Sint foarte simpatici politicienii nostri dar nici presa tabloida nu se lasa mai prejos. E bine!!!, evident insa ca nu pentru toti!

Am aflat de la Presedintele Romaniei unul dintre secretele de stat, „Ponta a fugit cu bona la Miami, la soare, la mare, pardon, la ocean!” Adica in plin sezon estival, Ponta, pisicutul-premier, s-a dus sa se linga pe botic de niscaiva soare american, in plin scandal al privatizarii CFR Marfa, in timp ce mii de angajati ceferisti isi calculeaza momentul cind vor muri de foame. Nu de alta dar romanii stiu bine ce urmeaza dupa o privatizare cu cintec, mii de disponibilizari. Si cum nu mai exista un al doilea CFR Marfa, acesti amariti vor ramine pe drumuri, vor fi zburati de pe sine direct in foame!

Cum spuneam, nici presa tabloida nu se lasa mai prejos decit Presedintele si furnizeaza opiniei publice un alt secret de stat: „Presedintele a stat cu bustul gol linga bustul plin al Elenei Udrea pe aceeasi barca pe valuri, nu pe Dunare ci pe Marea Neagra!” „Investigatia” celor de la CLICK pleaca de la niste unghii roz care apar pe catargul barcii „prezidentiale”, in plan secund. Dealtfel, chiar posesoarea unghiilor roz, dovedita astfel, Elena Udrea recunoaste ca s-a urcat in aceeasi barca, omitind totusi sa precizeze ziua si ora si faptul ca TB facea parte din anturaj! Cei de la CLICK o tin pe a lor, eu personal cred ca e vorba de zile diferite. Altfel am fi avut cel putin o fotografie cu cei doi impreuna tocmai pentru a-i arata „buldogului” Blaga ca negocierile populare nu se fac in secret!

Acum nu stiu cit ii costa pe politicieni marea, sau oceanul, dar stiu ca romanilor li s-a scumpit si apa de la 1 iulie, cu „decit” 15%! Asta dupa ce Ponta a scumpit alcoolul cu 2,5 euro/litru! Nu-i nimic, bem bere si vin ca poate vin vremuri mai bune! Pai daca sefii se distreaza noi boboru’ sintem mai fraieri?!?

Sa fiti iubiti!

P.S.
Vestea buna e ca apa de ploaie se scumpeste abia la anul si sa ne fereasca Dumnezeu de inundatii ca vom intra in niste datorii de n-o sa le putem plati niciodata!!! Pam-pam!

220 COMENTARII

  1. ….deocamdata,ma duc sa spal vasele !:) timan,cind apari da-mi un bip ! :)))

  2. timan,se vede ca esti in zodia balantei ! Oscilezi ! Nu esti hotarit ! esti mereu in aer ! Eu scorpion,semn de apa ,recunosc ca imi esti superior ,dar si cind ma hotarasc….ma duc la munte :))))

  3. Eram copil,cind am vazut pt prima data ,o incapere uriasa sapata in munte,si toata numai sare ! Mi sa parea ca face parte de povestile nemuritoare pe care le adoram.Am stat aproape un an,la tratament,pt asm bronsic ,la munte. Dimineata mergeam la padure,cintam faceam div concursuri,dar mai ales aveam un program strict,de stat in minele de sare . Nu stiu unde anume am fost ,dar era intradevar de poveste !

  4. Sa nu scrii ca este o cauza pierduta ,ca ma aliez cu turcii…..asa cred ca ar fi facut si STEFAN CEL MARE daca ar vedea cum gindesc astazi politicienii nostrii !….

  5. Ma scuzati ca poate v-am stricat ziua, nu stiu cand voi scapa de rusinea si durerea din inima…Ma duc sa plang…pe drum la lucru. Ceau.

    • Nasule,scrie te rog ceva despre Rosia Montana ! Ii mai ajutam pe DACI sau NU ? CRISTIAN ROXIN,pe cind o excursie de mare interes national,educativ si de mare amploare nationala si de ce nu Intrenationala la SARMISEGETUZA ? Ce asteptam ? sa vina iarna sa iesim la pensie ?

