shadow-silhouette-business-insider1Personaje fascinante în România sunt multe. Însă Petre Ion ocupă un loc aparte. A fost pomenit în investigații, dar cel mai adesea numele său răsărea accidental în diverse anchete de presă, eventual cu o trimitere către gruparea din care face parte, jurnaliștii neacordându-i atenția cuvenită, ocupați să-i prindă pe peștii mari. Așa a început și ancheta mea, de la legăturile firmei de contabilitate a mamei lui Victor Ponta, cu apropiații  lui Morariu, care m-au trimis către Sulfina Barbu, Silvian Ionescu și Andreea Paul Vass de la PDL. Însă unul din partenerii soacrei Andreei Paul Vass era tocmai Petre Ion. Atunci am încercat să aflu mai multe despre el. Curând am fost copleșit de noianul de apariții în firme ale acestui Petre Ion. Am încercat să portretizez prezența în economie a acestui personaj, fără să am pretenția că am epuizat subiectul.

Petre Ion e un personaj care oficial, pe hârtie, ar trebui să fie multimilionar în euro, dacă ar fi să-l judecăm după participațiunile în diverse firme care au supt resursele statului în ultimii 15 ani. Numele său îl găsim atât ca reprezentant legal al unor firme elvețiene și britanice cu activități în România, dar și ca deținător de părți sociale în diverse SRL-uri. Multe, atât de multe încât un cetățean normal ar avea bătăi de cap doar să le țină minte numele. Cu toate acestea duce un stil de viață smerit, dacă e să ne luăm după locuința sa, un apartament amplasat la ultimul etaj al unui bloc comunist, din aglomeratul cartier Drumul Taberei. E un paradox explicabil dacă ne uităm la personajele alături de care apare în firme, sau în firmele cărora e prezent. În realitate, cel mai adesea îl găsim în postura de fondator, vânzător sau cumpărător al unor business-uri (sau părți din business-uri) unele legate de numele lui Dorin Cocoș și Alexandru Bittner, precum și al grupului de interese lărgit, din care Cocoș și Bittner fac parte.

Petre Ion se poate lăuda că din panoplia sa de parteneri de afaceri au făcut parte de-a lungul timpului o pleiadă de VIP-uri politice și din TOP 300. Petre Ion e prezent în numeroase afaceri în care statul a fost păgubit de active imense, contracte care au generat scandaluri de presă.

 

Cititi mai mult AICI: investigatiicenzurate.wordpress.com

7 COMENTARII

  1. Brefule ….esti un mincinos prost si un diversionist la fel de prost ….chestia cu Carment Caracas e luată de pe siteul Luju.ro , site unde își varsă ineptiile si diversiunile SR Stanescu si cei asemeni lui din JUSTITIE ,site care nu-i credibil nici cit negru sub unghie ….panaramă mitomană chiar îți inchipui ca poti prostii pe toată lumea ???….uite băi ,tîmpitule citi au expertizat in dosarul flota…tembel diversionist

    „Subsemnatii experti contabili TANASE Constantin si CARACAS Carmen, membri CECCAR, posesori ai carnetelor de expert contabil nr.6128/1996 si respectiv nr. 11896/1996/2004 si specialisti tehnici maritimi NEAGU Mircea si PAUN Stefan, am fost numiti, prin ordonanta din data de 24.10.2006, emisa de DNA, pentru a efectua o expertiza tehnico-maritima si financiar-contabila privind cauza care face obiectul dosarului nr. 20/P/2002.

    Prin Ordonanta din 29.11.2006, emisa de DNA au fost admise partial cererile de completare a obiectivelor si au fost admise cererile de numire ca experti parte ai invinuitilor, urmatorii experti:
    – BRATOSIN Iancu Constantin, expert tehnic maritim din cadrul Biroul local de expertize de pe langa Tribunalul Constanta (propus de CONSTANTINESCU Mihail si MARINESCU Calin Dragomir);
    – MIHAILA Corneliu, expert tehnic maritim din cadrul Biroul local de expertize de pe langa Tribunalul Constanta (propus de BEZIRIS Anton, IONESCU Dragos, NEAMTU Luminita Maria, BARDAS Marcel Dumitru si VERIOTI Gheorghe);
    – ALEXE Ionelia, expert contabil cu carnet nr.1970/2003 (propusa de CLISERU Speranta);
    – PODOLAN Florea, expert contabil cu carnet nr. 10830/1996, din cadrul Biroul local de expertize de pe langa Tribunalul Bucuresti (propus de LUCACIU Constantin);
    – RADULESCU Gheorghe, expert contabil cu carnet nr. 1845/1996, din cadrul Biroul local de expertize de pe langa Tribunalul Constanta (propus de CHIFOREANU Florentin si RUSEN Radu Catalin);
    – DUMITRU Vasile, expert contabil cu carnet nr. 5334/1996, din cadrul Biroul local de expertize de pe langa Tribunalul Bucuresti (propus de BANICA Octavian, PELINEL Stefan Mihai, SERBOTEI Sergiu Constantin si PASCA Gheorghe);
    – ARDELEANU Ioan, expert contabil cu carnet nr. 4955/1996 din cadrul Biroul local de expertize de pe langa Tribunalul Bucuresti (propus de MANDRESCU Corneliu, GIURGIU Emil Alin, GOZIA Dan Corneliu si DIMONIE Mihail Nicolae).
    Expertiza a fost efectuata la sediul DNA Bucuresti, str. Stirbei Voda nr. 78-81, in perioada 04.01.2007-24.09.2007”.
    Concluziile expertilor: „CNM PETROMIN SA nu a inregistrat nici un fel de prejudiciu”

    Raportul de expertiza tehnico-maritima si financiar-contabila contine peste 300 de pagini. Trecand peste detaliile strict tehnice, care pot fi consultate in documentul astasat la finalul articolului, importante sunt concluziile expertilor:

    „In urma studierii documentelor de la dosarul cauzei, concluzia expertilor este ca:
    A. Rezultatul derularii contractului de management cu grupul de firme KLAVENSIS a fost:
    1. Pe relatia Bahamas profitabil, intrucat CNM PETROMIN SA a inregistrat un profit real din care si-a achitat o parte din datorii;
    2. Pe relatia Liberia nu a fost cel scontat (prevazut in bugetul initial), datorita in cea mai mare parte scaderii pietei navlurilor in perioada respectiva concomitent cu cresterea imprevizibila a pretului la combustibil, a taxelor portuare, a cheltuielilor cu reparatiile si dotarile necesare conform noilor reglementari internationale la care Romania a aderat (vezi ISM) si concomitent cu majorarea drepturilor cuvenite personalului navigant.
    Desi rezultatul pe relatia Liberia nu a fost cel scontat, CNM PETROMIN SA nu a inregistrat nici un fel de prejudiciu din aceasta activitate iar balanta incasarilor fata de plati a fost pozitiva, in favoarea CNM PETROMIN SA.

    B. Navele s-au vandut in baza aprobarilor legale date de FPS, actionarul majoritar al CNM PETROMIN SA, in cadrul procesului de privatizare initiat de Guvernul si Parlamentul Romaniei”.

  2. Extraordinar profesionalism
    Basescu aliniat lui Voiculescu si Sorin ovidiu Vintu…
    Aceasi mizerie??????????
    de unde cunosc expresia???
    inca odata BLEAh ,BEY gURNALISTULE

Comentariile sunt închise.