caini-1920x1080Pericol pentru câinii din Mediaş, acolo unde un consilier locar a făcut un anunț cel puțin ciudat. Patrupedele ar putea fi lăsate fără corzile vocale pentru a nu-i deranja pe cei din jur atunci când latră. Propunerea halucinantă vine din partea unui consilier local din Mediaş. Acesta cere ca românii, care trăiesc la casă şi au câini, să fie obligaţi să îşi opereze animalele de companie, pentru a-i reduce la tăcere. Iniţiativa sa va fi discutată în şedinţa consiliului local de săptămâna viitoare, informeaza b1.ro.

„Dacă vecinii nu sunt de acord ca să dea acordul scris ca proprietarul să dețină acest câine să fie obligat deținatorul câinelui respectiv ca să fie operat la corzile vocale. Nu e ceva ieșit din comun, e ceva normal”, a explicat consilierul.

Ioan Ciulea, ales în Consiliul Local Mediaş pe listele PPDD în 2012, a înaintat o propunere către reprezentanţii municipalităţii prin care cere modificarea unei hotărâri astfel încât medieşenii care locuiesc la case şi au câini să fie obligaţi să îi opereze pentru a le scoate corzile vocale.

Această iniţiativă urmează să fie prezentată membrilor Consiliului Local în şedinţa de săptămâna viitoare şi ar urma să fie organizată inclusiv o dezbatere publică pe această temă. Primarul din Mediaş a evitat să caracterizeze în vreun fel propunerea lui Ciuclea şi s-a limitat doar să precizeze că, potrivit legii, consilierii locali au dreptul de a veni cu propuneri.

Devocalizarea presupune ca patrupedului să îi fie secţionate corzile vocale parţial sau total, fie prin gură, fie printr-o incizie în laringe. Rezultatul poate fi o „simplă” amuţire şi poate merge până la a-i periclita animalului capacitatea de înghiţire şi respiraţia. Potrivit unei legi din 2004, intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal de companie se pot face doar la indicaţia medicului veterinar.