    • nu, nu la toți. Să le fie rușine la cei la care nu le e și umblă cu …pisica…ba vie, ba moartă și-și ascund găunoșenia morală pe care și-au creat întreaga carieră politică… Românii și-au ucis nu numai caii, cum fac la o scară infinit mai mică spaniolii, ci cel mai grav lucru…au eliminat criminal…„armăsarii politici”…De asta avem azi „animale politice” de cea mai joasă speță…„mârțoage politice”…Vai de „căruța” trasă de „mârțoage”…cu vizitiu geambaș de …coțcării!!!

  6. Erai mică și nu-ți mai amintești de masacrarea cailor pe altarul mecanizării agriculturii. La capitolul „căsăpirea cailor” spaniolii sunt mici copii față de românii conduși de părinții unora ca…Petre Roman, Tismăneanu, Patapievici, Macovei, …(Iliescu e mai vinovat decât copiii …colegilor să-i dar a rămas consecvent…)
    Spaniolii de dau lecții la irosirea fondurilor europene pe aeroporturi fără zboruri, școli abandonate din lipsă de copii, drumuri europene pe care nu mai circulă nimeni…și căi ferate …diseminate după dorința oricărui constructor aflat în gol de lucru…

  7. Am fost suparata pe lume. Si acum port doliu in inima, de ce? Duminica am vazut la Auslandreport un documentar scurt in care era vorba despre caii din Spania. Cand le-a mers spaniolilor grozav, tot prostu isi dorea un cal. Dupa ce s-a spart besica cu bunastare mii de cai au aterizat la abatoare. Pacat dar ce sa-i faci. Altii au fost lasati liberi in voia soartei cabaline, umbla liberi si sunt implicati in accidente rutiere. Rau si bine in acelasi timp. Daaarr…reporterul a ajuns pe un deal unde caii au fost abandonati legati de pari si impiedicati la picioare. Acestia au pascut in jurul parului ultimul firicel de iarba si apoi au murit incet de foame si sete. Ce ma impiedica acuma pe mine sa blestem umanitatea, ca de atata durere in suflet ma topesc. Oameni buni, sa avem grija de animale si sa le respectam, va rog eu frumos…

  8. ia auziti in emisiunea lui Moise Guran

    in Philadelphia, jumatate suprafata Romaniei, oamenii (proprietarii de pamant adica) au primit prin redevente bine negociate – 1,2 miliarde dolari

    o mie doua sute milioane dolarei, banutzii lor ))) 🙂

    … ce vor primi romanii de la chevronul romanizat? o slujba de paznic de 800 lei ?

  9. bre, cu balbaielile hol-landului vecin si ajutorul prostiei social democratilor germani, o sa castige in septembrie Merkel detasat … iar cu aceasta ocazie la revedere stanga in UE

    la noi se pare ca mai rezista ceva timp … dar mult mai putin decat parea acum un an

    „Rivalul social-democrat al cancelarului german s-a decis sa atace sub centura, pe ultima suta de metri inaintea alegerilor. Peer Steinbruck a provocat un nou scandal, acuzand-o de aceasta data pe Angela Merkel de „lipsa de entuziasm fata de Europa, din cauza educatiei sale est-germane”.

    Intr-un sondaj aparut miercuri in cotidianul Bild, coalitia guvernamentala actuala, reunind conservatorii (CDU/CSU) si liberalii FDP, totalizeaza 44% din intentiile de vot, cu patru puncte procentuale mai mult decat coalitia formata din SPD (26%) si Verzi (14%).

    Intr-un sondaj difuzat de postul public de televiziune ARD, 60% o prefera pe Merkel la postul de cancelar, in timp ce Steinbruck acumuleaza un procentaj de 28%.”

    http://www.ziare.com/angela-merkel/germania/angela-merkel-atacata-de-rivalul-sau-pe-tema-trecutului-est-german-video-1250518

  10. smaranda,pina sa ma vezi,iti eram draga !…..valuri valuri ….eu nu fac nimic!chiar nimic ! intreaba-l pe timan ! stie tot ! ….si nu minte niciodata .

