radu-mazareÎn schimbul implicării în campanie, primarii şi preşedinţii CJ ai PSD cer partidului să îi scape de ANI. La o întâlnire în Poiana Braşov, Liviu Dragnea le-a promis sâmbătă că va redeschide urgent discuţia pentru „lămurirea regimului incompatibilităţilor” în care s-ar încadra, din calcule interne, în prezent aproximativ 1200 de aleşi locali. În sprijinul propriilor primari, vicepremierul invocă o scrisoare recentă din partea unui director al Comisiei Europene în care „spune ce spunem şi noi”. Surse guvernamentale au explicat însă pentru Gândul că aceasta a fost urmată de o a doua scrisoare, în care acelaşi director insista că „CE nu sugerează nicio modificare în privinţa regimului incompatibilităţilor” şi că România trebuie să rămână la recomandările din MCV. În ciuda criticilor de la Bruxelles, dorinţa primarilor este însă la un pas de a se realiza. Un proiect de lege al PSD, aflat pe ordinea de zi a Senatului, are toate premisele să fie adoptat rapid pentru a elimina incompatibilitatea primarilor implicaţi în AGA unor operatori regionali.

Chemaţi să strângă voturi în campania electorală, primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene ai PSD cer la schimb să li se îndeplinească o promisiune mai veche făcută de liderii partidului: dezlegarea de incompatibilitatea în care, potrivit propriilor calcule, s-ar afla aproximativ 1200 dintre ei, riscând, astfel, pierderea mandatului şi interdicţia de a mai candida.

Receptiv, vicepremierul Liviu Dragnea le-a transmis sâmbătă, la întâlnirea de mobilizare pe care au avut-o la Poiana Braşov, că îi susţine şi că discuţia despre modificarea legii va fi reluată chiar de săptămâna viitoare. „Ceea ce s-a convenit astăzi este să generăm o discuţie serioasă cu ANI, săptămâna viitoare, n-are legătură cu alegerile, ca să nu se transforme într-un fenomen”, a anunţat la finalul şedinţei cu liderii din teritoriu ai PSD Liviu Dragnea, în opinia căruia „regimul incompatibilităţilor ar trebui mult mai bine lămurit”.

Ceea ce îi nemulţumeşte pe aleşii locali este faptul că legea actuală le interzice participarea în Adunările Generale ale Acţionarilor ale operatorilor locali de apă, canal sau slubrizare în care cei mai mulţi au intrat, 95 având deja constatată starea de incompatibilitate de către ANI. Între ei: Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Constantin Boşcodeală, dar şi foarte mulţi primari de comune, recordul fiind în judeţul Constanţa.

La presiunea primarilor, Guvernul a făcut anul trecut chiar un proiect de ordonanţă care să le permită primarilor şi preşedinţilor CJ să intre în AGA acestor societăţi comerciale de interes local, fiind însă blocat de criticile Comisiei Europene care s-a opus modificării regimului incompatibilităţilor. Ca strategie de rezervă, USL – la acea vreme – a iniţiat şi în Parlament nu mai puţin de 3 proiecte de lege paralele. Dacă cel mai avansat nu a întrunit, în februarie, numărul de voturi necesar în condiţiile crizei din USL, un al doilea vine puternic din urmă fiind în acest moment pe ordinea de zi a Senatului, practic la doar un pas distanţă de adoptare. Pentru a trece, legea are nevoie de 86 de voturi, în condiţiile în care noua coaliţie are susţinerea a 93 de senatori. Legea iniţiată de senatorul PSD Şerban Valeca, alături de alţi 16 colegi de partid, a fost din start contestată de Agenţia Naţională de Integritate care a reclamat, în punctul de vedere trimis Parlamentului, că „se creează astfel premisele săvârşirii infracţiunii de conflict de interese de către aleşii locali”.

