11427244658fd33017238cecdeee90c0Război total Sorina Matei- Sebastian Ghiță! Ghiţă a acuzat-o că ar fi colaboratoare a SRI. După un schimb de replici de la distanţă, în discuţie a intrat şi Dan Andronic, patronul Evenimentului Zilei, care susţine acuzaţiile lansate de Ghiţă. Sorina Matei continuă războiul cu cei doi şi contrazice pe rând afirmaţiile acestora într-o postare incendiară pe Facebook. Unde lasă să se înțeleagă că penalul de la Ploiești avea un interes major în Afacerea Roșia Montană!

Textul publicat de Sorina Matei pe contul său de Facebook

Falsurile, mizeriile şi minciunile inculpaţilor pentru corupţie

Pentru că observ că, în mod absolut uluitor, aceşti indivizi inculpaţi pentru fapte de corupţie au început să-mi falsifice inclusiv biografia, o iau cu începutul.

Am fost colegă de şcoală cu Sebastian Ghiţă, pe atunci nu era inculpat, ci elev la Liceul Pedagogic din Ploieşti, clasele V-VIII, devenit din 9 Mai 2009, Colegiul National „Jean Monnet”Ploiesti. Am fost în clase diferite. Îmi aduc aminte că, la un moment dat, în şcoală ne-a prins cutremurul, toţi copiii am fost scoşi în afara clădirii, în curte, iar Sebastian Ghiţă a fost singurul care a rămas în clădirea şcolii şi de la geam, de la etaj, cocoţat pe o bancă, a început să facă semne obscene cadrelor didactice care erau cu noi în curtea şcolii.

Cum toată şcoala a văzut incidentul, a ieşit scandal şi atunci era să fie exmatriculat. Dacă Ghiţă nu mai ştie ce şcoală a făcut, că e adevărat, nu-l prea interesa asta- sau minte spunând prietenilor săi inculpaţi că n-a urmat cursurile Liceului Pedagogic din Ploieşti, clasele V-VIII, doar ca sa-mi falsifice mie biografia, nu este problema mea. Este fix a lui.

Link- Acesta este Colegiul National „Jean Monnet”Ploiesti, fostul Liceu Pedagogic din Ploieşti, aşa cum şi scrie pe site la istoric

http://www.pedagogic.ro/istoric-3/

Din câte ştiu, din clasa a IX-a, Sebastian Ghiţă a urmat cursurile Liceului Mihai Viteazul, iar eu am făcut cursurile Liceului Ioan Luca Caragiale din Ploieşti. Nu ne-am intersectat. Singurul lucru pe care l-am văzut în acea perioadă aproape zilnic era clădirea Asesoft, eu şi bunica mea- care între timp a murit- locuind pe aceeaşi stradă, dar evident la alt număr decât clădirea Asesoft.
Cladirea Asesoft este pe Mihai Bravu nr. 10, în capătul străzii, vizavi de biserică, la capătul liniei de tramvai. Se stia in oras ca e a unor şmecheri.

Pe Sebastian Ghiţă l-am revăzut întâmplător prin 2003, la două filmări, făceam atunci muncă de teren, aşa cum am făcut aproape 13 ani. Prima dată l-am văzut ieşind din sediul CJ Vrancea, eu făceam o anchetă despre Marian Oprişan şi Festivalul Vinului şi îl aşteptam pe Oprişan în faţa clădirii. Nu am vorbit atunci cu Sebastian Ghiţă, nu l-am filmat. Doar l-am văzut.

A doua oară l-am văzut pe aeroportul Otopeni, salonul Oficial, lângă Mircea Cosma. Eu făceam o filmare alături de colega de atunci Roxana Nica despre plecarea baronilor în Franţa cu Adrian Năstase, pe atunci premier. Nici atunci nu am vorbit cu Ghiţă, ci doar l-am intervievat in franceză pe Mircea Cosma ca, de altfel pe toţi baronii PSD aflaţi acolo.

Sebastian Ghiţă m-a contactat in 2011, după ce am plecat din Antenă, foarte insistent să mă duc la Realitatea TV. A început prin a suna într-o dimineaţă, trezindu-mă din somn să-mi spună cât de mult îi place cum scriu de Vîntu iar eu nici nu ştiam cine este la telefon pentru ca nu aveam numarul. Apoi a continuat să sune continuu ca să mă duc la Realitatea TV. La Realitatea m-am dus dar am constatat că acolo era o luptă pe viaţă şi pe moarte între Ghiţă şi Vîntu cu care eu n-aveam nicio legătură, redactia era impartita in doua, bodyguarzii stăteau şi prin redacţie, lucru de mine considerat inacceptabil pentru o instituţie de presă care se respectă şi despre cum se face această meserie, i-am comunicat acest aspect lui Ghiţă şi am plecat. La B1.

