Gheorghe IancuFostul Avocat al Poporului, Gheorghe Iancu, a declarat, pentru Nasul Tv, ca Presedintele Traian Basescu nu este obligat sa tina cont de opinia Parlamentului, in ceea ce priveste referendumul pentru un Parlament unicameral si 300 de alesi, solicitarea Presedintelui fiind pur consultativa.

„Este dreptul Parlamentului de a respinge referendumul initiat de Traian Basescu, iar articolul 90 din Constitutie prevede faptul ca Presedintele, pentru a chema poporul la referendum, poate consulta Parlamentul. Prin urmare, nu este obligat sa tina cont de ce spune Parlamentul. Este o simpla consultare, nu este o mare problema acum ca Parlamentul, vis-a-vis de referendumul inaintat de Presedinte, s-a pronuntat intr-un anumit sens.

Presedintele consulta, nu cere vreun acord din partea Parlamentului, asa cum prevede viitoarea Constitutie. Nu este un acord, este o simpla consultare, iar in conditiile acestea, chiar daca s-a respins sau nu a fost de acord Parlamentul, Presedintele poate sa nu tina cont de o asemenea opinie”, a precizat Gheorghe Iancu.

Intrebat care sunt pasii pe care Presedintele ii va urma, fostul Avocat al Poporului a sustinut ca seful statului trebuie sa astepte raspunsul Curtii Constitutionale si dezbaterea din Parlament privind revizuirea Constitutiei, ce va avea loc cel mai probabil in toamna aceasta.

„Pasii urmatori i-a spus si Presedintele, o sa vada ce se intampla la dezbaterea ce a avut loc astazi, o sa vada apoi ce spune Curtea Constitutionala, o sa vada ce se voteaza de catre Parlament, probabil in toamna, cand o fi, ce spune Curtea Constitutionala. Apoi, va convoca sau nu prin decret, asa cum spune legea, poporul la referendum.

Probabil ca in toamna va fi referendumul, este posibil sa o faca si inainte. In mod normal, asa cum s-a pronuntat dansul, vrea sa astepte parcurgerea acestor pasi pe care i-am spus inainte si atunci, in mod normal, este in toamna, septembrie sau octombrie. Oricum, USL-ul a spus ca vrea sa faca referendumul de aprobare a Constitutiei undeva in octombrie, ceea ce nu cred ca se va intampla. Presedintele trebuie oricum sa organizeze referendumul, care s-a dezbatut astazi, inainte de referendumul de aprobare a Constitutiei. Sunt cateva elemente de care trebuie sa tina cont pentru stabilirea datei”, a mai declarat Gheorghe Iancu, contactat de Nasul Tv.

Exista posibilitatea ca referendumul Presedintelui sa fie organizat in vara?

„Referendumul dumnealui, nu cred, pentru ca ar trebui sa tina cont de faptul ca trebuie sa vada ce se adopta in Parlament si apoi sa vada ce spune Curtea Constitutionala si dupa sa faca referendumul pentru 300 de parlamentari, insa inainte de cel pentru aprobarea Constitutiei. Referendumul pentru Constitutie va fi in toamna, asa am inteles eu de la televizor, insa nu stiu daca este asa. Exista o anumita „lege” a razgandirii si e posibil sa se razgandeasca. De principiu, daca legea de aprobare a Constitutie va fi dezbatuta in toamna in plenul celor doua Camere, nu reunit, separat, atunci, pentru ca Presedintele vrea sa tina cont de ce se va dezbate in toamna, referendumul dansului pentru a constata daca este nevoie de 300 de parlamentari si parlament unicameral, va fi in toamna, dupa ce se va dezbate in toamna legea de revizuire”, a conchis fostul Avocat al Poporului.

2 COMENTARII

  1. Domnule Iancu, va stimez si va admir ca veniti cu explicatii pertinente.
    Din pacate eu nu mai cred ca astia vor fi opriti de vreo logica. Ei vor face „cum vrea muschiu’ lor” pentru ca asa sunt invatati. N-au mama, n-au tata.

Comentariile sunt închise.