Ca argument pentru schimbarea regimului incompatibilităţilor, Dragnea aduce o scrisoare trimisă pe 11 martie la Bucureşti de un director din cadrul Comisiei Europene care „spunea ceea ce spunem şi noi”. Ceea ce omite însă vicepremierul este faptul că, pe 21 martie, acelaşi director revenea cu o a doua scrisoare în care, potrivit informaţiilor obţinute de gândul, susţinea că „Poziţia CE în ceea ce priveşte regimul incompatibilităţilor nu s-a schimbat”, că România „trebuie să respecte în continuare recomandările din Raportul MCV” şi că scopul scrisorii iniţiale era „obţinerea unui punct de vedere” al ANI legat de incompatibilitatea primarilor care au ales să intre şi în AGA acestor societăţi.

95 de primari incompatibili pentru Apă – Canal. Cine îi scapă

Modificarea legii este cerută cu insistenţă din teritoriu încă de acum un an, aleşii locali temându-se pe de o parte că îşi vor pierde mandatele, pe de alta de procesele cu ANI. Dacă în iulie 2013 erau 108 cazuri de primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene incompatibili, între timp, numărul celor pentru care ANI a făcut deja rapoarte de constatare aflate pe rolul instanţelor a crescut la 127. 95 sunt cazuri de aleşi locali prezenţi în AGA regiilor locale, situaţie evitabilă prin desemnarea unui reprezentant al administraţiei locale, altul decât primarul sau şeful CJ.

Calulele interne pe care primarii şi le-au făcut arată însă că în situaţia interzisă de lege în care un ales local apare şi în AGA unei regii locale – considerate societate comercială – ar fi, în realitate, aproape 1200 dintre ei. Altfel spus, o lege care să îi dezlege de aceast tip de incompatibilitate i-ar scăpa de emoţiile unui viitor dosar pe 1000 dintre primarii din România.

Un astfel de act normativ pentru care preşedintele executiv al PSD şi-a declarat la Braşov, indirect, susţinerea politică se află în Senat, în ultima fază înainte de adoptare. Proiectul vine tot de la PSD şi a fost iniţiat anul trecut de senatorul Şerban Valeca împreună cu alţi 16 colegi de partid.

Disputa dintre primari şi ANI a pornit de la aşa-numitele asociaţii de dezvoltare intercomunitară (ADI), forme de asociere la care localităţile şi judeţele au fost, practic, obligate, aceasta fiind, în lipsa regionalizării, o condiţie esenţială în accesarea fondurilor de mediu de la Uniunea Europeană. Astfel, pentru că UE nu se implica în finanţarea reţelei de apă-canal a unei comune sau la modernizarea sistemului de utilităţi al unui oraş mic, dimensiunile proiectului fiind, pentru Comisia Europeană, nesemnificative, primarii s-au asociat în ADI. În aceste ADI, fiecare primărie sau CJ şi-a trimis un om, de regulă şeful instituţiei, după o recomandare venită de la MAI în 2009, practică etichetată însă de ANI ca ilegală. Aici se strâng proiectele tuturor primarilor, se ierarhizează şi, printr-o societate comercială la care localităţile şi judeţele devin acţionari, se trimit la Bruxelles. Banii obţinuţi de la Comisia Europeană se cheltuiesc tot prin această societate comercială, aşa-numitul operator regional, care face licitaţiile şi alege firmele câştigătoare.

Dacă ADI sunt organizaţii non-profit, regiile pe care le constituie sunt societăţi comerciale. De aici şi incompatibilitatea cu prezenţa în conducerea lor.

Parlamentarii sunt însă la un pas de a  modifica legea administraţiei publice locale, acordându-le primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de CJ statut de membru de drept în ADI, eliminând incompatibilitatea apărută în situaţia în care acestea constituie, prin asociere, o regie locală de apă, canal sau salubrizare. „Aşa cum am propus noi, primarii devin reprezentanţi de drept în AGA şi atunci nu ar mai fi incompatibili. Situaţia actuală poate duce la o nebunie generală”, îşi justifica Şerban Valeca propunerea la momentul iniţierii sale.

Articol publicat de Gandul.info