usaDin capul locului o spunem răspicat: Silvian Ionescu e un personaj care poate fi criticat, dar nu minimalizat, dată fiind poziția de top în cadrul fostei Securități, șef peste spațiul european occidental al spionajului și, se pare, șef direct al lui Traian Băsescu în perioada Anvers. O prezență mai degrabă discretă după 1989, el scoate capul, brusc și neuzual pentru cineva cu un asemenea background, și lovește nemilos. Mai întîi într-o direcție, apoi – interesant! – în mai multe, aproape haotic. Cu afirmații de-a dreptul explozive, care ridică o întrebare legitimă: ce jocuri face S.I.?

M-am numărat printre cei care au crezut, inițial, că fostul spion-șef are misiunea să-l torpileze pe Traian Băsescu în tentativa sa de a se cocoța, iar, la vîrful politicii.
Porneam acest raționament în special de la observația că atacul cel mai dur al lui Ionescu venea exact în momentul anunțului băsescian privind intențiile sale cu PMP.

Nu e exclus să fi făcut o eroare de apreciere.
Iar S.I. să fi formulat criticile la adresa fostului său camarad din cu totul altă perspectivă.
Una în care Băsescu joacă doar o parte din rol.

Și nu anunțul privind intrarea sa în PMP să fi dus la ”reactivarea” lui S.I., ci un alt eveniment.

Cum ar fi sosirea noului ambasador al SUA la București, Hans Klemm.

În treacăt fie spus, a existat un element care ar fi trebuit să dea de gîndit vizavi de strategia lui S.I., anume atacul său foarte tăios la Dan Voiculescu, despre care a spus explicit, într-o postare pe Facebook, că a furat bani din avuția statului român.

Ori, o asemenea dezvăluire e în măsură să îngreuneze sau chiar să lichideze popularizarea sa de către Antena 3, televiziunea mogulului, adică exact postul cel mai anti-băsist, unde dezvăluirile lui Ionescu ar fi fost cel mai bine primite.
De ce să fi ținut Silvian să îi dea un cap în gură lui Voiculescu, la grămadă cu Băsescu?

Un interviu dat azi de Ionescu siteului ziare.com, un organ media tare drag serviciilor autohtone, pune lucrurile într-o lumină nouă, neașteptată.

Și face atacurile lui Ionescu și mai greu de încadrat, pînă la un punct. Dincolo de acest punct, lucrurile se limpezesc spectaculos.

El spune, între altele, că ”Fostul presedinte a lasat mana libera si serviciilor secrete si Parchetului sa faca ce vor cat timp ii raportau lui. Asa se face ca dosarele s-au umplut de file, dar au explodat de-abia cand Traian Basescu a plecat. Cat a fost el tatic, totul era sub plapuma, pentru ca el sa manevreze sforile”.

Silvian Ionescu afirmă că, urmare a acestei atitudini, serviciile secrete de la noi au ajuns să se războiască între ele, mergînd pînă la a-și disputa dreptul de pune șeful statului în post:

”Cel mai public exemplu: e clar ca Iohannis a castigat cu o anumita parte a unui serviciu. Nici macar un serviciu intreg. Iohannis a iesit presedinte cu Facebook-ul. A functionat Facebook fara ajutorul serviciilor, inclusiv straine? Glumiti?”.

Odată creată această situație cîtuși de puțin fericită, cineva acolo sus s-a sesizat după alegeri și a decis să ia măsuri, potrivit fostului spion:

”Venirea ambasadorului Klemm in Romania e menita sa puna lucrurile in ordine. Pentru ca serviciile nu au profitat doar de Basescu, ci si de legatura apropiata cu serviciile occidentale (o legătură cu serviciile germane care a dus la propulsarea lui Iohanni, întrebăm noi?). Problema cu EADS nu e lamurita inca si trebuie lamurita. E un furt de 1 miliard de euro”

