Foarte interesanta ulima postare a Elenei Udrea pe blogul personal. In materie de comunicare, Elena Udrea pare premierul de facto al Romaniei, reusind o prezentare demna de un sef al executivului. Ea stie deja si ce va face guvernul in anul viitor. Pe Emil Boc inca nu l-am surprins cu o asemenea prezentare. O fi bine, o fi rau?! E clar ca se intampla ceva in interiorul guvernului.

Sursa: elenaudrea.ro

  • România a avut cea mai puternică relansare economică din Uniunea Europeană în trimestrul al treilea din 2011. Economia a crescut cu 1,9% faţă de trimestru al doilea.
  • Pe primele 9 luni ale anului, creşterea economică este de 2,6%.Principalele sectoare care au contribuit la rezultatul bun sunt:
    • Construcţiile. În trimestrul al treilea din 2011, creşterea a fost de 7,4% faţă de trimestrul al treilea din 2010. A patra cea mai mare creştere din UE, unde media a fost de 1,8%.
    • Turismul. Creştere de peste 16%.
    • Agricultura. Creştere de 24%.
    • Industria. Creştere de 6,8%.
    • Exporturile. Creştere de peste 25%.
  • Fondurile alocate pentru investiţii au crescut constant în ultimii ani. Prin comparaţie, prin buget s-au alocat anul acesta 35,4 miliarde de lei, în timp ce în 2008, anul considerat cel mai bun de Guvernul Tăriceanu, investiţiile au fost de 32,6 miliarde de lei.
    • România se află pe locul doi în UE la ponderea investiţiilor raportate la buget: 23,2%. Înaintea noastră se află doar Cehia (24,8%).
    • Şi anul viitor vor creşte sumele alocate investiţiilor: de la 35,4 miliarde de lei la 37,8 miliarde de lei.
  • România are unul dintre cele mai mici deficite bugetare prognozate din Uniunea Europeană: 4,4% pentru 2011, în condiţiile în care, după trei trimestre, ne aflam la 2,52% (ceea ce ne-a şi permis prima rectificare bugetară pe plus).
  • România are una dintre cele mai mici datorii publice din Europa– aproximativ 35% din PIB.
    • Prin comparaţie, alte ţări au: Grecia (peste 150%), Italia (peste 120%), Belgia (aproape 100%), Germania şi Franţa (aproape 86% fiecare), Marea Britanie (peste 80%) etc.
  • România se află printre ţările cu cea mai mică rată a şomajului – doar 4,93%.Asta în timp ce media europeană este cu peste 2,2% mai mare.
    • Prin comparaţie, rata şomajului în alte ţări este de: 9,4% (Polonia), 9,9% (Ungaria), 9,9% (Franţa), 11,9% (Bulgaria), 13,5% (Slovacia), 22,6% (Spania).
  • România are una dintre cele mai mici inflaţii anuale din UE: 3,6% în octombrie.
    • Prin comparaţie, Marea Britanie are inflaţie anuală de 5%, Estonia 4,7%, Slovacia 4,6%, Italia (3,8%), Ungaria (3,8%).

263 COMENTARII

  1. Doamne, ce cor de laudatori ai Elenei Udrea! In cap cu Nashu’, fac temenele la poalele blondei de la MDTR. Cel putin ultimii astia (Maverick777, Anca, Emilia, Diana, Simion) sunt de o penibilitate crasa, repetarea lui „mi se pare normal” la 3 comentarii succesive desemnandu-i clar drept postaci cu norma intraga. Penibil si Nashu’, care permite si incurajeaza astfel de giumbuslucuri portocalii. Dar un activist de profesie ce poate face?

  2. Nu trebuie sa ne mire acest lucru, doamna Udrea a tot ce i-a stat in putinta sa echilibreze balanta economico-bugetara prin masurile si programele de investitii si devoltare foarte bune pe care le-a promovat. Faptul ca Romania merge intr-o directie buna se datoreaza mult si Elenei Udrea!

  3. Faptul ca economia a inceput sa mearga mai bine este si meritul Doamnei Elena Udrea s-a implicat si ii suntem recunoscatori ca face ceva pentru tara noastra

  4. Mi se pare nomal. Elena Udrea este printre cei care au contribuit substanţial la actuala echilibrare economică.

  5. Mi se pare normal sa vorbeasca si sa puna problema asa, doar este unul dintre ministrii din cauza caruia economia Romaniei este stabila acum. Nu este o lauda sa comunici cetatenilor rezultatele pe care le ai la guvernare, ci este un gest de bun-simt.

  6. sa stiti ca economia merge mult mai bine in principal datorita Elenei Udrea , ce e asa rau ca a zis ceva bun???

