PATRIARHUL-DANIEL

Conducerea Bisericii Ortodoxe Române este criticată pe paginile de socializare. Pe Facebook se încearcă organizarea unui protest împotriva lui PF Daniel care este numit „patriarhul mason-ecumenist-apostat“, potrivit B1 TV.

Administratorii unui cont de Facebook cu numele „Sfântul Părinte Justin Pârvu” au creat o pagină pe reţeaua socială intitulată „Protest Împotriva Sinodului-Ecumenist Din Creta În Toată Ţara“, scrie adevarul.ro.

Aceștia încearcă organizarea unui protest pe 30 august în Dealul Mitropoliei, contestând documentele semnate de Biserica Ortodoxă Română la Sfântul şi Marele Sinod Panortodox care a avut loc în Creta în perioada 17-26 iunie 2016, acuzând că acestea deschid calea ecumenismului.

„Atenţie mare! Acest protest nu este autorizat şi se adresează Ortodocşilor care pot merge şi la puşcărie, pot fi amendaţi pentru că mărturisesc Adevărul şi pot să dea jos patriarhul mason-ecumenist-apostat! Anatema tuturor celor care au semnat la Sinodul tâlhăresc din Creta! Anatema patriarhilor ecumenişti care au semnat în Creta! Anatema patriarhului Daniel şi celor 24 de episcopi care au semnat la Sinodul din Creta! Anatema! Anatema! Anatema!” scriu organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.

Între timp, un călugăr de la muntele Athos a ținut un discurs virulent la atresa Patriarhului Daniel și a Papei Francisc.

„Nu-mi este frică de Patriarhul Daniel, de Patriarhul Teofil, de Patriarhul Bartolomei sau de Teofan sau de Laurenţiu Streza sau Ioachim Băcăoanul sau toţi dracii care-au semnat în Creta. Nu mai sunteţi oameni, sunteţi draci! A intrat Dracul, Necuratul în voi, sunteţi îndrăciţi.

Nu este suficient doar semnăturile acelea pe care le-aţi semnat împotriva sinodului tâlhăresc. Trebuie să nu tăcem şi cu limba şi cu gura, Dumnezeu ne vorbeşte prin sufletele noastre, prin Duhul Sfânt. Să apărăm ortodoxia! Trebuie să şi mărturisim cu gura, fraţilor. Cerem ajutorul tuturor bisericilor ortodoxe să vină să salveze ortodoxia. Nu vă fie frică de satana Daniel!

Satana Lucifer a intrat în Papa Francisc deoarece toate sectele de pe faţa pământului a venit de la catolicism şi nici într-un caz de la noi ortodocşii. Anatema, Papa Francisc! Anatema, masonerie! Anatema, tuturor sectelor! Satana asta de Papa Francisc a declarat că toate religiile sunt adevărate. Nicidecum! Doar credinţa ortodoxă este adevărată. Vaticanul a fost ortodox. Mi-a mai spus cineva că în Italia oamenii se închină la Lucifer. Ferească Dumnezeu, fraţilor!

Există iertate şi pentru eretici, şi pentru Daniel, şi pentru Teofan şi pentru toată lumea, cu condiţia să mărturisească în public dreapta credinţă ortodoxă. Să dea în scris faţă de toată lumea: «Eu mă lepăd de Lucifer, de Satana, de toate sectele, de papistaşii, de tot ce-am semnat în Creta şi nu sunt de acord»”, afirmă călugărul în prelegerea ținută.