Au fost necesari 10 ani, două războaie – în Irak și Afganistan, și determinarea de neclintit a unei singure femei: agenta CIA care a fost creierul operațiunii de capturare a celui mai temut terorist al lumii, Osama bin Laden.

Blondă, înaltă, robustă, în jur de 30 de ani. Așa o descrie Wahington Post pe agenta CIA care timp de zece ani a pus cap la cap frânturi de informații, obținute uneori prin metode reprobabile, aplicate suspecților de terorism în închisorile agenției americane și care au dus la prinderea lui Osama bin Laden.

Operațiunea istorică a CIA, care a avut nume de cod „Geronimo” și al cărei scop era prinderea teroristului numărul 1 al lumii, Osama bin Laden, nu ar fi fost posibilă fără determinarea tinerei – racolate încă de la terminarea liceului de către agenție – care a ținut piept unei armate de bărbați, sceptici în privința pistei ei. Extrem de tenace și cu o minte intiuitivă, agenta, al cărei nume nu a fost dat publicității din motive de siguranță, a descoperit în 2010, după 9 ani dedicați exclusiv acestui obiectiv, un membru-cheie al grupării al-Qaeda, care își avea reședința într-o adevărată fortăreață, în Abbottabad, din Pakistan.

Mintea ei deschisă a exclus varianta lansată de serviciile secrete înainte și imediat după 11 septembrie, conform căreia Osama s-ar fi aflat în zonele muntoase de la granița dintre Afganistan și Pakistan. A îmbinat toate elementele puzzle-ului strânse în decurs de o decadă, dar mai ales informațiile obținute despre pionul celei mai temute grupări teroriste și despre locuința acestuia: un complex pe două etaje, cu ziduri înalte de 4 metri, străjuite de copaci înalți cu frunziș bogat, meniți să bruieze orice tentative de interceptare. Pe acoperișul plat se aflau radare și alte dispozitive ce ar fi deconspirat din timp un atac asupra acelei vile, semn că acolo se afla „un lider marcant” al facțiunii teroriste – în opinia agenților, Osama bin Laden – după părerea tinerei.

„Au venit (nr. CIA) prima dată la mine în august, anul trecut (n.r. 2010), cu dovezi ale complexului. Au spus că mai au de muncă, dar în acel moment aveau suficiente dovezi astfel încât să considere că este timpul să facem un plan. Şi din acel punct am început să discutăm care ar putea fi posibilităţile noastre”, declara Barak Obama după încheierea cu succes a operațiunii Geronimo, din mai 2011, când Osama bin Laden a fost capturat și împușcat.

Un gust amar după o victorie glorioasă

Tânăra a revenit în SUA după victoria într-un război cu un dușman nevăzut, terorismul. Aici a primit o primă pentru contribuția ei, care nu i-a fost pe deplin recunoscută, fiind asumată de aceeași armată de superiori cărora le ținuse piept de-a lungul celor 10 ani.
Rolul ei însă a fost recunoscut în totalitate de regizoarea Kathryn Bigalow, în filmul nominalizat la Oscar în 2013, ”Zero Dark Thirty – Misiunea: 00.30 A.M.”, în care tânăra este interpretată de actrița Jessica Chastain. Dacă la premiile Academiei filmul a pierdut în favoarea lui „Argo”, la Globurile de Aur, Jessica a primit un trofeu pentru felul în care a adus-o în fața publicului pe cea despre care se spune că ar fi „eroina lumii”.
sursa: libertatea.ro