andrei_galut- madalina - strugaru

Alte două persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, printre care prietena solistului Goodbye to Gravity Mădălina Strugaru, au murit la Spitalul Floreasca din Capitală, informează mediafax.ro

Potrivit unor surse medicale, printre cei doi pacienţi de la Floreasca decedaţi în cursul nopţii este Mădălina Strugaru, prietena solistului Goodbye to Gravity, Andrei Găluţ.

Acesta a fost transferat, în 7 noiembrie, într-un spital din oraşul olandez Beverwijk. După incendiul din clubul Colectiv, Andrei Găluţ a fost internat în stare gravă la Spitalul Elias, cu arsuri pe corp şi arsuri de căi respiratorii, fiind ventilat mecanic. Familia lui a făcut apel, pe Facebook, la românii care se află în Olanda, în măsura în care pot, să o susţină pe mama lui Andrei, Mariana Belean, care se află alături de fiul ei.

colectiv - 30 octombrie

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În 13 zile de la tragedie au decedat alte 26 de persoane, numărul victimelor ajungând, joi, la 53.

Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 36 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă opt au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia şi unul în Franţa, relatează mediafax.ro