  7. Eu sunt de parere ca doamna Udrea a facut tot ce putea pentru a garanta stabilitatea economica , mi se pare un gest normal sa comunice acest lucru

  8. Mi se pare si normal , doar e printre cei care au contribuit substantial la actuala echilibrare economica.

  9. Bravo, ei !!!! Este o adevarata profesionista, demonstrand alaturi de celelalte femei din coalitia de la putere, in speta, PDL (Anca Boagiu, Sulfina Barbu, Roberta Anastase, Vass), ca femeile pot fi politicieni de baza ptr reformarea Romaniei.

      • Romania misogina nu e pregatita si nu are educatia necesara sustinerii unui lider de genul Udrea. O stie si ea, evident.
        Parafrazand-ul pe marin preda, Elena Udrea are calitati, insa are un mare defect, e femeie si…”ce stie ea, femeia despre politica?”
        Isi joaca bine rolul, suporterii ei sunt persoane cu IQ-ul cel putin mediu, insa grobianismul e in floare in Romania si e mult.
        Ghinionul lui Udrea, este acela ca femeile ajunse in politica nu s-au ridicat la eleganta si inteligenta afisata de ea. Marea majoritate a doamnelor, au preferat sa se paruiasca ca la usa cortului ori sa urle in difuzoare precum catele de la tara.
        Din acest motiv, Udrea fiind un exemplu izolat, invidiat si nesuferit in egala masura, nu are printre sustinatoare si nici prin adversare, exemple similare pentru a misca mentalitatea misogina traditional romaneasca.

        • uite ce buna ministru e Anca Boagiu, prietene!
          fara figuri si fite

          … deci se poate si altcumva

          o sa mai auzim de acest ministru

    • Sa nu va mai luati aiurea de oameni, sa nu va credeti mai destepti decat sunteti chiar daca sunteti si sa depasiti suficienta care-i paste pe toti cei care-si ating nivelul maxim de competenta, sa fiti sigur ca oricand puteti intani ceva sau pe cineva de la care ati avea de invatat, dar hai ca nu suntem la ora de dirigentie si deci NB(noapte buna)

      • ai un verde de la mine daca rezolvi si problema cu lingaii, scuze celor care nu merita aceasta „atingere”

        • Pai daca nu citesti ce scriu?

          ion adrian says:
          November 22, 2011 at 22:07
          Astept sa se adune haita ca daca teritoriul e marcat inseamna ca e si o haita cu un mascul alfa si o femela beta si cu tot felul de catzalandri schenuatori si plini de servilism.
          Dar sa fie limpede: Desigur ca nu ma refer nici-o clipa la cei care nu se vor recunoaste intro asemenea descriere

          • Adrian,

            Se mai intampla, la inceput sa apara certuri.
            Dar daca exista buna intentie, dupa cearta e si impacare si se continua frumos.

            Nu e bine sa vrei sa fii singur – putem fi prieteni la Radu acasa.
            Somn usor!

          • Oups, nu am citit chestia cu lingaii, de mai sus.

            Adrian, aici nu se fac de astea, noi nu facem asa ceva si in curand nici nu va mai fi posibil.

            Te rog frumos, nu asa!
            Multumesc.

      • dl.ion adrian

        eu stiu ca ati fost de lainceput aici ….chiar i-ati transmis un mail domnului Radu Moraru ….a fost prima interventie in direct a Nasului !!!

        stima

  10. Am cunoscut dintr-astia, care joaca la mai multe capete, o gramada.
    Tu ai scris acele chestii. Ok. Dar eu tot pe Patrocle il aprob cand iti da cu naftalina!

  11. Si ca unii sa foloseasca eventual doar linguritza si nu linguroiul, stiti voi la ce postez una din primele mele interventii foarte recente:

    1. Pe firul: w.nasul.tv/2011/10/10/disparitiile-miliardarului-zoltan-teszari/

    ion adrian says:
    October 10, 2011 at 23:16 Nasule,
    Poate ca acum de cand ai blog cred ca ma vei citi, ca la mailurile pe care ti le-am trimis pe la posturile pe unde erai, de fapt la b1.tv, nu ai raspuns, desi nu ti-am spus prostii, si nici in emisiuni nu ai folosit cele comunicate de mine.
    Ai intrebat ce credem despre patania ta?
    Pai este simplu si daca am fi fost prieteni si daca mi-ai fi povestit ca ti-a respins atunci acceptarea reclamei, ti-as fi spus: Baiete pleaca cu viteza ca asta este pus sa te rada si de aia s-a chinuit sa te smulga din B1 .
    De ce? Pai o ipoteza ar fi ca datorita tie a facut Basescu diferenta in 6 dec 2009 dupa miezul noptii cu voturile din strainatate, din zonele vestice unde se mai vota, caci dand acel sondaj corect si acel anunt al lui Basescu usor furat cu 30% secunde, furt absolut necesar ptr demontarea diversiunii, cand a prezentat situatia reala si astfel chiar ai ras diversiunea posturilor de vuvuzele care il prezentau pe “presedintele jucarie”,cu doua procente peste “presedintele jucator” (apropo, eu sunt cel care in 2 decembrie 2009 dimineata pe blogul dnei Udrea am lansat sloganul : mai bine presedinte jucator decat presedinte jucarie
    , slogan care poate ca i-a purtat noroc lui Basescu care l-a folosit si la mitingul de la Cina din 4 decembrie si la starsitul emisiunii de noapte de la DD) lucru ce ar fi descurajat pe cei care inca mai doreau sa voteze pentru Basescu, si, in vest unde inca votul continua cam asa votau romanii, cu Basescu.
    Asa ceva nu se iarta de cei cu metehne securiste.

