Dreapta are candidat la prezidentiale

Cu exact doi ani in urma, pe 4 august 2011, Traian Basescu declara ca, dupa incheierea mandatului sau, romanii ar putea dori ca viitorul presedinte sa fie un ”intelectual cu viziune”, „un om cu o greutate culturala considerabila”. Prin prisma a ceea experimenteaza chiar el astazi, Traian Basescu ar trebui sa isi schimbe parerea, daca nu a facut-o deja, despre profilul succesorului sau.

Nu ar fi rau deloc ca acesta sa fie si un ”intelectual cu viziune”, „un om cu o greutate culturala considerabila”, dar dupa cum arata contextul politic actual si cel previzibil de anul viitor, urmatorul presedinte ar trebui sa fie in primul rand un om curajos, care nu se teme de de razboaie lungi, de uzura, care nu este dispus la compromisuri care sa-i goleasca de sens misiunea si care sa aibe nu doar abilitatea de a face institutiile de baza ale statului sa lucreze pentru un scop comun, in interesul tarii dar si libertatea de a le tine in frau atunci cand incearca sa abuzeze de putere, chiar cu riscul unei suspendari din functie.

Adica sa aiba toate calitatile sale majore, dar nu si defectele care i-au subminat performanta: autoritarimsul, neputinta de a lucra intr-o echipa (in sensul antreprenorial, modern, al cuvantului, nu in cel cazon) si de a crea una, legaturile stranse, venite din trecut, cu complexul economic creat de ofiterii acoperiti, lipsa de viziune si de program pentru a face din Romania nu doar o tara bogata si puternica ci si o autentica societate deschisa.

Destul de probabil, Traian Basescu nu anticipa cand a creionat profilul viitorului presedinte ce avea sa se intample cateva luni mai tarziu, in ianuarie si februarie 2012 si cu atat mai putin ca alegerile parlamentare de anul trecut vor aduce la putere o majoritate parlamentara dominanta si ostila.

Ideea unui presedinte intelectual si erudit parea sa rezoneze in acel moment mai degraba cu ideea de neimplicare, doarece era pusa in antiteza cu cea de ”presedinte jucator” (”poate nu mai vor unul jucator, poate vor un intelectual cu viziune…”). Ceea ce lui Traian Basescu, poate, i-ar fi suras, dupa plecarea sa de la Cotroceni, cand o mutare a centrului de greutate dinspre presedintie inspre guvern i-ar fi oferit sansa de a mai joca un rol important in politica interna.

Toate aceste calcule, insa, depindeau de un singur lucru: o reprezentare in Parlament si o cota electorala de cel putin 25 – 30% pentru fortele politice care ii sunt loiale. PDL, insa, a ratat atat tinta fixata de presedinte, de peste 30% (”luati peste jumatate din scorul USL, daca vreti sa ramaneti la guvernare”), cat si cea fixata de Emil Boc, 25% si nu la o diferenta marginala. 16% inseamna aproape jumatate din ceea ce avea nevoie Traian Basescu pentru ca planurile sale sa se materializeze.

Doua consecinte decurg din esecul de anul trecut. Prima: candidatul dreptei la alegerile prezidentiale de anul viitor va trebui sa lupte cu un adversar care va beneficia de toate resursele guvernului, plus sprijinul institutiilor care depind in diverse moduri de executiv, dar si de sprijinul politic al PSD.

A doua: si daca va reusi performanta extraordinara de a invinge masinaria PSD, un presedinte al dreptei va fi mult mai izolat decat este Traian Basescu acum. Pentru simplul motiv ca succesorul sau nu va beneficia nici macar de legaturile pe care acesta si le-a creat cu sefii de institutii pe care i-a numit, i-a sustinut si cu care imparte o istorie consistenta de dialog si actiune.

Vreme de cel putin doi ani, tot ce va avea la dispozitie vor fi, realmente, doar parghiile de ultima interventie pe care i le ofera Constitutia. Care, evident, ar putea fi modificata in doi timpi si trei miscari in defavoarea presedintelui, daca principala forta politica din parlament pierde Cotroceniul.

Intregul context face din castigarea presedintiei anul viitor si succesul ei ulterior misiuni aproape imposibile. Mult mai dificile decat cea pe care a avut-o Traian Basescu, in 2004. Imaginati-va ce s-ar fi intamplat daca ca instalarea sa la Cotroceni nu ar fi fost dublata de venirea la guvernare a Aliantei DA. Ce ar fi putut face, concret, Traian Basescu, cu un executiv condus sau dirijat de Adrian Nastase? Dar cu institutii ale statului conduse de oameni fideli PSD-ului?

