Stamat-familiaPriviţi cu atenţie fotografiile! Veţi observa un puşti care participă la petreceri, se trage-n poză cu gagicile, respiră aerul crud, de la 3.000 de metri altitudine, din Alpii Austriei, îşi face bezele cu Statuia Libertăţii din New York, străbate holurile Rockefeller Center, cântă la chitară şi face surfing pe lacul Mamaia şi flotări pe mijlocul Bulevardului Tomis. După toate semnele, e un tânăr plin de viaţă. Cu toate acestea, părinţii lui l-au declarat handicapat şi au încasat, de pe urma lui, o alocaţie dublă de stat şi un ajutor social pentru persoane cu dizabilităţi. Petrecăreţul cu patalama de handicapat se numeşte Liviu Stamat şi este fiul Cristinei Stamat, şefa Direcţiei de Urbanism din Primăria Constanţa, şi al lui Marius Stamat, manager-contractor la compania olandeză Van Oord Dredging and Marine Contractors BV, cea implicată în scandalul de măsluire a licitaţiei de 100 de milioane de euro pentru extinderea digului de larg al Portului Constanţa.

Liviu-Stamat-colaj21

Alocaţia dublă de stat şi ajutorul social pentru persoana cu handicap au fost primite de Liviu Stamat în perioada 2009-2011, aşa cum reiese din declaraţiile de avere ale mamei sale, depuse în anii 2010, 2011 şi 2012 (declaraţiile se referă la veniturile realizate în anul anterior). Însă cum în declaraţia din 2009 Cristina Stamat nu menţionează realizarea de venituri de la Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Handicapaţi (ISTH) Constanţa, putem trage concluzia că starea de dizabilitate a fiului ei a survenit în decursul anului 2009, dar a încetat în 2012 – de vreme ce în declaraţia curentă, din 2013, nu mai apare.

Liviu-Stamat-colaj4

Ce sporturi şi ce distracţii, pe capul bietului handicapat!

Exact în perioada în care şefa de urbanism îşi rotunjea veniturile de la ISTH, fiul acesteia îşi deschidea un cont de Facebook, postând fotografii care trădau o stare de sănătate fizică şi mentală de excepţie, precum şi un nivel de trai pe picior mare. Astfel, într-o fotografie postată pe 21 ianuarie 2011, Liviu se înfăţişează privitorilor făcând wind-surfing pe lacul Mamaia şi comentând: „nu m-am ridicat din pat a doua zi, de febră”.

Liviu-Stamat-colaj3

Într-o altă fotografie, realizată undeva în zorii adolescenţei, Liviu este îmbrăcat în kymono, iar tatăl său comentează: „Aikidoka”. Nu lipsesc nici călătoriile în străinătate: în Austria, unde puştiul apare la 3000 de metri altitudine; la New York, în vecinătatea Statuii Libertăţii şi la Rokefeller Center; la Delft – Olanda; în Salzburg etc. În contul de Facebook mai apare o fotografie în care tânărul face flotări, în mijlocul bulevardului Tomis, o filmare în care cântă la chitară, la Universitatea Şaguna, într-un „spectacol” de Crăciun, precum şi numeroase fotografii în care apare alături de fete de vârsta lui. Oricum ar fi, acesta nu este profilul unei persoane cu dizabilităţi. Iar la ce concedii în străinătate se văd în poze şi ce bunăstare materială se degajă, nici nu pare moral ca tânărul şi familia lui să fi beneficiat de ajutor social din fondurile pentru handicapaţi.