    12

    Reply
    drago says:
    October 11, 2011 at 13:33 Mari adevaruri ai rostit! Bravo!

    2. Pe firul ww.nasul.tv/2011/10/17/procurorul-cristian-tudor-popescu/ am postari relevante politic si nu masturbatiuni care secreta saliva.:)
    Radoveanu apare cu o prostie : incurajeaza Noua Republica si Miscarea Populara(nu PSD sau PNL)

    3.Cred ca ajunge, am mai urmarit cateva fire in continuare unde mi-am gasit postari relevante dar nu am gasit nimic imputabil lui Stefi decat ce i-am mai spus adica ca este plin de el si ca logic nici nu-l da inteligenta afara din casa .:)
    In rest e OK.
    Astept o contra dovada de pe acest blog si daca nu se produce cei care trebuiau s-o produca sa se considere trimisi de mine la hazna, dar nu cu linguroiul ci cu un polonic de cel putin un litru.

  12. Si ca unii sa foloseasca eventual doar linguritza si nu linguroiul, stiti voi la ce postez una din primele mele interventii foarte recente:

    1. Pe firul: https://www.nasul.tv/2011/10/10/disparitiile-miliardarului-zoltan-teszari/

    ion adrian says:
    October 10, 2011 at 23:16 Nasule,
    Poate ca acum de cand ai blog cred ca ma vei citi, ca la mailurile pe care ti le-am trimis pe la posturile pe unde erai, de fapt la b1.tv, nu ai raspuns, desi nu ti-am spus prostii, si nici in emisiuni nu ai folosit cele comunicate de mine.
    Ai intrebat ce credem despre patania ta?
    Pai este simplu si daca am fi fost prieteni si daca mi-ai fi povestit ca ti-a respins atunci acceptarea reclamei, ti-as fi spus: Baiete pleaca cu viteza ca asta este pus sa te rada si de aia s-a chinuit sa te smulga din B1 .
    De ce? Pai o ipoteza ar fi ca datorita tie a facut Basescu diferenta in 6 dec 2009 dupa miezul noptii cu voturile din strainatate, din zonele vestice unde se mai vota, caci dand acel sondaj corect si acel anunt al lui Basescu usor furat cu 30% secunde, furt absolut necesar ptr demontarea diversiunii, cand a prezentat situatia reala si astfel chiar ai ras diversiunea posturilor de vuvuzele care il prezentau pe “presedintele jucarie”,cu doua procente peste “presedintele jucator” (apropo, eu sunt cel care in 2 decembrie 2009 dimineata pe blogul dnei Udrea am lansat sloganul : mai bine presedinte jucator decat presedinte jucarie
    , slogan care poate ca i-a purtat noroc lui Basescu care l-a folosit si la mitingul de la Cina din 4 decembrie si la starsitul emisiunii de noapte de la DD) lucru ce ar fi descurajat pe cei care inca mai doreau sa voteze pentru Basescu, si, in vest unde inca votul continua cam asa votau romanii, cu Basescu.
    Asa ceva nu se iarta de cei cu metehne securiste.

    12

    Reply
    drago says:
    October 11, 2011 at 13:33 Mari adevaruri ai rostit! Bravo!

    2. Pe firul https://www.nasul.tv/2011/10/17/procurorul-cristian-tudor-popescu/ am postari relevante politic si nu masturbatiuni care secreta saliva.:)
    Radoveanu apare cu o prostie : incurajeaza Noua Republica si Miscarea Populara(nu PSD sau PNL)

    3.Cred ca ajunge, am mai urmarit cateva fire in continuare unde mi-am gasit postari relevante dar nu am gasit nimic imputabil lui Stefi decat ce i-am mai spus adica ca este plin de el si ca logic nici nu-l da inteligenta afara din casa .:)
    In rest e OK.
    Astept o contra dovada de pe acest blog si daca nu se produce cei care trebuiau s-o produca sa se considere trimisi de mine la hazna, dar nu cu linguroiul ci cu un polonic de cel putin un litru.

    3.

Comentariile sunt închise.