După tricouri, bluze sau bannere, chipul preşedintelui rus Vladimir Putin apare acum şi pe monede. Este ideea unui fierar din sud-vestul Rusiei care s-a gândit să reînvie astfel un vechi obicei.

Fierarul din Ekaterinburg declară cu mândrie că păstrează o tradiţie care vine din vremea ţarilor. Dacă pe o parte moneda poartă chipul liderului de la Kremlin, pe cealaltă meşteşugarul a inscripţionat mesajul „totul va merge pe calea cea bună”.

Este vorba de un joc de cuvinte, întrucât la bază numele Putin înseamnă, în rusă, „cale”.

Bătrânul spune că ceea ce face el nu e nimic special, pentru că baterea de monede cu chipul conducătorului este o practică veche de sute de ani în Rusia, informează digi24.ro

 

 

 

 

 

 

 

Comentariile sunt închise.