In aceasta postare veti gasi publicate INTEGRAL si in PREMIERA cele 23 de pagini dintr-o “Ordonanta de disjungere a cauzei” din dosarul Bica. Probabil ca numai un naiv isi inchipuia ca la un asemenea nivel, de procuror-sef DIICOT, cum era Alina Bica, putea fi vorba doar de “cazul ANRP”. Mai toti banuiam ca daca s-a ajuns la o astfel de speta trebuie sa mai fie si altele, mai mici sau mai mari. E rolul Justitiei sa decida daca faptele consemnate in acest document de 23 de pagini constituie infractiuni, daca pot fi probate si daca trebuie pedepsite de judecatori. Rolul meu, ca jurnalist, se opreste la a servi interesul public. Iar interesul public fata de cele consemnate in acest document, veti vedea, e enorm. Daca numai o parte din cele scrise de procurori se dovedesc a fi reale, atunci avem de-a face cu devoalarea unui sistem putred, cangrenat, subordonat unei singure comenzi: bani, bani, cit mai multi bani! Si, dupa cum veti putea citi, toti si toate au un pret. Chiar si cind vine vorba de oameni din Parchetul General.

Pentru a va ajuta sa intelegeti mai usor si mai repede despre ce este vorba in cele 23 de pagini publicate la sfirsitul articolului, am facut un rezumat al celor mai “spectaculoase” informatii. Va recomand insa, cu tarie, sa le cititi pe toate. Veti vedea ca merita!

Cazul Bica-Tender

Procurorii consemneaza la pagina 2 cazul “Bica-Tender-Mihailescu”. OvidiuTender era judecat intr-un dosar al carui rechizitoriu fusese intocmit chiar de Alina Bica. Pentru a avea sansa unei solutii favorabile, noteaza procurorii, Tender a apelat la un anume Florin Ionut Mihailescu, devenit consilier al Alinei Bica siangajat totodata la SC PROSPECTIUNI SA, firma lui TenderAvocatii omului de afaceri au trimis prin Mihailescu acte care sa fie consultate de Alina Bica, cerindu-i sprijinul pentru formularea unei aparari favorabile. In documentul pe care il puteti citi mai jos, procurorii afirma ca Mihailescu si Bica au dobindit in schimbul sprijinului acordat lui Ovidiu Tender bunuri imobile (teren). In plus, Florin Ionut Mihailescu, ca angajat la SC PROSPECTIUNI SA, incasa si diferite sume de bani pe un card.

 

Cazul Bica-Ioan Niculae-Liviu Dragnea

La pagina 3 a documentului se vorbeste despre cazul afaceristului-inculpat Ioan Niculae care a apelat la Liviu Dragnea sa-l ajute cu o interventie la procurorul-sef DIICOT, Alina Bica, pentru solutionarea favorabila a dosarului sau. In fapt, solicitarea lui Niculae era legata de tergiversarea solutionarii dosarului pina la aparitia prescriptieiBica, se arata in document, a intervenit la nivelul procurorului de caz cerindu-i acestuia sa opreasca investigatiile pe care le derulain legatura cu utilizatorul unui numar de telefon pe care il folosea Liviu DragneaRasplata: 3,5 milioane de euro pe care Niculae i le-a oferit Alinei Bica la pachet cu promisiunea facuta impreuna cu Liviu Dragnea ca o vor sprijini sa ajunga Procuror General.

 

 

Cazul Bica-Cocos

In paginile urmatoare ale documentului se vorbeste despre deja “celebra” afacere de la ANRP (Dorin Cocos- Gheorghe “Stelu”Stelian- Crinuta Dumitrean s.a) unde Alina Bica era membru al Comisiei pentru Stabilirea Despagubirilor, ca reprezentant al Ministerului Justitiei. O parte din actiunile obtinute la Fondul Proprietatea in urma acestei afaceri, noteaza procurorii, “au fost tranzactionate, iar o parte din din bani au fost directionati catre membrii familiei Cocos (Cocos Dorin, Cocos Alin si Udrea Elena Gabriela)”. Pentru serviciile aduse cauzei, Alina Bica a primit, “fara a plati contravaloarea, o cota parte dintr-un teren situat la Snagov, in suprafata de 4425 de metri patrati, apartinind numitei Chiriac Olguta”, se arata in documentul citat. Olguta Chiriac, noteaza procurorii este fosta sotie a lui Dorin Cocos si mama lui Alin Cocos. Tranzactia imobiliara a fost realizata prin interpusi.

 

Cazul DIICOT-ANAF- Constantin Marius Stoica

La pagina 11 a documentului citat se vorbeste despre omul de afaceri Constantin Marius Stoica si incercarile acestuia de a interveni la nivelul conducerii ANAF pentru a obtine o solutie favorabila intr-un dosar sau declinarea spetei catre DIICOT acolo unde avea posibilitatea sa realizeze trafic de influenta asupra Alinei Bica prin intermediul consilierului acesteia, Florentin Ionut Mihailescu. Procurorii noteaza ca in mai 2013, Stoica a intervenit si la seful ANAF, Serban Pop, in scopul de a scoate de pe piata firma concurenta Sensiblu, dar si la directorul general adjunct al Directiei de Administrare Fiscala a Marilor Contribuabili, Nicusor Adrian Nica, in scopul scoaterii de pe piata a unei alte firme concurente, numita Syco. Stoica voia ca ANAF sa declanseze controale fiscale la aceste firme concurente in scopul eliminarii lor de pe piata.

 

Cazul DIICOT- Buzaianu- Energy Holding

In paginile urmatoare apare numele omului de afaceri Bogdan Buzaianu care avea nevoie de un document emis de DIICOT pentru a fi depus intr-o cauza aflata pe rolul instantei. Buzaianu, noteaza procurorii, a obtinut acest document cu sprijinul unui anume Mihail Udroiu, alt consilier al Alinei Bica. Pentru serviciile aduse, Udroiu a fost ofertat cu o excursie in Dubai. De asemenea, noteaza procurorii, “au rezultat indicii infractionale privind traficarea si cumpararea influentei pentru solutionarea favorabila a unor contracte din domeniul sistemului de aparare, ordine publica si siguranta nationala si solutionarea favorabila a unor dosare in care era implicata firma Energy Holding si alte firme apartinind numitului Buzaianu Bogdan Nicolae sau in raport cu care acest avea interes, aflate pe rolul Tribunalului Bucuresti”. In document se vorbeste despre mai multepersoane care “foloseau telefoane cu cartele oferite de Buzaianu si intilniri conspirate pentru reusitele infractionale”.

 

Pe turcescu.ro puteti citi integral documentul de 23 de pagini semnat de procurorul sef de sectie Gheorghe Popovici si procurorul sef-adjunct Danut Volintiru, ambii de la DNA. De asemenea, veti gasi numeroase detalii, in special legate de felul in care era organizata si functiona reteaua Bica, dar si despre piramida relationala din jurul afacerilor de la ANRP.

sursa: turcescu.ro