sevil-akram

Propunerea de prim-ministru a lui Liviu Dragnea poate introduce România în mijlocul unor controverse diplomatice privind conflictul din Siria. Akram Shhaideh, soțul lui Sevil Shhaideh, premierul propus de PSD, este susținător al dictatorului sirian Bashar al-Assad, acuzat de comunitatea internațională de crime de război. Pe conturile sale de socializare, Akram Shhaideh, de origine siriană, transmite mesaje pro-Assad, folosește simbolurile loialității față de regimul de la Damasc și critică atât rebelii, cât și liderii arabi și vestici care susțin revoluția siriană, scrie Riseproject.ro.

Soțul lui Sevil Shhaideh, premierul propus de PSD, sirianul Akram Shhaideh, a fost consultant personal al secretarului de stat în cadrul Ministerului Agriculturii în perioada 2013-2014.

Primul său loc de muncă a fost ca șef de departament în cadrul Ministerului Agriculturii de la Damasc, în 1988. Shhaideh și-a continuat cariera în aceeași instituție până în 2010, tot pe funcții de conducere.

Din 2011, devine consultantul pe probleme de agricultură al Regiei Autonome Județene Drumuri și Poduri Constanța, funcție pe care o deține și astăzi. În 2015, Akram Shhaideh a obținut și cetățenia română.

Pe conturile sale de socializare, Akram Shhaideih a apreciat și distribuit postările paginii „Doar Dumnezeu, Siria și Bashar”. În această postare, el distribuie un articol în care se susține că liderul Hezbollah, grupare considerată teroristă de UE și SUA, duce „războiul sfânt”, conform digi24.ro