Liviu-Stamat-colaj5

Alte imposturi şi nepotisme

Doamna care şi-a declarat fiul handicapat în ciuda evidenţelor că acesta este într-o deplină capacitate fizică şi mentală (fiind olimpic, autor al unei piese de teatru în limba germană şi inventator în cadrul unui proiect al Colegiului Mircea cel Bătrân premiat, în 2011, la Salonul de Creaţie şi Inventică de la Bucureşti, care a stârnit interesul NASA), se găseşte şi într-o profundă situaţie de impostură morală legată de funcţia pe care o ocupă. Cristina Stamat nu are la bază studii de arhitectură sau de construcţii, fiind licenţiată în fizică-chimie. Poate din punct de vedere legal nu e nicio problemă, dar măcar sub aspect moral e în neregulă ca specialista în chimie să fie şefă peste absolvenţii de arhitectură şi construcţii. Cum a ajuns o chimistă să aprobe planurile de urbanism ale Constanţei, doar Radu Mazăre ar putea şti. Ştim şi noi, însă, că primarul Constanţei are slăbiciune la numele Stamat, de vreme ce în Primăria domniei sale mai funcţionează şi Adriana Stamat, aceasta fiind director executiv la Direcţia Organizare şi Informatizare, deşi are la bază doar Facultatea de Psihologie. Tot Radu Mazăre ştie ce criterii au stat la baza numirii psiholoagei în funcţia de coordonare a softurilor şi reţelelor informatice. Ne abţinem să mai căutăm studiile altor şefi din Primăria lui Mazăre, deoarece se sparie gândul – vorba cronicarului, să nu carecumva să găsim şi vreun absolvent de limbi moarte, de genul celei folosite în regatul lui Nabucodonosor, uns să răspundă de carele alegorice sau de alte probleme stringente ale actualităţii.

În vreme ce Cristina şi Adriana trudesc la Primărie în domenii în care nu au pregătire profesională, soţii lor, Marius şi Laurenţiu Stamat, lucrează, cot la cot, în familie, la firma Larsen Consulting Services SRL, în care sunt asociaţi. Firma se ocupă cu furnizarea de softuri informatice destinate administraţiilor publice locale. Presupunem că Larsen dispune de toate competenţele, pe care directoarea de IT a Primăriei lui Mazăre nu le putea dobândi la cursurile despre „interpretarea viselor”, „complexul lui Oedip” şi alte freudisme.

Dora-Gabriela-cu-Marius-Sta

Pârcălăboii şi vila cumpărată cu zece salarii minime pe economie

Revenind la contul de Facebook al tânărului cu alocaţie de „handicapat”, trebuie să mai spunem că Liviu Stamat nu a trădat doar crunta contradicţie dintre declaraţia de avere a mamei sale şi sănătatea sa verde, la trup şi minte. A trădat şi alte relaţii de familie care întregesc tabloul moral al personajelor din această poveste. Astfel, în contul său de Facebook apar mai multe fotografii realizate la o petrecerea de majorat, de la Hotelul Bueno din Mamaia, dată de numita Dora-Gabriela Pârcălăboiu. Una dintre acestea îi înfăţişează pe soţii Marius şi Cristina Stamat alături de sărbătorită, de mama acesteia, Ana-Mirei Pârcălăboiu şi alte două persoane. Fotografia a fost etichetată de Dora-Gabriela, cu următorul comentariu: „family>:d< – cu Marius Stamat şi Pârcălăboiu Ana Mirei la Bueno Mamaia”.

Cine este Ana-Mirei Pârcălăboiu? „Ruda” şefei de la Urbanism este norocoasa beneficiară a Contractului 28793/14.07.1997, prin care a cumpărat de la autoritatea locală, prin RAEDPP, un imobil P+1, cu amprenta la sol de 76 mp, pe bulevardul Tomis nr. 55, cu suma de 2.580.003 lei, cât se poate de vechi. Pârcălăboiu era chiriaşă de doi ani în respectivul imobil. Referenta C. Mocanu, cea care a întocmit contractul, a menţionat, în mod eronat, ca temei al vânzării, Legea 85/1994, deşi aceasta se referă la ratificarea Convenţiei dintre România şi Marele Ducat de Luxemburg. Pe lângă clădire, i-a mai vândut şi o boxă, cu 308.052 de lei vechi, fără a menţiona suprafaţa ocupată în teren. Dar, în 1997, salariul minim brut pe economie era de 250.000 de lei vechi, bani din care românii de rând nu puteau nici să îşi acopere coşul zilnic de consum. Cu toate acestea, din zece luni de salariu minim, nişte şmecheri, precum Pârcăbăloiu, îşi puteau cumpăra o vilă în buricul târgului, nu pentru că banii lor ar fi atârnat mai greu, ci pentru simplul fapt că vânzătorul era regia Primăriei.