”Ambasadorul Klemm a venit ca o expresie a dorintei SUA de a se manifesta la cel mai inalt nivel pe langa presedinte. Fata de celalalt presedinte, SUA nu au mai avut vointa de a se reprezenta la cel mai inalt nivel” mai spune S.I., reafirmînd misiunea acestuia de a face ordine ”In lupta interna dintre servicii si factiuni din serviciile romanesti, impreuna cu anexele din Romania ale serviciilor NATO. Serviciile straine sunt prezente in Romania si e firesc. Si noi avem ofiteri de legatura acolo, dar ei nu fac politica acolo. Ai lor fac politica romaneasca. ENEL, companie italiana de stat, a cumparat Electrica, nu invers. Deci serviciile italiene si-au facut treaba in Romania(…) Noi suntem puricele, nu elefantul si trebuie sa fim constienti de acest lucru. Nu e problema Europei ca Romania are conducatori prosti si nu e in stare sa ia banii europeni ca sa se dezvolte. Ponta se bate cu caramida in piept ca Romania are crestere economica. Ea vine din anii agricoli buni, nu din ce a muncit el. Ce a muncit el se vede: autostrada care e intrerupta acum. A taiat o “pamblica””.

Ionescu mai semnalează ceva important, în opinia sa:

”Revenind la servicii, a fost ratat un mesaj important. Presedintele SUA s-a pozat in Biroul Oval cu ambasadorul Romaniei si familia acestuia imbracata in costum popular, in ie. Eu am citit in asta un semnal exceptional al SUA ca in Romania lucrurile trebuie sa se schimbe: v-am trimis ambasador, v-am primit ambasadorul asa cum l-am primit, deci, oameni buni, treceti la treaba! Si treaba incepe cu incetarea razboiului intern intre servicii si factiuni de servicii. E un mesaj si dur si ferm, dar e un cadou(…) A venit vremea ca dupa Deveselu, dupa tancurile americane, Romania sa fie accelerata spre un ritm mediu de dezvoltare european, pentru ca SUA sa se simta confortabil aici”.

Să recapitulăm: deși e perceput ca un membru marcant al fostului PDL, în prezent PNL, și apropiat al grupării Vasile Blaga, fostul spion lovește în acesta din urmă vorbind despre frauda EADS care trebuie urgent lămurită, lovește în președintele Iohannis, susținut de PNL, care, de fapt, a fost instalat de o parte a serviciilor secrete, lovește în Dan Voiculescu și al său trust de presă făcut din banii de furat, zice el, lovește în guvern și în primul ministru care nu își fac treaba cum trebuie, lovește dur în serviciile secrete de la noi care, împreună cu parchetele, au cam scăpat de sub control și mai lovește în Traian Băsescu, pe care îl face vinovat de lipsă de fermitate.

În egală măsură, Silvian Ionescu salută venirea noului ambasador american ca pe a personajului menit și trimis să facă ordine în chestiunile sus menționate și încheie interviul cu spusele ”Eu imi doresc sa pot apuca sa vad Statele Unite ale Europei, cu un guvern central al Europei. Abia atunci poporul meu va fi liber si va avea statut egal cu restul popoarelor europene”.

Fostul spion pe spațiul occidental vede, deci, Europa ideală creată pe modelul SUA.

Declarațiile lui Silvian Ionescu depășesc lejer cadrul simplei bătălii cu Băsescu și par să se circumscrie unei veritabile schimbări de paradigmă, la București.
Una în care Departamentul de Stat american a ajuns la concluzia că s-a greșit lăsînd, în ultimii ani, ca România să fie gestionată de servicii secrete și parchete, sub patronajul unui președinte prea orgolios și egocentric ca să mai fie și atent la ce se întîmplă în profunzime și fără atenta observație a unui ambasador profesionist.

Nu ar fi prima, nici ultima oară cînd politica americană ar recunoaște că a greșit mergînd prea mult pe mîna propriilor servicii în gestionarea unor afaceri externe.

Aducerea lui Hans Klemm direct de la Departamentul de Stat poate semnifica începutul unor schimbări majore, mai ales dacă sunt corecte scenariile că Iohannis a fost propulsat președinte de către anumite structuri peste capul americanilor. (Să nu uităm, S.I. acuză explicit servicii secrete din state NATO că au făcut și fac politică în România.)

Nu întîmplător, venirea sa la București a coincis cu chemarea în SUA a directorului SRI, Eduard Hellvig, la discuții cu șefii CIA și FBI.