Toate argumentele care demonstreaza cat de dificila ar fi misiunea unui presedinte de dreapta izolat la Cotroceni printr-un control cvasi-total al PSD-ului asupra tuturor celorlalte institutii ale statului sunt in acelasi timp si argumente care evidentiaza ce dezastru ar fi sa nu mai existe nici macar o bariera in calea puterii crescande a unui partid cu o traditie indelungata de control sufocant asupra statului si economiei.

PSD a demonstrat in numeroase randuri ca nu detine resurse interne de auto-control pentru a-si infrana pornirile pradalnice, astfel incat macar sa nu atinga proportii cataclismice. Argumente?

Este suficient sa comparam esecul lui Ion Iliescu in a limita dezastrul pricinuit de lacomia propriului partid, cu prestatia lui Traian Basescu, care a reusit adesea (nu tot timpul, din nefericire pentru noi) sa stavileasca poftele PDL-ului, UDMR-ului si UNPR-ului folosindu-se de instrumente informationale si justitiare ce s-au aflat si la indemana lui Iliescu. Din pacate, salvatorul Partidului Comunist Roman a preferat sa-si sacrifice locul in istorie si poporul decat sa se atinga de banii celor care i-au permis sa pozeze in ”parintele natiunii”.

Urgenta misiunii este data de performanta lamentabila de anul trecut a fortelor de dreapta dar si de faramitarea lor actuala. Pentru a recupera voturile pierdute la parlamentarele din 2012 fata de cele de la prezidentialele din 2009 si cele parlamentare din 2008, dar mai ales pentru a castiga unele noi, este nevoie de timp.

Pentru ca desi performantele economice mediocre al guvernului Ponta si semnele clare de reintoarcere la unele din practicile perioadei 2000 – 2004, vizibile in privatizarea CFR Marfa, vor continua sa erodeze procentele electorale ale PSD-ului, candidatului dreptei nu ii vor suficiente nici pe departe voturile negative.

Exista doua grupuri tinta de alegatori: cei ce au votat candva, fie si o singura data, PDL, ARD, Noua Republica sau Traian Basescu si cei ce nu au mai iesi la vot de ani buni, dezgustati de tot ce se intampla in politica romaneasca.

Nucleul dur din prima categorie nu are nevoie sa fie convins de necesitatea ca succesorul lui Traian Basescu sa fie un om de dreapta. Singurul pericol in ceea ce-i priveste vine tot de la orgoliile liderilor de partide de pe acest culoar. Daca vor intra mai multi candidati in primul tur, Predoiu si Ungureanu, de exemplu, voturile lor se vor disipa, existand riscul ca nici unul dintre cei doi sa nu intre in turul doi. O posibilitate care vine manusa atat PSD-ului cat si lui Antonescu.

Daca imperativul desemnarii unui candidat unic, inca din primul tur, va fi inteles de toate partidele si cei ce fac pe ascuns jocurile PSD-ului si PNL-ului vor fi marginalizati, urmatorul pas esential este alegerea unui candidat cu sanse reale de a atinge doua obiective.

Unu: sa recupereze un numar consistent de voturi ale celor ce l-au votat pe Traian Basescu in 2009, dar si-au pierdut increderea in presedinte dupa taierile de salarii si ajutoare din 2010. Doi: sa-i convinga sa iasa din nou la vot pe multi dintre cei ce sunt dezgustati de tot ce se intampla in politica romaneasca si care au refuzat sa mai participe de ani buni la alegeri.

De aceasta a doua categorie depinde, de fapt, totul. Forta electorala pe care PSD-ul a acumulat-o, plus resursele financiare pe care le va pune la bataie, va face imposibila o victorie a dreptei doar pe baza sustinatorilor traditionali ai partidelor din acest esichier. Este obligatoriu ca lor sa li se adauge numerosi romani care sunt aparent resemnati dar care asteapta, de fapt, un candidat care sa le redea speranta ca exista si un alt mod de a face politica si ca exista si lideri de care sa fie mandri.

Matematica e clara. Fara cel putin un milion de voturi din acest bazin electoral al oamenilor cu asteptari foarte mari de integritate si profesionalism de la cei pe care i-ar vota – si pe care nimeni nu s-a mai straduit sa-i convinga deoarece stiau din start ca nu ii pot pacali cu vorbe goale – candidatul PSD castiga fara drept de apel.

Din cauza numeroaselor dezamagiri de care au avut parte, acest tip de electorat este foarte sceptic. Pentru a le recastiga increderea este nevoie de mult efort, dar si de timp. Avand in vedere ca majoritatea televiziunilor sunt in mana USL-ului dar si ca multi oameni de calitate au incetat de mult sa se mai uite la emisiunile politice din cauza prezentei sufocante a propagandistilor si a clovnilor, singurul mod in care un candidat poate avea o sansa sa comunice consistent cu ei este prin intalniri directe.

