george-ploscaru-diamante

Un român este suspectat că a reușit să fure din Franța două diamante și încă două inele în valoare de 5 milioane de euro. Acesta a fost reținut de procuroii DIICOT, iar anchetatorii au cerut arestarea preventivă a acestuia, conform b1.ro

George Ploscaru ar fi furat, în data de 30.12.2016, dintr-un magazin de bijuterii din Franţa, două diamante si două inele cu pietre pretioase în valoare de 5 milioane de euro.

Acuzele nu se opresc aici. El este acuzat şi de înființarea unui grup infracţional organizat, iar în planificarea acestui furt, autoritățile presupun că a fost ajutat de doi cetăţeni sârbi. Ei s-ar fi ales cu jumătate din ce au furat, adică un inel și un diamant.

Anchetatorii suspectează că George Ploscaru ar fi vândut diamantul în afara granițelor României, iar inelul urma să îl vândă unor străini veniți în București, însă aceștia nu s-au înțeles la preț.

Suspectul român s-a prezentat în magazin drept un evaluator de bijuterii al unui potențial client evreu pe care urma să îl aibă magazinul. El a profitat de neatenția angajaților, înlocuind adevăratele bijuterii cu niște copii fără valoare. Iubita suspectului este de asemenea în atenția anchetatorilor pentru tăinuire, potrivit cancan.ro.