    • Draga mea, imi esti foarte draga. Da, ia spune tu, unde te-am vazut eu, sau unde te-as putea vedea, ca sunt chiar curioasa. Fii atenta eu prind aici ProTV INternational si TVR international si programul ala de folclor cum ii zice…
      Si…ce nu minte Timan niciodata? Ca n-am inteles nimic, acuma serios. Cine sunteti? 🙂

      • l-ai văzut pe „lumina ochilor” lui coșmar cum experimentează zilnic, de vreo lună, …„paradoxul pisicii lui Schrödinger”. Pe unde se duce …arată o pisică moartă…la popor…Azi s-a autodepășit, a arătat-o la vecini…

        • timan,…nimic nou sub soare ! Nu vb prea mult cu tine ,ca ma musca smaranda ! 🙂

          • Ma copchii, va bate tanti cu spalatoarea ca voi radeti de mine…No, nu-i bai…lasa numa lasa ca ma supar eu pe voi.

  11. Draga dle Timan, mi-a trebuit putin timp sa ma informez ce-s alea bacante si sa ma gandesc daca te adresezi si mie sau scrii numa ceva material informativ despre greci si italieni de pe vremea cand nu aveau datorii la banca.
    Doara nu ati crezut domniile voastre ca eu stau pe jumatate ametita de adoratie si arunc dupa domniile voastre, pe scena, cu…sutiene si chiloti! 🙂 🙂 :)))))
    Ba, o fost fain, ne-am gasit si am tesut impreuna niste momente faine vesele de care sper ca nu sunt singura care a ras de s-a prapadit.
    Alta tema: spatiul virtual de aici face parte din ultimul substrat al ultimului strat 3D sau face deja parte din primul substrat al primului strat din 4D? Multumesc anticipat! 🙂

  12. Vă hotărâți greu…bacantelor:

    „Singur și îndurerat pentru tot restul vieții, Orfeu și-a găsit, până la urmă, pe meleagurile natale sfârșitul, fiind sfâșiat în bucăți de menade, preotesele trace ale lui Dionis. Acestea erau mânioase pe el pentru că nu a participat la cultul lor orgiastic.”

  13. smaranda,sa il vezi pe john ce bine arata ! vb serios ! Pt mine este mult prea tinar….. 🙂 si la mine pe balcon nu ma pozeaza nimeni ! 🙂

    • Ioi Elena….sitatia-i foarte nasoala, ne ramane pruncu ne-nsurat! tz tz tz…De ce nu-ti faci poza singura, io ma pozez zilnic.

      • smaranda,acum am vazut raspunsul tau. Chiar daca am aproape patruzeci si sapte de ani,arat mult mai bine decit multe fete de douazeci si cinci de ani ! Cei care ma cunosc pot confirma acest lucru.In fata camerei de filmat,am ajuns intimplator,datorita valurilor vietii… Toata viata am fugit de aparatul foto si camera de filmat ! Vezi tu cum este viata ? De ceea ce fugi tot nu scapi !….

        • Buna dimineata Elena. 🙂 Asa este de ceea ce fugi nu scapi! Sper ca-ti place ceea ce faci. 🙂 Va doresc o saptamana excelenta!

  14. Elena draga, acuma intre noi fie vorba, ca nu ne aude nimeni…recunosc ca doamnna Udrea arata excelent si in costumul de baie. Domnul Presedinte insa depaseste asteptarile, asa bronzat si fara costum si cravata…foarte masculin…seamana putin cu Putin pe cal. 🙂 🙂 :))) Ma topessssccc…

  15. SIMBATA ! zi de odihna ,de dus la mare,la munte,la pescuit sau stai acasa asa ca mine ! 🙂 Mai este cineva la el acasa ? :))

    • Elena, soare…bucura-te si te relaxeaza. Eu azi am voie sa merg la lucru dupa-masa. Da maine, maine mis acasa. 🙂 🙂 :))))

  16. io ma mai uit la televiziuni, in ultimul timp
    si observ ca, mai putin realitatea, e multa pace )))))

    nu suportam Realitatea … DAR … mai nou, mai pic pe un dosar de politician, cu nume si prenume, cu date concrete
    … acum ma uit la o judecatoare de un milion spaga … samd. vad ceva concret

    in rest vad teorie (daca e si aia) si stiti cu ce seamana teoria asta? cu o comisie parlamentara. La fel ca si acolo, daca vrei sa nu se schimbe ceva, propui si participi la discutii de acest fel

    de acum inainte cred ca mai au importanta doar cei ce rezolva ceva, propun ceva, iar ceva-ul are cap, are coada, are nume si prenume.