Intalniri care cer o pregatire minutioasa, identificarea comunitatilor profesionale, sociale si regionale prioritare, o agenda de teme de interes bine studiata, un efort de comunicare fara precedent in politica damboviteana. Toate necesita timp. Cine vrea cu adevarat sa aiba o sansa in 2014 nu ar trebui sa mai iroseasca nici macar o zi din cele aproximativ 500 care au mai ramas.

In absenta unui plan de a scote din joben, cu trei luni inaintea alegerilor, un candidat miraculos care sa-i lase chiar si pe cei mai sceptici dintre noi cu gura cascata si sa ne faca sa exclamam ”el/ea este alesul/aleasa!” – destul de improbabil, de altfel – cu cat diversele factiuni vor renunta mai repede la fandoseli si vor trece la desemnarea unui candidat comun, pe care sa-l sprijine activ intr-un efort sustinut de precampanie, cu atat sansele lor de a obtine un rezultat spectaculos anul viitor vor fi mai mari.

Desemnarea unui candidat la prezidentiale ar trebui sa tina cont de un singur criteriu: sondajele de opinie. Dar nu unele scoase din palarie, cum a fost cel pe care Udrea l-a invocat ca sa-l desemneze pe Prigoana candidat la Primarie (si pe care ulterior avea sa-l renege spunand ca este remarcabil cate voturi a obtinut fata de ce prost statea in sondaje initial). Sondaje si analize cinstite, profesioniste, care sa determine nu doar potentialul prezent ci si cel de crestere, pe mai multe variante de pozitionare si campanie.

Personal, cred ca Monica Macovei are potentialul cel mai mare pentru a produce o surpriza in 2014. Dintre toti politicienii dreptei ea poate materializa cel mai bine asteptarile votantilor loiali ai lui Basescu dar si sa dea un semnal de trezire in segmentul dezamagitilor. Poate inspira incredere nu doar in dorinta de a se lupta cu coruptii si cu toti cei ce vor sa decupleze Romania de Europa, ci si in capacitatea ei de a rezista unui asediu politic cu legea in mana si cu partenerii strategici alaturi.

Fata de multi politicieni care doar au spus ca vor sa se schimbe ceva in aceasta tara ea a si demonstrat ca poate sa o faca. Condamnarile de astazi ale marilor corupti, schimbarea radicala de atitudine la Inalta Curte, la CSM, performantele DNA-ului sunt si rezultatele muncii ei ca ministru al Justitiei.

Un mandat pe care si l-a incheiat fara compromisuri, asumandu-si un razboi care continua si azi. Este suficient sa intrebi un politician ce parere are despre ea ca sa afli exact daca merita sa ai sau nu incredere in el. Monica Macovei este hartia de turnesol a clasei politice romanesti si printre foarte putinii capabili sa duca o lupta inegala cu un adversar de calibrul PSD.

Poate nu ar reusi sa impiedice o privatizare oneroasa daca ar deveni presedinte, dar putem fi siguri ca toti cei ce o vor comite isi vor baga degetele in urechi din cauza tipetelor ei. Pare putin, dar ar putea cantari enorm in tacerea complice care ni se pregateste.

Dar nu conteaza opiniile, ci ce vor spune niste sondaje adevarate si, in final, bineinteles, Monica Macovei. Deocamdata, prin ramanerea in PDL dupa plecarea sau suspendarea multora dintre colegii de motiune si coabitarea cu Vasile Blaga in perspectiva unei noi candidaturi la Parlamentul European, arata, surprinzator, ca sufera de o neincredere cronica in fortele proprii. Insa, e greu de crezut ca va spune nu daca Traian Basescu ii va propune sa candideze la presedintie.

Ca va fi Monica Macovei sau altcineva, cu sanse reale, atestate de calcule solide si nu de himere sau obsesii adolescentine, are mai putina importanta. Esential este ca toti cei ce inteleg ce miza au alegerile de anul viitor sa nu mai ezite. Trebuie sa lucreze ca o echipa in sprijinul celui ce are vointa si curajul de a fi un gardian al progreselor facute pana acum si al parcursului pro-occidental al tarii. Chiar daca asta presupune ca unii sa renunte, macar pentru o vreme, la propriile ambitii politice.

Un nou Iliescu in fruntea Romaniei, o reintoarcere la un model prezidential care sa tolezere sau chiar sa incurajeze re-mafiotizarea statului, ar fi o catastrofa.

Articol publicat si pe site-ul romanialibera.ro.