După câteva luni, când Realitatea TV s-a rupt în două, a început din nou să mă sune Sebastian Ghiţă ca să mă duc la noua televiziune RTV. Mi-a spus că vrea ziarişti buni, credibili, şi mi-a garantat că staţia nou înfiinţată va fi neutră. Neutralitatea pentru mine a contat foarte mult in decizie. Aşa că m-am dus la RTV după ce m-am întâlnit o dată cu Sebastian Ghiţă, arătându-i că am investigaţii inclusiv despre PSD. A spus atunci că nu este nicio problemă, voi fi liberă să-mi fac meseria.

Aşa că m-am dus. La nou înfiinţata RTV. Un an aproape, Sebastian Ghiţă m-a lăsat în pace, ba chiar dupa ce un coleg a avut un grav incident de sanatate, Ghita a insistat să fac emisiunile de prime time, aproape cu forţa. Avand in vedere situatia, am considerat normal ca sa ajut statia 3 saptamani, dar pentru ca sesizam ca Ghita vrea sa se bage peste emisiune si stiam acest lucru si de la colegi ca intervine inclusiv peste desfasuratoarele emisiunilor de seară in mod constant, am cerut insistent să nu mai fac emisiune de prime time, statia si Ghita n-au fost de acord, aşa că am intrat în concediu.

După 1 an, odată cu venirea USL la guvernare, lucrurile s-au schimbat total atat din punctul de vedere al pozitionarii statiei cat si al lui Ghita fata de mine. Meseria nu mi-am mai putut-o face aproape deloc iar totul a culminat, in septembrie, în timpul protestelor cu 20.000 de oameni în Piaţa Universităţii pe tema Rosia Montană pe care Sebastian Ghiţă le-a interzis să fie transmise pe RTV.

I-am spus si eu si alti colegi atunci că acest lucru nu este normal, că este vorba despre interes public şi despre cum se face meseria de jurnalist, domnul Ghiţă mi-a zis clar că este “afacerea lui care se va face că vrea el, indiferent ce spun oamenii din stradă”.

Link despre ce am scris eu si Patraru atunci despre protestele Rosia Montanta/ 2 Septembrie 2013

Roșia Montană nu înseamnă că trebuie să ne abandonăm meseria!

Si într-o zi, cu o jumatate de ora inainte sa incep emisiunea, m-a sunat apropiatul său Iacobescu să mă ameninţe, inclusiv in numele domnului Ghita, explicit, că dacă voi difuza în emsiunea pe care o realizam un singur cadru de la proteste mă vor călca cu maşina. Scurt. Atat de mare le era disperarea si presiunile erau enorme.

Cum am considerat inacceptabil acest lucru şi de asemenea ameninţări explicite nu mai avusesem parte niciodată, am comunicat RTV in acea zi decizia de a pleca din post. Aşa că mi-am depus demisia si am plecat.

Sebastian Ghiţă s-a enervat şi mai tare, n-a mai dorit sa discute direct cu mine, insa şi-a trimis şefii din post să mă convingă să rămân cu promisiunea că nu-mi va face nimic şi mă va lăsa în pace, dar în acelaşi timp şi cu insinuarea că, dacă cumva spun ceva, va pune toate tunurile mediatice, inclusiv PSD pe mine şi mă va lega de protestele împotriva Roşia Montană cu care eu de altfel, în mod evident, nu aveam nicio legătură.

Am mai stat trei luni la RTV, până s-au terminat protestele şi tot scandalul, presiunile lui Sebastian Ghiţă au continuat, aşa că mi-am mai depus încă o data demisia, pe 1 Decembrie. Nici atunci RTV nu a droit să mă lase să plec din post, dorind sa mai poarte discutii cu mine, aşa că pe 6 Decembrie 2013 am anunţat public, pe blog, că am demisionat de la RTV.

După ce am ajuns acasă, am constatat că jurnaliştii Rise Project, pe care eu nu-i cunoşteam atunci, au publicat investigaţia numită “Pe cine a plătit RMGC ( Rosia Montană Gold Corporation) în 2013”. Atunci am realizat ce măreţ muşuroi am deranjat.

In investigatia Rise apare nu numai Sebastian Ghiţă ci şi Dan Andronic, prietenul bun al său, ambii în prezent inculpaţi pentru fapte de corupţie.

Investigaţia o puteţi citi aici, datată 6 Decembrie 2013

PE CINE A PLĂTIT RMGC ÎN 2013