ema-gavrila-709x478Zăcământul aurifer de la Baia de Arieş, perimetrul Geamăna – Colţii Lăzarului, va fi explorat în vederea exploatării de firma administrată de actualul preşedinte al PSD Costineşti, Ema Gavrilă.

Compania acesteia a primit chiar zilele trecute licenţa de explorare privind exploatarea resurselor de minereuri polimetalice şi auro-argentifere din perimetrul Geamăna-Colţii Lăzarului.

Firma BLUEBERRY RIDGE MINERALS SRL a fost înfiinţată în 2011 la Deva de cetăţeanul american John Ernest Dahlman, despre care pesediştii constănţeni spun că a fost unul dintre iubiţii Emei Gavrilă. Americanul este ac’ionar unic iar Ema Gavrilă este administrator.

De la înfiinţare pînă în prezent, firma nu a avut niciun angajat şi nu a prestat nicio activitate, lucru care nu l-a împiedicat pe preşedintele ANRM, Gheorghe Duţu, să îi acorde licenţa pentru zăcământul aurifer de la Baia de Arieş. Interesant este că în august 2014 pentru acelaşi perimetru a mai fost depusă o ofertă la ANRM, dar firma respectivă a fost descalificată, pentru ca la noul concurs să câştige BLUEBERRY RIDGE MINERALS SRL.

Primarul de la Baia de Arieş, Traian Pandor, nu s-a arătat speriat că în oraşul său s-ar putea repeta scenariul Roşia Montană, şi nici de perspectiva folosirii cianurilor pentru exploatarea zăcământului aurifer. Pandor susţine că nu a ştiut de nicio firmă care ar fi câştigat licenţa pentru perimetrul Geamăna-Colţii Lăzarului, dar nu vede în asta ceva rău: „Părerile sunt împărţite la noi în oraş, oamenii au lucrat în minerit şi ar vrea locuri de muncă”

Cine este Ema Gavrilă? A fost timp de 12 ani partenera de viaţă a senatorului PSD Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre. A trecut ea însăşi pe la PC, PPDD pentru a se opri în PSD, unde a obţinut funcţia de preşedinte al PSD Costineşti, iar la alegerile de la anul va candida din partea partidului la primăria Costineşti.

date-firma

ord

sursa: bn24.ro

Comentariile sunt închise.