restaurant-bueno-constata

POT-ul înghesuit de la Bueno Caffe

Peste ani, în 3 martie 2006, Pârcălăboiu încheia un contract cu SC Bueno Comp SRL – firmă deţinută de Enache Bucovală – având drept obiect: „asocierea celor două părţi în vederea construirii de către SC Bueno Comp SRL a unui spaţiu comercial – extindere la construcţia existentă, amplasat pe terenul proprietatea mea Pârcălăboiu Ana Mirei, conform proiectului aprobat, situat în Constanţa, Bd. Tomis nr.55, având număr cadastral 4753, şi utilizarea spaţiului în activităţi comerciale.”. Asocierea a dat roade odată cu aprobarea, în 27 martie 2006, a PUD-ului  „Extindere imobil S+P+1E şi transformare în spaţiu alimentaţie publică, bd. Tomis nr.55, teren în suprafaţă de 286 mp, proprietate Pârcălăboiu Ana-Mirei”, de către Consiliul Local Constanţa. La baza PUD-ului se găseşte referatul nr. 13189/09.03.2006, întocmit – desigur! – de funcţionara Cristina Stamat şi contrasemnat de arhitectul-şef al Mun. Constanţa, Ionuţ Toma. Stamat a menţionat, în acest document oficial, că Procentul de Ocupare a Terenului (POT) propus, în urma extinderii, este de 43,21% din suprafaţă.  Aşa a rămas pe hârtie, pentru că, după aprobare, a ieşit cu totul altceva. Aşa-zisa „extindere” s-a făcut, de fapt, prin construirea unei clădiri distincte, cu intrarea, nu din bulevardul Tomis, ci din parcul din faţa Primăriei Constanţa, acolo unde funcţionează, acum, Bueno Caffe.  Din fotografiile „google-maps”, terenul Anei Pârcălăboiu pare ocupat într-o proporţie de aproape 100%, aşa că nici vorbă de consemnarea Cristinei Stamat, de 43,21%. În plus, aceeaşi Cristina Stamat a menţionat că terenul Anei Pârcălăboiu nu are nici o valoare peisagistică, deşi parcul Primăriei şi parcul arheologic din prejmă contrazic flagrant această alegaţie. În joc era o sacoşă de nereguli, dar nimeni nu s-a mai întrebat care sunt dedesubturile PUD-ului. Peste alţi ani, în 2012, iată că beneficiara „extinderii” s-a tras în poză chiar cu referenta care a ajutat-o; şi nu oriunde, ci taman la Bueno. Legătura socială şi posibil de rudenie dintre referenta Primăriei şi beneficiara aşa-zisei extinderi a fost dată de gol de copilul cu alocaţie de handicapat al Cristinei Stamat, în contul lui de Facebook.

