ue_2007Rezultatele Eurobarometrului 2013, publicat marti, cu zece luni inainte de alegerile pentru Parlamentul European, demonstreaza ca romanii se numara printre cei mai optimisti europenui in ceea ce priveste viitorul Uniunii, situandu-se pe locul 6, cu 62% opinii optimiste. In schimb, statele care au beneficiat de planuri internationale de sustinere – Portugalia (33%), Cipru (31%) si Grecia (31%) – sunt cele mai pesimiste. Pe primele cinci locuri in topul optimistilor sunt danezii (72%), estonienii  (64%), lituanienii (64%), maltezii (63%) si polonezii (63%). Noua tari, reprezentand o treime din statele UE, au majoritatea populatiei pesimista in ceea ce priveste viitorul blocului comunitar.

Mult mai grav este faptul ca peste doua treimi dintre europeni cred ca vocea lor nu este ascultata in UE (67%). Acesta este cel mai ridicat nivel din toamna lui 2004, cand a fost pusa intrebarea pentru prima data. Aceasta opinie este larg raspandita in Grecia (89%) si Cipru (89%). Procente foarte mari se inregistreaza in Portugalia (81%), Italia (78%) si Spania. Si in Romania, 71% dintre locuitori nu cred ca vocea lor este ascultata in UE.

Perceptia situatiei economice nationale ramane stabila, raspunsurile pozitive situandu-se la un nivel foarte redus. Astfel, doar 26% dintre europeni considera ca situatia economiei lor nationale este „foarte buna” sau „mai degraba buna”. Aceasta stabilitate la nivelul UE mascheaza insa evolutii frapante in cele doua tendinte la nivel national, noteaza Eurostat. Perceptia situatiei actuale a economiei la nivel national variaza foarte mult intre statele membre. In Suedia, Germania si Luxemburg trei sferturi dintre persoanele interogate sau mai mult considera ca situatia economica a tarii lor este buna, in timp ce in sase state membre mai putin de 5% dintre persoanele interogate sunt de acord cu aceasta afirmatie, dupa ce Greciei si Spaniei li s-au adaugat Portugalia, Bulgaria si Cipru.

In alte patru state membre, mai putin de 10% dintre persoanele interogate considera ca situatia economica a tarii lor este buna: Romania (8%), Irlanda si Italia (7%) si Franta (6%).

Somajul isi continua ascensiunea ca principal subiect de preocupare al europenilor la nivel national: dupa o crestere de 3 puncte, el este evocat de peste jumatate dintre europeni. Urmeaza alte trei subiecte de preocupare, care au mai pierdut insa din teren: situatia economica (33%, -4), cresterea preturilor (20%, -4) si datoria publica (15%, -2). La fel ca in toamna lui 2012, celelalte subiecte de preocupare sunt mentionate de mai putin de un european din opt si sunt foarte stabile (1 punct procentual ca variatie, maxim), cu exceptia imigratiei, in crestere de 2 puncte, la 10%.

In Romania, persoanele interogate considera ca subiectele economice reprezinta principalele mize cu care se confrunta tara. Astfel, cele mai importante probleme carora Romania trebuie sa le faca fata in prezent sunt situatia economica (44%), cresterea preturilor/inflatie (35%) si somajul (33%).

Sondajul a fost efectuat in perioada 10 – 26 mai in fiecare dintre cele 28 de state membre (Croatia a aderat oficial la 1 iulie, dar a fost inclusa in sondaj).

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.