alina magureanu

Fosta noră a lui Virgil Măgureanu, Alina Petre, a oferit, miercuri, la DNA Ploieşti, informaţii în legătură cu dosarele instrumentate de procurorii de aici, avocatul ei declarând că „este vorba despre dosare care au legătură cu Romprest”, informează mediafax.ro

Întrebată despre prezenţa la Ploieşti, Alina Petre a declarat, la ieşirea de la DNA, că nu poate da informaţii întrucât nu vrea să afecteze ancheta.

Avocatul ei, Florin Ghiulbenghean, a declarat, însă, că a fost vorba despre mai multe ameninţări primite de fosta noră a lui Virgil Măgureanu.

“E vorba despre alte dosare care au legătură cu Romprest-ul şi se referă la ameninţări şi presiuni făcute asupra doamnei Măgureanu pentru a nu vorbi, venite din partea apropiaţilor asociaţiilor acelei firme”, a afirmat Ghiulbenghian.

Surse judiciare au declarat că fosta noră a lui Virgil Măgureanu a oferit informaţii în legătură cu dosarele instrumentate de procurorii DNA Ploieşti.

Alina Petre a mers la sediul DNA Prahova la orele prânzului, însoţită de avocat. Surse judiciare declarau atunci că fosta noră a lui Virgil Măgureanu se află la DNA Prahova pentru a depune un denunţ.