Actorul şi profesorul Florin Zamfirescu a declarat joi seara, la Naşul TV, că el o susţine pe Monica Macovei la prezidenţiale pentru că este de părere că va putea face ordine, pentru că vrea să facă ordine.

„Singurul om în care la ora aceasta pot să cred pentru că a fost la putere şi a părărsit-o, părând că a trădat-o (…) doamna Macovei care a fost în Parlamentul European, doamna Macovei care este jurist şi care cunoaşte legile mai bine ca oricare, doamna Macovei care a construit DNA-ul… deci e singura persoană în care cred. Mă face să cred că va putea conduce, mă face să cred că va putea face ordine, mă face să cred că vrea să facă ordine”, a spus Florin Zamfirescu.

Actorul a adăugat că poate a venit momentul ca în fruntea ţării să fie o femeie.

„Stăteam şi mă gândeam cum aş putea face să fiu mai convingător cu privire la Monica Macovei, când mă gândesc că în România sunt cel puţin jumătate plus unu femei care votează. Pentru că sunt mai multe femei în ţara asta. Văzând-o şi ascultând-o, poate am putea înţelege că a venit momentul şi unui om onest, patriot, cunoscător al tuturor situaţiilor pentru că Monica Macovei nu este un om venit din afară care află acum… nu poate fi păcălită de consilieri şi, în plus, poate că a venit momentul ca şi o femeie să fie în fruntea ţării. Să vedem cum va fi. Vin vremuri foarte grele”, a afirmat Zamfirescu.


 

4 COMENTARII

  1. Mirela Gavrila
    poate ai observat ca pe aici fiecare e liber sa-si spuna parerea insa fara a jigni pe nimeni. Florin Zamfirescu este unul din putinele personalitati care pot vorbi liber si f bine ca mai exista asemenea oameni in ac societate.
    Du-te si voteaza pe cine crezi si e f bine.ca ai punctul tau de.vedere….apelative de genul asta….pe alte forumuri.

    • Semnul electoral al macoveicei nu e doar o intamplare si nici macar o smecherie copiata. Feminismul a ucis familia americana, o spune Paglia, daca nu ma insel, dar se observa si cu ochiul liber. Daca mergem pe filiera scoaterii religiei din scoli (cu concursul secularistilor si neo-marxistilor gen Cernea) si a propagandei LGBT al carei exponent este, ca i s-a lipit Acceptul de frunte precum musca de…, tot la uciderea familiei ajungem, in pasi marunti, in ritm de DNA (ce cortina!), pe care nu l-a creat ea singura. Cand ai tot suportul in spate e ipocrit sa te bati cu pumnul in piept ca tu si numai tu ai facut si ai dres. Ea zice ca nu e santajabila, eu zic ca e. Basescu nu a numit decat oameni santajabili pentru a-i controla. Ii va dezbraca pe toti pana la urma?

  2. Maestre, ma dezamagesti! Te-am iubit cand l-ai urecheat pe patapievici pe motiv de Eminescu! In fine, e dreptul tau la opinie, dar de ce o faci la nasul tv? GDS-ul – patapievici – sunt in spatele monicai macovei, nu te-ai prins? GDS-ul puit de brucan si sponsorizat de soros. Tot bani murdari ai lui soros i-au sustinut studiile la budapesta candidatei „independente”. Sa mai amintesc de tismaneni, ghituleni, aligici, profitorii tuturor regimurilor ce ii canta ode electorale?

Comentariile sunt închise.