    … pe de alta parte, apropo de Ponta si noile taxe. multi cunoscuti de ai mei procedeaza la fel, anunta scaderi cu 10% si disponibilizari 10%, in acelasi timp, oamenii afla de la unii la altii, afla si de cei de la alte firme … si apoi vin si anunta ca doar 5% vor scadea, ca au gasit ei solutii, ca nu dau pe nimeni afara … a da, si primele vor fi zero … si 2 ore suplimentare nu se mai platesc

    si toata lumea e fericita 🙂

    • tocmai dau extrase de cont cu un pesedist ce primea in campanie electorala, mai 2012, el director de regie – bani de la un transportator ce avea contract cu regia lui

      o droaie de plati … iata un exemplu – ceva concret

    • vezi ce jumătate alegi de la john. Să nu regreți când îți revii din șocul abandonului. Ne-a dat john papuci…la toți. Tu ce păzeai? Acum avem toți papuci?

  17. Ultima mea descoperire în materie de psihologie umană e că cei mai periculoși indivizi sunt …naivii vicleni. Vă dau un caz de studiu. Costică Canacheu. E naiv de formație.(are studiile potrivite )E poate printre cei mai vicleni politicienii. dacă v-ați gândit la Hrebenciuc, Videanu, Rușanu, Berceanu…e cazul să reanalizați conceptul de naivitate corelat cu cel de viclenie. Dacă ei s-ar califica doar la viclenie pe un loc net superior și la unul net inferior la naivitate…(luată și în sens… cât e băsescu în floare…nici în conturi nu ne doare)la naivitate vicleană, canacheu de clasă la tot ce există…inclusiv elena cea preavicleană… O mostră a sa, în acțiune, este pocinogul cu …taiwanul…iar funcția parlamentară pe care o are dacă nu i se ia înseamnă că e atât de viclean în naivitate încât e mai tare și decât el, cel mai naiv în viclenie dintre pământeni…

    despre Radu Moraru …vorbiți singuri…john nu mai e…

  18. …voi certati-va…,eu il asigur pe john ca o sa se intoarca aici ,la Ilenute,Smarandite,timanezi,….pt ca prea se simte ca acasa !

    • nu se mai întoarce, lăsați orice speranță. De un an de zile noi patru suntem curtați insistent de RRDDSS/RRCCSS și plătiți regește(de credeți voi că john era la monaco și charlotta a lăsat prințul pentru el?)să sabotăm proiectul celui mai mare concurent al său. Cu lacrimi în ochi ne rugau plătindu-ne orice hatâr( pe unde n-am fost, mai ales john și chinezu…popaleon e rătăcit prin dubai, în nu-ș ce turn pe care vrea să-l creștineze…eu în malta nu văd decât pulpe kobe), l-au plătit și pe primola să dea strechea pe aici. Acum că misiunea a fost îndeplinită îi mută pe john la CCNNNN să-i destabilizeze și pe ei. Li s-a părut lor,că dacă cu noi patru și cu primola au reușit cu Nașul.tv, CCNNNN e floare la ureche pentru oricare dintre noi. Ca să nu riște nimic l-au ales pe cel mai bun… John…e noul Tzepari la RRDDSS/RRCCSS…Al naibii…john…

  19. Anunț important. Cei care- l caută de mâine pe john îl pot găsi în inimile …smarandei și elenei s. Care parte din el și unde exact veți afla doar căutându-l. Acum nu se știe exact, se negociază împărțirea…

      • smaranda zicea că doar soțul are acest privilegiu de a rămâne neîmpărțit(dacă nu vine la ea la papuci, dacă vine e o binecuvântare pentru soață)?

  20. bre John, stii ca mi-ai fost simpatic inca de la inceput

    dar ia sa vedem ce ai facut tu aici

    nu ai vazut nici o emisiune Nasul Tv, nu ai comentat nimic despre asta

    nu ai dezvoltat o tema de discutie ci doar ai ras/criticat de/pe TB si ai lui. dar nu ai adus si o alternativa la acest ras

    este drept ca nu ai aruncat cu oua clocite in Nasul Tv, doar pentru ca nu ti-a placut tie, nu stiu, Primo, spre exemplu )))))) 🙂 … tu ai aruncat, uneori, doar asa, pur si simplu din placere

    si totusi, pe Nasul TV sunt atatea alte emisiuni de vazut, comentat, si tot asa. Cine le neglijeaza pe acestea, ce incearca, de fapt? ai vazut ca stii? sa atace nu acea emisiune, ci Nasul tv.

