papa francisc

Criza migraţiei care afectează Europa de aproape un an este de fapt o invazie arabă. Papa Francisc a făcut această comparaţie la o întâlnire cu un grup de credincioşi francezi. Dar spune că europenii nu ar trebui să se teamă, ci dimpotrivă să folosească acest moment pentru a se redescoperi şi pentru a-şi consolida valorile, informează Osservatore Romano, citat de stiripesurse.ro

Papa Francisc este un bun orator. Dar uneori mai are şi scăpări. Acum s-a referit la „invazia arabă”, prin care trece Europa. O nouă declaraţie care îl nemulţumeşte pe editorialistul Christoph Strack, scrie Deutsche Welle.

Este greu să înţelegi presiunea la care sunt supuşi voluntarii din Saxonia sau din Bonn, de exemplu, care în numele religiei şi al bunului simţ încearcă să îi ajute pe refugiaţi. În curând, vor auzi tot mai des ceva de genul: însuşi Papa vorbeşte despre „o invazie arabă”! Imagini cu trupe, soldaţi, luptători – toate completează mozaicul imaginaţiei unora.

În mod sigur, Francisc nu a vrut să se înţeleagă mai mult, dar a folosit cuvintele acestea. Şi da, expresia „invazie arabă” este doar o parte a unui scenariu mai amplu. Este vorba despre provocări şi noi şanse pe fundalul crizei refugiaţilor. De-a lungul istorei, Europa a avut parte de multe invazii, dar „s-a reorientat, a mers mai departe pentru ca, la final, să se regăsească mai bogată, prin schimbul intercultural.”, mai scrie editorialistul, citat de stiripesurse.ro

Papa Francisc I a declarat că „Europa a cunoscut atâtea invazii de-a lungul istoriei sale şi de fiecare dată a fost capabilă să le depăşească, să evolueze, să progreseze datorită schimburilor culturale”.

Legat tot de problema refugiaţilor, suveranul pontif a criticat mişcările anti-imigraţie care au prins contur în Europa şi a avertizat că ideologiile extremiste otrăvesc viaţa politică şi îngrădesc libertatea.