ovidiu-miculescuFederaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind cere public demiterea coducerii Radio România, în frunte cu Ovidiu Miculescu (foto), preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune. Reprezentanţii organizaţiei sindicale invocă o serie de ilegalităţi şi abuzuri grave comise de persoane din conducerea radioului public.

COMUNICATUL FRJ MEDIASIND

Comitetul Executiv al Federației Române a Jurnaliștilor MediaSind constată că abuzurile și ilegalitățile din Societatea Română de Radiodifuziune continuă, iar situația angajaților din această importantă instituție publică de presă se agravează de la o zi la alta. De câteva luni, se fac presiuni imense asupra salariaților — membri de sindicat, să se dezafilieze din Sindicatul Unit al Salariaților — Radio România și să semneze o petiție prin care să ceară Parlamentului demiterea lui Adrian Moise din funcția de membru al Consiliului de Administrație.

Acest nou abuz al administrației conduse de Ovidiu Miculescu, președintele — director general al SRR, se adaugă numeroaselor altor ilegalități comise în Radioul Public, în mandatul pe care acesta îl are în fruntea instituției publice de presă:

1. După ce a păgubit cu aproximativ 25% drepturile salariale prin semnarea unui contract colectiv de muncă sub prevederile minimale din Contractul Colectiv din Mass-Media, după ce a impus un Regulament care pune botniță angajaților, încalcând libertatea de exprimare și Legea avertizorului public, după ce l-a concediat ilegal pe liderul sindical, Adrian Moise, reprezentant al salariaților în CA, în urma unui simulacru de cercetare disciplinară, după ce a recunoscut că a spart sediul Sindicatului Unit al Salariatilor Radio România și a confiscat șapte saci cu documente și bunuri ale organizației (ștampile, sume de bani etc.) în absența unei hotărâri judecătorești, administrația Miculescu a continuat nestingherită seria ilegalităților, profitând de lipsa de reacție a factorilor politici.

2. Din cauza acestor abuzuri, Organizația Internațională a Muncii a solicitat explicații oficiale statului român prin Ministerul de Externe, iar Federația Internațională a Jurnaliștilor și Federația Europeană a Jurnaliștilor au cerut României, prin ambasadele din străinătate, să pună capăt abuzurilor din Radioul Public.(vezi aici și aici).

3. Folosind fonduri publice, administrația Miculescu a adus grave prejudicii de imagine României prin trimiterea la Congresul Mondial al Jurnaliștilor a unor persoane care au boicotat și discreditat organizarea acestui important eveniment, provocând reacții dure din partea oficialilor Federației Internaționale a Jurnaliștilor. (vezi aici si aici)

4. Peste 20 de organizații ale jurnaliștilor din țară s-au solidarizat cu protestele FRJ MediaSind, cerând Parlamentului să demareze anchete oficiale împotriva șefului SRR, Ovidiu Miculescu. (vezi aici și aici)

5. Într-o acțiune de protest fără precedent, peste o mie intelectuali de marcă au semnat o Petiție împotriva politicii anticulturale promovate de administrația Miculescu în Radioul Public. (vezi aici)

6. Împotriva administrației Miculescu există mai multe plângeri penale pentru abuz în serviciu, tulburare de posesie, furt calificat și amenințări, pentru spargerea sediului SUS Radio Romania, confiscarea documentelor și a ștampilei organizației sindicale, precum și pentru alte fapte pedepsite de legea penală.

7. CNSAS a confirmat oficial că Ovidiu Miculescu a semnat în anul 1987 un Angajament cu fosta Securitate (Dosarul fond de rețea nr. R 94603) pentru ‘apărarea contrainformativă a persoanelor care fac parte din grupul de presă ce participa la activități protocolare’, ceea ce ridică multe semne de întrebare asupra moralității acestuia. (vezi aici)

8. Șapte membri ai Consiliului de Administrație în frunte cu președintele-director general, precum și patru membri ai Comitetului Director ai SRR sunt suspectați și anchetați pentru posibile fapte de corupție, în urma sesizărilor depuse de organizația salariaților din SRR la Direcția Națională Anticorupție și la Agenția Națională de Integritate.(vezi aici)

9. De asemenea, în cercetarea DNA se află și modul în care a fost posibil ca președintele SRR să se angajeze pe sine însuși în instituție și, în același timp, să gestioneze fonduri europene în dubla sa calitate: de președinte — director general al SRR și de coordonator instituțional. (vezi aici)

10. Modalitatea prin care au fost organizate concursurile pentru posturilor de manageri din SRR face obiectul unui nou dosar la DNA (vezi aici)

11. Maniera dictatorială prin care Ovidiu Miculescu a înțeles să conducă Radioul Public a provocat mai multe proteste internaționale, inclusiv la ambasadele României din străinătate din partea a peste 100 de organizații ale jurnaliștilor membre ale Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Federației Europene a Jurnaliștilor. (vezi aici)

Având în vedere aceste fapte grave, Comitetul Executiv al FRJ MediaSind solicită Parlamentului României demiterea de urgență a administrației Miculescu prin respingerea Raportului de activitate al SRR.

În cazul în care clasa politică va refuza să stopeze abuzurile din Radioul Public, instituție plătită din banii cetățenilor, FRJ MediaSind va solicita sprijinul instituțiilor internaționale la care este afiliată pentru organizarea unor noi acțiuni de protest pe plan extern.

Comitetul Executiv FRJ MediaSind

București, 11 februarie 2014

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.