Victor Ponta și-a creat un stil din deturnarea atenției de la gafele și declaratiile sale iresponsabile. Metoda sa e simplă: dacă l-ai prins în ofsaid, omul sare imediat la bătaie și te acuză pe tine de ce a făcut el. Un fel de ”hoțul strigă hoții”, pe românește spus. La asta se adaugă, firește, ”greaua moștenire”, veșnica scuză pentru impotența managerială a guvernului pe care îl conduce și inevitabilul Traian Băsescu, singura sa doctrină politică și unicul proiect de țară de când ocupă funcția de prim-ministru. Băsescu e bun la toate. De fapt, rău, căci e numai bun să dai vina pe el pentru orice nu ești în stare tu să faci.
Doar la atât se rezumă politica lui Victor Ponta, plus, bineînțeles, obligația casei PSD de a împărți sărăcia, de a fenta legea, de a da pomeni și de a încerca să pună justiția sub control politic.
Așa s-a întâmplat și zilele trecute, când Victor Ponta i-a dat procurorului din cazul Lukoil indicații prețioase despre cum să oprească ancheta pentru recuperarea celor 230 de milioane de euro datorați românilor, bani pe care anchetatorii îi consideră dosiți de ruși prin evaziune fiscală. Ponta n-a fost interesat să urgenteze recuperarea acestor sume la buget, dimpotrivă, a ales să se execute atunci când Ambasada Rusiei a dat cu pumnul în masă pentru apărarea Lukoil.
Nici ieri, după ieșirea dură a președintelui Băsescu împotriva rușilor de la Lukoil, Victor Ponta n-a luat partea bună a mesajului prezidențial, ci a folosit intervenția președintelui, ghici pentru ce?! Pentru a-l acuza pe Traian Băsescu că intervine în justițiție! Da, am trăit s-o vedem și pe asta! Victor Ponta, apărătorul baronilor și acuzatorul ”justiției băsiste”, face pe niznaiul și se preface că apără justiția!
Așa se face că azi, a trimis vineri o scrisoare reprezentantilor diplomatici ai SUA, Comisiei Europene precum si tuturor statelor membre ale Uniunii Europene in care il acuza pe presedintele Traian Basescu de un “atac grav” la adresa independentei justitie si cere diplomatilor straini sa transmita un “mesaj public de sustinere a independentei CSM si a justitiei in general”.“Va adresez aceasta scrisoare din dorinta de a sublinia cat de grav a fost atacul de ieri (joi, n.r.) al Presedintelui Traian Basescu la adresa independentei Justitiei, dar si cu apelul de a interveni public in sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii, direct vizat de declaratiile oficiale facute ieri de seful statului”, se arata in inceputul acestei scrisori, potrivit  Hotnews.
Ce a încercat Ponta să facă prin această plângere adresată ambasadelor?
1. Să pozeze în apărător al Justiției după tentativele deja celebre de atac la adresa statului de drept, prin lovitura de stat din 2012, Marțea Neagră, declarațiile sale împotriva ”Justiției băsiste” sau susținerea din umbră a linșajelor mediatice împotriva magistraților curajoși produse la televiziunile PSD.
2. Să șteargă, printr-o fumigenă, imaginea de avocat al rușilor pe care singur și-a creat-o atunci când a intervenit în ancheta procurorului din cazul Lukoil, cerând ridicarea sechestrului impus pentru recuperarea prejudiciului de aproximativ 230 de milioane de euro
3. Să arate simpatizanților PSD că știe să stea pe picioare și că are ”cojones”, după intervenția de ieri a președintelui Traian Băsescu, când premierul a fost pur și simplu îngenuncheat și umilit, primind o lecție despre cum se face politică la nivel mare. Atacul lui Băsescu și poziția sa tranșant anti-Rusia l-a zdruncinat pe Victor Ponta și l-a pus pe acesta și mai clar în tabăra pro-Rusia.

 

Sursa: Reporter Virtual via paginadepolitica.ro

1 COMENTARIU

  1. „Demn” urmaș al bolșevicilor, care respectă, la literă, manualul lui beria. Eu nu înțeleg de ce vă tot mirați de „acțiunile” lui tonta! Și mai sunt, unii, care cred că dacă nu dau în el, cu mânie proletară, aș fi vreun varanist, antenist sau ce le’o mai veni la gură… Păi, bre, oameni buni, el e răul pe care’l știm. Ceilalți sunt cel puțin la fel de periculoși. Părerea mea, de cetățean turmentat, mai mult sau mai puțin, în funcție de cine apreciază…
    Iubiți!

Comentariile sunt închise.