victor ponta - ioan rus

De 25 de ani, de cînd dau cu săpăliga pe ogorul presei românești, am încercat să dibui, dincolo de faptele și vorbele politicienilor noștri, rosturi care trimit la strategii și tactici fenomenale prin inteligența presupusă.
Nu de puține ori, oricît m-am străduit n-am putut găsi unor fapte sau unor vorbe explicații ținînd de calcule politice ascunse, urmărind un scop în bătălia pentru putere.

Unul dintre aceste fapte rămîne participarea lui Victor Pont la deschiderea Primei ediții a Jocurilor europene, de la Baku, vineri, 12 iunie 2015, la cîteva ore după supraviețuirea la o nouă Moțiune de cenzură.
Deși contrar a ceea ce susține propaganda Partidului Meu al lui Klaus Iohannis, liderii europeni n-au boicotat ceremonia de deschidere, ci au evitat să meargă, avînd în vedere că președintele țării gazdă e un paria al lumii democrate, Victor Ponta n-avea ce căuta la ceremonie în împrejurările prezente.

Admițînd că sportivii români aveau nevoie de încurajarea dată de prezența premierului, gestul lui Victor Ponta ar fi fost permis într-un alt context.
Să reamintim că după convocarea la DNA și mai ales după declanșarea conflictului președinte-premier de către Klaus Iohannis, Victor Ponta are nevoie de o conservare a unui minimum de imagine.
Pentru el, și pentru PSD.

Vremurile nu se anunță prielnice pentru Victor Ponta.
E greu de crezut că Regizorii convocării lui Victor Ponta la DNA vor da înapoi.
A da înapoi de către Ticluitorii Loviturii constînd în folosirea unei instituții represive pentru răfuielile politico-mafiote autohtone ar însemna ca Victor Ponta să obțină NUP în Dosarul privind contractele sale ca avocat.
Cum să facă asta Binomul SRI-DNA cînd Rața mecanică de la Cotroceni a fost întoarsă cu cheița să-i ceară premierului demisia?
Mai mult ca sigur, DNA se va grăbi să-l trimită în judecată pe Victor Ponta, dacă nu cumva îl va pune sub control judiciar înainte de asta.

Ar fi fost de așteptat ca, după supraviețuirea Coaliției prin căderea Moțiunii de cenzură, Victor Ponta să-și dea demisia pentru a salva PSD de la destructurarea și înghițirea de către UNPR, cum se schițează deja planul sergenților majori mesianici.
Victor Ponta nu numai că n-a demisionat, dar mai mult, iată, se dă peste cap ca să alimenteze campania dusă împotriva sa de mașinăria de propagandă și agitație a PNL. După pierderea alegerilor, Victor Ponta a șocat ducîndu-se să se distreze, ca băieții, în străinătate.

Acum, deși cu imaginea făcută praf de Scandalul Dosarului de la DNA, Victor Ponta face în chip absolut gratuit un gest care hrănește campania împotriva sa.
Din nenorocire, campania împotriva lui Victor Ponta înseamnă campania împotriva PSD.

S-a spus că deraierea lui Ioan Rus n-a fost întîmplătoare. Că insultarea Diasporei cu o zi înaintea unei Moțiuni de cenzură pe tema disprețului PSD față de Diasporă s-a vrut o lovitură năucitoare dată PSD de către Ioan Rus în schimbul protecției din partea Binomului SRI-DNA.

Indiferent de motive, gestul lui Ioan Rus a fost o nouă lovitură dată PSD de către un lider de frunte al partidului.
Și dacă ne gîndim că prin cazărmile Structurilor din România se vorbește deja de o vastă Operațiune Clandestină de distrugere a PSD, lovitura dată de Ioan Rus are noimă.

Prin participarea netam-nesam la o ceremonie controversată, Victor Ponta a dat o nouă lovitură PSD.
Are Victor Ponta misiunea să contribuie la distrugerea PSD?!

 

Sursa: cristoiublog.ro

3 COMENTARII

  1. cristoiu a deraiat. e o lichea psd-ista ingrijorata de potentiala disparitie a psd. „maestre”, culca-te la loc. te faci de ras? sau iti primesti si tu, ca rata mecanica, textul in plic?

  2. Ion Cristoiu e ingrijorat de soarta lichelelor PSD-iste pe care le slujeste! SA FIE DAT AFARA DE LA NASUL!

  3. Intelegem ca esti ingrijorat de posibila distrugere a partidului comunistilor, Tovarase Cristoiu… Cata tristete si tragedie… :)))

Comentariile sunt închise.