Adrian Nastase, fostul premier al Romaniei caracterizeaza in stilul personal pe blogul care-i apartine ultimele evenimente:

Sunt mândru de faptul că guvernarea PSD din ultimii ani a contribuit la consolidarea justiției. Astfel, condamnarea mea, în calitate de fost președinte al PSD, în Dosarul afișelor electorale (Trofeul Calității) a fost pronunțată în 20 iunie 2012 – în timpul guvernării PSD. Condamnarea în Dosarul Zambaccian, în calitate de fost prim-ministru al PSD a fost pronunțată în 6 ianuarie 2014 – în timpul guvernării PSD. Sporul de 6 luni închisoare (în cele două calități) în Dosarul contopirii celor două pedepse a fost pronunțat tot în timpul guvernării PSD.

Cine ar putea spune, în aceste condiții, că justiția din România nu este consolidată sau că ea ar acționa la comanda PSD?

Sursa: adriannastase.ro