Treisprezece persoane au murit şi mai multe zeci au fost rănite luni într-o furtună puternică a lovit Moscova şi regiunea capitalei ruse, dezrădăcinând sute de arbori, au anunţat autorităţile din capitala rusă, relatează AFP,  conform stiripesurse.ro

“Peste 50 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală, printre care se află şi copii. Unsprezece persoane au fost ucise”, a precizat pentru AFP Departamentul pentru sănătate al oraşului, scrie agerpres.ro.

Comisia de anchetă rusă a adăugat că două persoane au murit în regiunea Moscova: o fetiţă de 11 ani şi un bărbat de 57 de ani, care şi-au pierdut viaţa în urma căderii unui arbore şi a unui gard.

“Răniţii se îndreaptă spre zece unităţi medicale” din capitală, a precizat Departamentul municipal pentru sănătate, precizând că bilanţul este încă provizoriu.

“Un uragan distrugător a doborât sute de arbori. Vom lua toate măsurile necesare”, a postat pe Twitter primarul Moscovei, Serghei Sobianin.

Rafalele de vânt cu viteze de până la 22 de metri pe secundă, însoţite de ploi puternice, au provocat şi întârzieri pe aeroporturile din Moscova, iar trenul expres care face legătura cu Vnukovo a încetat să circule din cauza unui arbore căzut pe calea ferată.

Directorul serviciului meteorologic, Roman Vilfand, a declarat pe postul de radio Ekho Moskvy că o nouă furtună s-ar putea abate asupra capitalei în cursul serii sau în noaptea de luni spre marţi.