Silvian Ionescu ar putea fi portavocea aleasă să transmită anumite mesaje – mai degrabă către figuri grele din structuri decît către civili – ori poate fi, pur și simplu, un personaj care s-a prins între primii cum stau, mai nou, lucrurile și a vrut să se poziționeze iute pe coama valului. Indiferent care variantă e cea corectă, spusele sale merită analizate cu toată atenția, în opinia noastră.

 

sursa: inpolitics.ro

8 COMENTARII

  1. Domnule Tavi Goga niciodată cineva care a lucrat în serviciile secrete nu va divulga nici un secret, un secret este numai ce ști tu și nimeni alt cineva, în rest sunt operațiuni de protejare a secretului,asta este meseria celor care lucrează în domeniu.Nu vă așteptați la cine știe ce informații interesante, lumea serviciilor secrete este una foarte specială.Că au existat persoane care au dezertat și au vorbit, asta este o altă față a problemei și s-au spus treburi interesante,nu este cazul domnului S.I.Să auzim numai de bine.

  2. …ce oameni ,au lucrat in servicii secrete si când sunt la pensie sau aruncati peste gard incep sa faca dezvaluiri ,sa deconspire ,astia sunt intradevar securisti sau au fost portari la securitate !….cum sa-i deconspiri ,pai inseamna ca si tu silvian ai facut exact ca Basescu ai tradat si vandut tara ,tu de ce nu ai avea acelasi regim de beci pe care-l doresti lui Basescu ? intreb ….sau tu ai c…mai mari !

  3. Dupa ce le-a murit “tribunul”, fostii securisti dau din coate, in stanga si in dreapta, ca sa-si faca loc pe scena politica si sa iasa in fata! Lanseaza fumigene si pretind ca ei stiu multe. Ca sa fie credibil, il “demasca” si pe Voiculescu, care oricum e la bulau. Il ataca pe Basescu ca sa intre in gratiile PSD-ului. SI este doar varful aisbergului organizatiei subterane a securistilor! 🙂

  4. Cred că e timpul să privim lucrurile și din altă perspectivă, și nu numai din cea de ,,gica contra,,. Trebuie să facem diferența între cei ce-au făcut poliție politică și cei ce au activat în serviciile secrete românești, și au urmărit interesele României acelea care erau la vremea respectivă. Sunt mulți oameni cu experiență care au ceva de spus, trebuie să-i ascultăm și să tragem singuri concluzii. A neglija sau a blama orice comentariu venit din partea unor astfel de oameni, este total greșit, poate că nu întâmplător trăim acest haos, această incertitudine în orice. Nu țin parte nimănui, dar m-am convins pentru a nu știu cât-a oară, că ,,nu tot ce zboară, se mănâncă,,. Trăim vremuri grele și trebuie să fim chibzuiți, doar nouă ne pasă cu adevărat de noi.

  5. Bogdan Tiberiu Iacob, faci jocurile gruparii infractionale Udrea- Basescu,Ponta-Ghita, alaturi de Cristoiu !

  6. si cu asta ce-am facut( parca asa suna o replica celebra a MARELUI CONSTANTIN TANASE)? silvica, amesteci adevaruri cu minciuni. o singura intrebare: cum se face ca nu spui niciun cuvintel despre MATRAPAZLACURILE lui bombonel( alias adrian nastase, din perioada in care el a “guvernat)?! ai vreun raspuns? doar asa, ca sa fii un picut mai credibil. in rest…….

  7. Problema e ca toate afirmatiile facute de indivizii care au lucrat in Servicii trebuie puse intotdeauna sub semnul intrebarii. Adevarul e intotdeauna relativ si manipulator mai ales atunci cand acesta este spus de personaje care au avut sau inca au acces la informatii secrete… Eu n-as da credit unuia ca Silvian Ionescu. Care a fost un personaj absolut obscur pana de curand… Cine l-a reactivat si de ce, asta inca ramane un mister. Insa unul descifrabil in timp.

    • As completa: afirmatiile oricarui individ care a lucrat in serviciile secrete trebuiesc puse sub semnul intrebarii si,… cu ce scop le face si la ordinul cui ??

Comments are closed.