adrian_nastase

Adrian Năstase a decis să publice pe blog Stenograma întîlnirii informale cu un grup de ziariști programate la Vila Dante pe 30  mai 2003.
Deocamdată, am putut citi doar intervenția – Statementul – lui Adrian Năstase.
Vor veni, după cum ne amenință fostul premier, și transcrierile intervențiilor noastre, ale ziariștilor, și ale dialogurilor cu Adrian Năstase.

Pînă atunci încerc să-mi amintesc și eu cîte ceva despre acea întîlnire de acum 12 ani, la care, așa cum mărturisește lista publicată de Adrian Năstase, am fost și eu invitat.
Nu-mi mai amintesc dacă eram angajat undeva. Sigur e că, la fel ca acum, scriam și publicam de zor bietele inutilități zise și editoriale.
În fața mea, dincolo de masă, ședeau două deontoloage. Una dintre ele, văzînd că de cealaltă parte sunt bărbați, își desfăcuse un nasture la bluză, într-un efort de a ne lăsa să bănuim un sîn. Era – mai e – o deontoloagă. Și atunci, ca și acum, o deontoloagă e o persoană pe care Zoologia o dă drept femeie.

În realitate, așa cum mă gîndeam atunci, luînd seamă la nasturele descheiat dinadins pentru a ne convinge că are sîn, nu țuțuroi, o deontoloagă nu e o femeie. Nu mi-o pot imagina plimbîndu-se cu un bărbat de mînă pe malul unui lac și pierzîndu-se apoi în privirile bărbatului. Cum nu mi-o pot imagina lăsîndu-se iubită. Asta ar presupune actul mistic al nașterii și, mai apoi, trăiri de mamă. Oricum, nu-mi imaginam și nu-mi imaginez pe cineva făcînd amor cu o deontoloagă. Cu una ca asta, faci revoluție, că-ți vine. Nu faci însă amor, că nu-ți vine!

Despre ce-am discutat atunci cu Adrian Năstase?
Cum despre ce-am discutat? Ce-am discuta și cu Victor Ponta, dacă ar organiza o astfel de întîlnire. Despre baronii locali. Din cîte-mi amintesc, Adrian Năstase era convins că baronii locali vor dispărea din politică o dată cu vîrsta. Au trecut 12 ani. Baronii locali n-au dispărut. A dispărut însă din politică Adrian Năstase. Cine-și imagina atunci că atotputernicul premier va pierde totul:  șefia Guvernului, șefia PSD, libertatea, dreptul de a face politică. Și se mai întreabă unii de ce nu mă emoționează noii Puternici ai clipei de azi. Cum să mă impresioneze, cînd l-am văzut pe Adrian Năstase întins pe targă după tentativa de sinucidere, pe Traian Băsescu sunînd la secretara Codruței Kovesi și pe Nicolae Ceaușescu ieșind din TAB?

 

Sursa: cristoiublog.ro

2 COMENTARII

  1. Dupa ce ne-ati distrus vietile,acum chiar daca dati sfaturi pertinente,nu va mai lua nimeni in seama… 🙁

  2. Operatori online

    Alege sa incepi o cariera noua. Oferim oportunitati
    part-time sau full-time home based

    Cautam colaboratori, doritori.

    Munca ta: adaugare anunturi, raspundere la email-uri,
    tinere evidenta, etc.

    Cerintele noastre: trebuie sa ai calitati exceptionale in
    navigare , minimul de operare PC, sa cunosti limba engleza constitue avantaj,
    dar nu este obligatorie, sa ai ambitie si sa dovedesti seriozitate maxima.
    Minim 18 ani.

    Nu ai nevoie de cunostinte avansate de operare PC.

    Pentru toti romanii.

    Primesti instruire si suport in promovare pe care va
    trebui sa o faci pe paginile net.

    Program de lucru minim 2 ore zilnic

    Posibilitatea de a te extinde si in afara tarii in
    gasirea de noi.

    Nu vei regreta daca vei incepe o noua cariera.

    Detalii
    la: [email protected]

Comentariile sunt închise.