merkel - imigranti

Poliția germană a desfășurat, miercuri, mai multe raiduri vizând persoane acuzate că au postat mesaje pline de ură pe rețelele de socializare, scrie theverge.com, citând un comunicat de presă al poliției federale germane, potrivit flux24.ro

Germania a înregistrat recent o creștere a mesajelor de ură în mediul online, alimentate parțial de actuala criză a refugiaților. Țara a acceptat mai mult de un milion de solicitanți de azil anul trecut, cea mai mare parte din Siria și Siria, țări sfâșiate de război, ceea ce a dus la unele proteste de extremă dreapta și violență xenofobă, scrie theverge.com.

Ca răspuns, autoritățile germane au încercat să reprime acest tip de discurs pe Facebook, Twitter și alte platforme online. Anul trecut Facebook a înființat un grup de lucru special care să îndepărteze mai rapid postările care incită la ură. În decembrie 2015, Facebook, Twitter și Google au fost de acord să îndepărteze conținutul xenofob și rasist în decurs de 24 de ore de pe rețelele de socializare, în baza unui acord cu guvernul german.

Potrivit comunicatului, agenția federală de poliție (Bundeskriminalamt — BKA) indică faptul că locuințele a circa 60 de oameni au fost cercetate miercuri.

Operațiunea s-a desfășurat în 14 provincii, implicând 25 de departamente de poliție, și au fost deschise circa 40 de investigații. Este pentru prima dată când poliția germană desfășoară descinderi la nivel național în legătură cu mesaje ce incită la ură postate în mediul online, conform comunicatului BKA.