Grupul de hackeri Anonymous sustine ca cel de-Al Treilea Razboi Mondial va incepe in acest an sau viitorul, din cauza tensiunilor din peninsula coreeana, relateaza stirileprotv.ro

„Pregatiti-va pentru ce urmeaza. Toate semnele de razboi care se contureaza in peninsula coreeana ies la suprafata. Observam cum toate tarile fac miscari strategice, pregatindu-se pentru o lupta ce va fi rapida si brutala. Este un adevarat razboi ale carui consecinte sunt globale, in care trei superforte sunt implicate, iar restul tarilor vor fi puse sa-si aleaga partea”, transmite gruparea.

Avertismentul lor vine dupa ce China a cerut cetatenilor stabiliti in Coreea de Nord sa se intoarca, si are in vedere si ultimele teste ale rachetelor balistice intercontinentale Minuteman III ale Statelor Unite si transporturile trupelor americane in Australia.

„Chinezii incearca din rasputeri sa previna un razboi, fiindca i-ar pune intr-o situatie economica josnica. Numai saptamana aceasta, dupa multe cereri aduse Statelor Unite si Coreei de Nord sa reduca starea de tensiune, China le-a cerut celor doua state sa inceteze conflictele. Imprevizibilul Donald Trump a spus ca ar fi o onoare sa il intalneasca pe Kim Jong-un, dar Spicer a afirmat ca este improbabil ca acest lucru sa se intample”, mai spun cei din Anonymous.

„In momentul in care presedintele Trump ii cauta pe cei ca presedintele din Filipine, Rodrigo Duterte, pentru a se asigura daca sunt de aceeasi parte, dubiile incep sa apara. In orice caz, pana si Duterte a sfatuit ca Statele Unite sa stea departe de Kim Jong-un. Pregati-va pentru ceea ce urmeaza”, incheie Anonymous.