Administraţia Naţională de Meteorologie va emite săptămâna viitoare doar avertizări de ceaţă pe termen scurt şi, eventual, de polei pentru noaptea de 30 spre 31 ianuarie în estul ţării, ninsorile urmând să fie slabe şi fără viscol în această perioadă, a anunţat directorul instituţiei, Ion Sandu.

Sandu a precizat, duminică seara, la comandamentul de iarnă de la Palatul Victoria, că în noaptea de duminică spre luni va mai ninge slab în Banat, Crişana, Maramaureş, Transilvania, iar în cursul zilei de luni în Muntenia, dar fără vânt.

Vremea se va încălzi în perioada următoare, fapt care va duce la apariţia poleiului în noaptea de 30-31 ianuarie, a spus Sandu. Acesta a mai informat că abia după 4 februarie ar putea apărea din nou zăpezi semnificative, dar în prezent aceste date nu sunt sigure.

1 COMENTARIU

  1. Prilej exceptional pentru blambecii de la CNADR sa mai puna de o agapa la Bâlea. De data asta cu ceva folcloriste.

Comentariile sunt închise.