cismea2Pentru presa din Italia imigranţii români sunt o calamitate, iar de multe ori prezintă ca argumente fapte scandaloase comise de conaționalii noștri. Ultima a avut loc într-un orășel din apropiere de Napoli, acolo unde un român a făcut ce acasă, în România, nu și-ar fi permis să facă.

Un român, om al străzii în Italia, care își spăla picioarele la o cișmea a fost filmat de un italian. Acesta îi spune cuvinte urâte și îl invită să ”se întoarcă la el acasă” dacă nu este în stare să se comporte bine. Același Parziale, publică filmul în care îl mustră pe român  pe Facebook și filmarea devine imediat virală. Totul are loc la Nocera Inferiore, în Campania, iar întâmplarea o povestește „Il Mattino”, citat de  gazetaromaneasca.com.

cismea-acasa

Filmul “Dacă vreți să stați la noi acasă trebuie să fiți curați altfel vă trimitem la voi acasă”. “Italia este casa mea, ori stați cum trebuie ori începe revoluția”, a devenit viral având un succes notabil printre rasiști și așa-numiții patrioți, scrie Il Mattino.

Peste 250.000 de vizualizări și mai mult de 5.000 de distribuiri în mai puțin de 24 de ore au făcut ca gestul lui Parziale să devină un imn adus valorii italiene, act extrem împotriva invaziei extracomunitarilor. Un gest care a găsit susținere și consens și din partea consilierului local Carlo Bianco, care nu a cruțat niciun compliment la adresa autorului filmării. “Complimente, Emilio! Este nevoie de colaborare din partea tuturor”, a comentat consilierul Bianco cu delegație pentru Multiservicii.

Autorul înregistrării, care s-a filmat în timp ce îl îndemna pe românul vinovat că și-a spălat picioarele într-o fântână “la ordine și curățenie”, a primit sute de mesaje de felicitări. Însă sunt și multe mesaje de indignare și profund dezgust față de gestul înregistrat și publicat pe Facebook de Parziale.

Eugen, acesta este numele românului filmat de Parziale, ar frecventa deseori via Barbarulo și intersecția cu via Correale. Un român, așadar cetățean european, cunoscut în zonă și descris de mulți rezidenți drept o persoană liniștită, mereu amabilă și educată cu cei care au încercat să îl ajute. Un om al străzii inofensiv care a avut numai vina de a încerca să se răcorească și să se spele în apa fântânii publice de pe via Montalbino, la mică distanță de cartierul Monte Vescovado. Un cartier devenit în mod trist faimos din cauza unui mic grup infracțional împotriva căruia, însă, domnul Parziale nu a înregistrat niciun video, încheie Il Mattino.

sursa: onlinereport.ro

1 COMENTARIU

  1. In Friuli, care se crede cam ce se crede Banatul in Romania, am intalnit, in casa unei invatatoare, unul de vreo 75 de ani care spunea ca doar ploaia l-a spalat pe cap, fiind chel de tanar.Sa va spun ceva despre picioare?!

Comentariile sunt închise.