, vicepreședinte PSD Teleorman. Același Marian Fișcuci căruia i-a predat și conducerea asociației de vânătoare doi ani mai târziu.

În 2005, au mai intrat în Tel Drum încă trei personaje cheie: Liviu Dobrescu – un alt coleg de facultate al lui Liviu Dragnea, Petre Pitiș,  pe care îl regăsim și în  asociația de vânătoare, dar și Mugurel Gheorghiaș – omul din Brazilia (mai multe detalii AICI).

Oficial, aceștia dețin majoritatea acțiunilor companiei și azi.

BINOMUL  TURRIS – DANUBIUS

În 2010, Petre Rădan a înființat într-un sediu al Tel Drum, la care lucra, Asociația Proprietarilor de Terenuri Danubius. Adică, un aspirator de terenuri pentru asociația de vânătoare înființată de Liviu Dragnea. Pe atunci, Rădan și Dragnea erau rude prin alianță: soția sa și Bombonica Dragnea, fosta nevastă a liderului PSD, sunt verișoare.

Danubius 2010 a strâns 31 de membri fondatori, dintre care 10 primari PSD din județ.

În 2011, Asociația de proprietari Danubius a dat dreptul AVPS Turris să vâneze în cele 12 fonduri de vânătoare din județ pentru care primise putere de decizie. Fondurile sunt și cele mai bogate în vânat din întreg județul, ceea ce le-a transformat în favoritele grupării Dragnea. RISE Project a obținut aceste fotografii care îl arată pe șeful PSD la vânătoare exact pe unul dintre aceste domenii.

CITIŢI MAI MULT PE RISEPROJECT.RO