Victor Ponta si Liviu Dragnea calca justitia in picioareVictor Ponta a fost înscăunat prim ministru al României începând cu data de 7 mai 2012. Azi suntem în 29 martie 2014. Deci acesta conduce România de doi ani fără o lună și o săptămână, prețul plătit de familia premierului (cumnat, soră), este uriaș, dacă calculăm matematic cât a pierdut familia Ponta din contractele cu statul și cât a câștigat premierul din leafa sa lunară de la Guvern: 6.184 de lei net

Bunul simț mioritic ne-a învățat că pe măsură ce personajele politice acced în poziții de putere, cresc exponențial și afacerile din jurul famililiilor și apropiaților acestora. La Victor Ponta acest lucru a fost total valabil anterior ajungerii sale pe fotoliul de premier. Firma de construcții a cumnatului prim-ministrului a câştigat începând din 2007, de când există înregistrări în SEAP, până când Victor Ponta a ajuns prim-ministru, un număr de 25 de contracte cu statul, în valoare de 100 milioane lei noi. Se poate, din înșiruirea de mai jos, observa limpede o relație de directă proporționalitate între creșterea influenței și puterii lui Ponta în PSD, și sporirea veniturilor din contracte cu statul a firmei lui Iulian Herțanu, soțul surorii lui Victor Ponta (aspect care se încadrează în logica mioritică a prosperării familiilor politicienilor ajunși în funcții de putere).

Astfel, în ianuarie 2012, firma cumnatului lui Ponta, în tandem (echipă) cu firma apropiaților Cotroceniului și ai ex-cuplului Udrea-Cocoș, Euroconstruct Trading 98 SRL câștiga un contract de 49.160.961 RON cu statul român,dacă per total în intervalul 1 ianuarie 2012-7 mai 2012 încheia (singură sau în consorții) contracte în valoare totală de 72.450.000 RON (16 milioane euro).

După  data de 7 mai 2012,de când Ponta a ajuns premier, deținând controlul robinetului cu zeci de miliarde de RON pentru investiții în modernizarea României, firma Grossmann, care anterior a prosperat tocmai din contracte pentru modernizarea României, n-a mai câștigat decât firimituri. Astfel, în restul anului 2012, Grossmann Engineering Group a încheiat cu statul contracte în valoare de 148.670 EURO însumate (curs valutar mediu în 2012 de 4,5028 RON/euro), iar în 2013  în valoare de 123.206 de euro însumate. (curs valutar mediu în 2013 de 4,419 RON/euro).

Acest aspect contrazice setea de contracte a cumnatului premierului, anterioară datei de 7 mai 2012, când a fost înscăunat Ponta, transformare interioară care reprezintă o virtute într-o Românie politică profund coruptă.

Cititi ancheta integrala realizata de Daniel Befu si publicata pe site-ul Investigatii Cenzurate.

 

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.