aliens

Grupuri complexe de stele ar putea adăposti civilizaţii extraterestre, susţin specialiştii Centrului pentru Astrofizică Harvard-Smithsonian. Aceste medii de viaţă sunt cunoscute sub numele de clustere globulare. Până recent, oamenii de ştiinţă considerau că aceste formaţiuni cosmice nu sunt propice vieţii, însă noi studii ţin să demonstreze contrariul, informează space.com, citat de revista Descopera

Clusterele globurale reprezintă grupuri complexe de stele aflate la o distanţă de aproximativ 100 de milioane de ani lumină faţă de Terra. Aceste formaţiuni datează din primele faze de existenţă ale Căii Lactee, având o vârstă de circa 10 miliarde de ani. Vechimea acestor stele i-a determinat pe oamenii de ştiinţă americani să presupună că pe teritoriul acestora s-ar fi dezvoltat civilizaţii avansate.

Cu toate acestea, densitatea foarte mare a clusterelor constituie un impediment pentru popularea acestora. Astfel, cu cât un corp ceresc se apropie tot mai mult de un altul, efectele gravitaţiei acestuia va determina respingerea celuilalt de pe orbita sa.

De exemplu, cea mai apropiată stea faţă de Soare se află la o distanţă de doar 4 ani lumină. Prin comparaţie, clusterele globulare sunt de 20 de ori mai apropiate unele faţă de celelalte.

Prin urmare, faptul că aceste grupuri de stele sunt atât de vechi, ar putea constitui un avantaj pentru popularea lor în trecut cu indivizi ai unei civilizaţii avansate. Explicaţia dată de cercetători este aceea că, în urma dezintegrării unor stele atât de vechi cum sunt cele studiate, s-au putut format altele noi, lăsând pe suprafaţa acestora cantităţi de apă.

În timp, acestea au căutat să orbiteze în jurul unor planete, pentru a menţine intacte zonele cu apă apărute în urma impactului care a stat la baza formării lor. Drept urmare, oamenii de ştiinţă au concluzionat că apa de aici ar fi determinat apariţia unor forme de viaţă, care, cu timpul, au ajuns la un nivel de civilizaţie foarte avansat, mai scrie descopera.ro