radar-politistCetățeanul.net vă prezintă modul în care Poliția Rutieră încalcă, zi de zi, drepturile conducătorilor auto, în cazul amenzilor radar pentru depășirea vitezei legale. Polițiștii români încalcă regulat, obligația de a calcula corect viteza legală a autoturismelor.

Până acum, doar Tribunalul Buzău a elaborat o practică unitară cu privire la calculul corect și legal al vitezei autoturismului. În schimb inspectoratul General al Poliției Române a șters, pur și simplu, procedura de corectare a erorilor aparatului radar. România este probabil singura țară din UEcare nu respectă acest drept al șoferilor.

Care este eroarea aparatelor radar

Încadrarea într-o anumită faptă contravenţională dintre cele prevăzute de OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice) este determinată de măsurarea exactă a vitezei autovehiculului, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic (cinemometru/aparatul radar). Acesta măsoară de la distanţă  şi afişează viteza de deplasare a autovehiculelor aflate în mişcare în traficul rutier.

Or, măsurarea vitezei nu se poate realiza cu precizie deplină, datorită acţiunii unor factori de influenţă precum: eroarea internă a blocului de emisie, eroarea blocului de recepţie, condiţiile atmosferice etc. Tocmai de aceea prin verificarea metrologică a aparatelor se stabilesc și verifică încadrarea în normele legale a erorilor maxime tolerate pentru măsurarea vitezei în care trebuie să se încadreze aparatul radar (cinemometrul), după cum funcţionează acesta, în regim staţionar sau în deplasare.

Conform prevederilor legale, pentru aparatele radar care funcţionează în regim staţionar, eroarea tolerată este de ± 3 km/h pentru viteze până la 100 km/h şi de ± 3 % din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari  de 100 km/h; pentru cinemometrele care funcţionează în regim de deplasare, eroarea tolerată este de ± 4 km/h pentru viteze până la 100 km/h şi de ± 4 % din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h. Acest fapt este consemnat în decizia de practică unitară a Tribunalului Buzău.

radar-jurisprudenta-Buzau

Aceasta înseamnă că, în cazul vitezei de 101 km/h, măsurată cu un aparat radar care funcţionează numai în regim staţionar, viteza vehiculului se află în intervalul cuprins între 98 km/h şi 104 km/h, așa cum rezultă din cele  13 măsurări efectuate de Biroul Român de Metrologie Legală asupra aparatului tip  Traffipax Speedophot.

La fel, în cazul vitezei măsurate de 152 km/h, viteza reală a autovehiculului se află în intervalul 147 km/h – 156 km/h!

IGPR a șters, pe șest, erorile din calcularea vitezei

Consecințele sunt foarte importante, întrucât amenda (sancţiunea contravenţională) este diferenţiată pe paliere , în raport de viteza măsurată. Astfel, dacă viteza maximă admisă este de 50 km/h, șoferul „prins” cu 101 km/h (primului exemplu), își pierde permisul (art. 111 alin. 1 lit. c din ordonanță) și este sancționat cu 9 până la 20 de puncte amendă. Dacă se recunoaște, cum este legal, că viteza reală putea fi de 98 km/h, șoferul nu își mai pierde permisul, primește aceeași amendă, dar numai șase puncte de penalizare.

Inițial, Poliția Rutieră a recunoscut drepturile șoferilor, măcar la nivel teoretic. Astfel, pe 26 februarie 2003, IGPR a dispus, prin „Metodologia privind modul de folosire şi exploatare a echipamentului de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor”, ca din viteza înregistrată de sistem se vor scade 3 km/h , valoarea rezultată fiind cea consemnată în procesul verbal de constatare a contravenţie. Conform metodologiei (art. 18 alin. 2), această valoare (diferența) reprezintă toleranţa specificată prin norma de metrologie. După cinci ani, tot prin Dispoziţia Inspectorului general al Poliţiei Române (46/1 august 2008) s-a aprobat o nouă metodologie, din care au „dispărut” însă normele referitoare la modul de aplicare  a „toleranţei”.

Citiți articolul integral pe cetateanul.net.