    in rest, cum spuneam, placuta prezenta … dar limitata si parca desprinsa din alt loc

    poate ar fi fost mai buna ideea de a deschide un topic pe forum – la glumitze cu John. dar nu, ele trebuiau sa fie aici, pe blog, nu?

    aici, totusi, este Nasul Tv, John, oamenii se uita la emisiuni, daca nu le place sa comenteze sau nu se inteleg

    si au la ce se uita, cei binevoitori, bineinteles

    cat timp lipsesti, stai linistit, nici NasulTv nu va muri, nici cei ce il privesc nu se vor plictisi

  21. Neste o vanzatoare de papuci poa sa fie pretena cu un consilier autodemisionat si un domn care se pregateste de revolutie? si mai unul ….tot domn…
    Si in ce tara ii locul ala”cine ma cauta stie unde ma gaseste”? Multumesc anticipat!

        • charlotta îi are de la natură, consula își caută de azi dimineață lentilele de contact…S-a pus cu john…beut. De ce crezi tu că-și dă demisia?

  22. Asa ca …
    Iata vestea cu care va amenintzam ieri.
    Azi e ultima zi cand mai scriu pe blogul asta.
    Cred ca mai sunt si alte lucruri mai bune de facut in viata reala.
    De exemplu, sa,ti dai demisia din funcrtia de consilier prezidentual…
    Sa te faci scriitor de carti.
    Mai sunt mii de variante.
    Eu vreau sa le incerc.
    Macar cateva.

      • Multzam fain.
        Dar am pirdut un munte de timp ca sa rezolv … nimic.
        Dar… am si castigat doi prieteni.
        Si poate voi mai castiga… daca vor vrea si ei… daca vor crede ca merit.
        Dar e mai bine sa pleci cand esti pe val, vorba …cuiva.
        Cine vrea stie unde ma poate gasi.
        Multzam fain, inca o data.

        • timpul este o iluzie. Deci nu ai pierdut nimic din potriva spui ca ai gasit doi prieteni minunati. Acest lucru valoreaza mult. Din partea mea pot sa-ti spun ca valorezi foarte mult (ca om, sa nu ma intelegi gresit te rog) si ma bucur ca te-am intalnit.
          Cu drag
          Smaranda

  23. Timane
    Chestia e ca stim cum e realitatea si nu putem face nimic…
    Iar cei ce ar putea nu vor…
    Iar noi …nu ne ramane decat sa radem desi nu e rasul nostru…
    Sau sa asteptam tranmvaiul…urmator…
    Desi e cam tarziu, si sinele,s furate…

  24. O doamna il cheama pe maistor sa vada ce are dulapu ca scirtie rau de tot cand trece tramvaiul prin fata casei. Asta vine se uita dar nu vede nimic suspect dar se hotaraste sa intre in dulap pana trece tramvaiul prin fata casei ca sa localizeze problema. Intre timp sotul doamnei soseste in mare graba, trebuie sa se schimba ca are ceva sedinta. Merge la dulap il deschide si…raman amandoi mirati.
    Maistrul din dulap:
    -Buna ziua. Daca va spun ca astept aici tramvaiul ma credeti?

  25. Nu se poate asa ceva…
    Nu exista…
    Pai n,a reformat base justitia?
    Pai n,a condamnat el comunismul?
    Timane
    Tu nu vrei sa vezi realitatea…

    • Eu nu accept realitatea contextului despre care vorbești. Sper că niciunul dintre cei de aici, mulți aiuriți de contextul politic despre care vorbești mai au o fărâmă de rațiune și să accepte contextul realității triste a României…imorale în care suntem…

  26. Cum lucrează tâlharii politici cu justiția. Prăduiesc împreună. Marile furăciuni sunt orchestrate. Prada se împarte. Hoțul politic prăduiește. Procurorii gestionează trimiterea în judecată apoi instanțele se ocupă de …batista pe țambal…E o întreprindere ce funcționează ca unsă…Rateurile le produce tot ea …și sunt perfecte…pe fapte strict individuale…care nu implică nimic din angrenajul perfect al furăciunii românești…

Comentariile sunt închise.