Nu mai era un secret pentru nimeni ca nu mai exista nimic sfant in ziua de astazi, dar parca niciodata nu s-a depasit o „linie rosie”, ca acum. Cand, niscaiva „baroneti” din Giurgiu au luat o decizie care aproape ca pare „lucrarea diavolului”, totul spre stupefactia propriilor alegatori enoriasi, a iererahilor Bisericii Ortodoxe Romane si chiar a juristilor Prefecturii.

Si, totusi, minunea s-a intamplat. Membrii Consiliului Local din comuna giurgiuveana Calugareni, in frunte cu primarul Marian Voinea, s-au gandit ei cum sa mai faca un ban gramada si au luat socanta hotarare de a scoate la licitatie bisericile si cimitirele, declarate anterior de interes local. Asa ca, in timp ce preotii au fost alungati si usile lacaselor de cult inchise, s-a hotarat sa se porneasca „procedurile legale” pentru ca sa fie inchiriate bisericile cui da mai mult, inclusiv pe persoana fizica! Si situatia este asemanatoare si in cazul cimitirelor, care erau pana acum gestionate de catre consiliile parohiale. Si chiar daca, dupa cum reiese din informatiile noastre, Prefectura Giurgiu incearca acum cu disperare sa-i faca pe alesii locali sa reintre in legalitate, bietii credinciosi si-au luat deja orice speranta ca vor avea de unde sa ia lumina in sfanta noapte de Inviere.

Bagate la produs

La inceputul acestui an, primarului comunei Calugareni i-a venit nastrusnica idee de a scoate la licitatie bisericile si cimitirele din satele aferente, pentru a le pune astfel sa „produca” mai multi bani. Si daca ar fi fost doar o gluma facuta la un sprit, tot ar fi fost socanta, numai ca edilul Marian Voinea nu s-a lasat si a pregatit o expunere de motive care a fost insusita, Dumnezeu stie cum, si de majoritatea consilierilor locali. Care astfel au decis sa abroge Hotararea nr. 41din 28.09.2001 si sa intocmeasca un nou inventar al bunurilor din domeniul public, in care au bagat si bisericile si cimitirele din satele apartinatoare comunei. Si uite asa li s-a dat interzis preotilor sa mai intre in biserici, in schimb dandu-se sfoara in tara ca se pot inchiria atat lacasele de cult, cat si cimitirele. Singura conditie este sa dai cat mai multi bani, inchirierea facandu-se in regim de licitatie deschisa! Iar un exemplu concret este cel Parohiei Mosteni Dobrotesti, preotul Radu Gheorghita si Consiliul Parohial, alaturi de credinciosi, facand toate demersurile legale pentru a se opri aceasta actiune fara precedent.

Pe persoana fizica!

Ce-i drept, juristii Prefecturii Giurgiu au luat pozitie imediat, numai ca, pana ce se vor indeplini formalitatile legale pentru suspendarea acestei aberatii, vor trece deja Sfintele Sarbatori. Fara ca alegatorii sa mai aiba de unde sa ia lumina! Plus ca, pentru ca asa e firea lucrurilor, vor continua sa moara oameni. Care unde vor fi ingropati? Si de cine? Probabil de alesii locali, din moment ce preotii au fost amenintati ca vor fi arestati si cercetati penal daca incalca buclucasa hotarare privind noul „inventar”. Si lucrurile au inceput sa se ingroase si mai mult, din moment ce una dintre bisericile vizate, Crucea de Piatra, deja a fost data in comodat, fiind inchiriata unei persoane fizice domiciliate in Bucuresti! Cazul a ajuns deja in atentia comisiilor abilitate ale Parlamentului si a altor institutii ale statului roman, si, probabil, anomalia va fi in cele din urma indreptata. Marele risc insa este ca precedentul micilor „baroneti” giurgiuveni sa le dea idei si altor alesi locali, care, de acum inainte, sa scoata la licitatie tot ce prind ei in „inventarul public”: drumuri, gradinite, dispensare…

 

Sursa: enational.ro