Parcalaboiu-Bueno

Mama Anei Pârcălăboiu vrea să ia casa unei persoane cu o dizabilitate reală

Mai departe, potrivit documentării noastre, „ruda” Ana-Mirei Pârcălăboiu este fiica unei venerabile doamne, Sofia Cojanu – fostă Papadopol, care se judecă, în dosarul 36291/212/2009, pentru anularea unui contract de vânzare-cumpărare. Contractul în cauză este constitutiv de drepturi pentru o persoană cu o dizabilitate reală, care nu a solicitat, niciodată, ajutor social de la stat. Şi nici nu s-a tras în poze făcând wind-surfing pe Lacul Mamaia, flotări pe mijlocul bulevardului Tomis, karate şi călătorii alpine la peste 3.000 de metri deasupra nivelului mării – pe care nici nu le poate face. Deşi a pierdut pe fond şi în apel, mama Anei Pârcălăboiu a reuşit să câştige recursul, după ce judecătorii Curţii de Apel au decis, pe baza unei motivaţii contradictorii şi insuficiente, să întoarcă dosarul la Judecătorie. Nu ştim dacă relaţiile sociale ale familiei şmechere de care vorbim în acest articol au avut vreun rol în controversata decizie a Curţii de Apel. Dar paradoxul, în sine, merită consemnat: în timp ce fiul cu poze foarte sănătoase al şefei de la urbanism a beneficiat de fondurile pentru handicapaţi, o rudă a acesteia se căznea, prin instanţe, să-l lase fără casă pe un tânăr cu o dizabilitate ce constituie un impediment real, care însă nu a cerut şi nu a primit niciodată vreun ban de la stat, considerând că este sub demnitatea sa umană să devină asistat. De ce n-a gândit aşa şi Cristina Stamate? Chiar dacă fiul ei ar fi avut o deficienţă care i-ar fi împiedicat în mod real dezvoltarea fizică şi intelectuală (deşi se vede că s-a dezvoltat bine, fizic şi intelectual!), apreciem că trebuia să-l ferească de a fi etichetat drept handicapat. N-a făcut-o bucurându-se la câţiva lei. Urâtă treabă!

sursa: constanta.ro

10 COMENTARII

  1. scarbe ordinare…..si cum am mai zis….totul se intampla pentru ca NOI le permitem.
    altii se chinuie sa plateasca un credit pe 30 de ani pentru un amarat de apartament cu 2 camere…..asta-i viata ! NOI le permitem asta !!!

  2. Ar trebui sa plateasca toti banii de cand a fost considerat handicapat dupa care sa se faca o ancheta pe bune si sa se ridice dreptul de practica doctorului care a dat un astfel de diagnostic(vezi cazul SOROCEANU DANIELA de la PIATRA NEAMT, care a luat vreme de 18 luni aprox.45 milioane lei pe luna)

  3. Si inca nu sunt epuizate caile de a fura banii poporului.Normal ca tanarul avea un ” handicapat ” mama hoata.

  4. Vine garda…!!! Vine,vinee!!! 🙂
    Nu ma gandesc of Doamne , ce-o fi acum in sufletul acestui stup de harnici jefuitori angajati la stat! Cand te vezi expus cu dosare si contracte in paginile media incep sa tremure chilotii pe tine ,somnul devine chinuit, orice bataie in usa te face sa tresari, privesti la toata agoniseala ta si iti dai seama ca poa sa dispara intr-o clipa, proprita sau confiscata de culmea, cine, tot de Stat, ala la care ai muncit furand cinstit, nu mai mult decat altii…da daca pana si pe Mazare l-au bagat la puscarie , pe guvizii astia ce-i asteapta?

    • Tu chiar crezi ca se sinchisesc ei ca apare ceva in presa? Pana le vine controlul ei reusesc sa „spele” o parte din avere. Presa este ca un avertisment pentru ei. Daca ii prinde, le da cu suspendare oricum, ca puscariile sunt deja pline. (daca ajung in puscarie, tot pe banii nostrii stau), Ei fura cat mai mult sa ramana cu ceva dupa „trecerea furtunii”.

  5. de ce nu se face sex in institutiile statului din romania?pentru ca sint rude…….

    • Eu cred ca se face sex, pentru ca, uite, apar copii „handicapati”… saracii.

  6. gunoaie umane, numai bune de munca silnica si confiscarea totala a averilor

Comentariile sunt închise.