Peste 88.000 de păgubiți RCA au fost despăgubiți prin așa-numitul sistem „regie proprie”, arată Asociația Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) într-o sesizare transmisă autorităţilor.

În timp ce statul român a pierdut taxe și impozite în valoare de peste 57 de milioane de euro în ultimul an, prin acest mod de acordare a despăgubirii, care nu se întoarce în economia reală, societățile de asigurări care practică acest sistem au înregistrat „salvări de la plata daunei” în valoare de peste 68,7 milioane de euro/an, se arată într-un comunicat ASSAI.

Mai multe societăți de asigurări cu o cotă de piață importantă pe segmentul RCA au decis să achite doar aproximativ 35% din valoarea reală a costurilor de reparație sub denumirea de „regie proprie”. În realitate, este sistemul care presupune plata subevaluată a daunelor, achitată direct către păgubitul RCA.

„În acest fel, jucătorii importanți din segmentul RCA își «optimizează costurile de despăgubire», subevaluând suma de despăgubire și rezerva de daună. Cu o sumă de bani derizorie acordată sub titlul de „despăgubire“, păgubiții RCA ajung să își efectueze reparațiile auto în service-uri auto clandestine și neautorizate RAR și cu piese foarte ieftine din dezmembrări sau neomologate. În această situație, păgubiții RCA nu beneficiază de documente fiscale, de garanția pieselor și a manoperei. Mult mai grav, prin modul neconform în care au fost reparate, acele autovehicule devin un adevărat pericol pe drumurile publice”, a declarat Cristian Muntean, președinte ASSAI.

Fenomenul despăgubirilor RCA prin subevaluarea daunelor a fost sesizat prima dată de ASSAI către ASF în data de 08 iulie 2013. Șase luni mai târziu, prin adresa nr. SC 6/20.01.2014, ASF a confirmat faptul că această practică este ilegală și a fost identificată în urma unui control la societatea de asigurări Astra Asigurări.

În lipsa unei supravegheri autentice a pieței de asigurări, acest sistem continuă și astăzi, societatea de asigurări Carpatica Asig practicând același sistem de plată a despăgubirii în „regie proprie” pentru daunele RCA, susţine ASSAI.

Sursa: puterea.ro

Comentariile sunt închise.