Deși plagiatul e la modă, mai ales de cînd a debutat Bătălia Cum o albim pe Codruța Kovesi a doua oară, e o să mă autoplagiez, citînd din Istoria literaturii proletcultiste, publicată de mine pe vremuri în serial, neapărută în librării din cauza cenzurii:

Contemporanul din 11 februarie 1949, într-o notă prilejuită de apariţia revistei Urzica, descoperă cititorului nou opţiunea pentru un anume gen de umor (opus umorului gustat de către burghezie) – umorul serios:
„Noul cititor (…) nu mai gustă humorul socrilor, al cocotelor şi al beţivilor. Căpătînd conştiinţa limpede de clasă, el înţelege în sfîrşit tot ridicolul şi grotescul unei alcătuiri sociale pentru a cărei dărîmare a luptat“.”

Cînd apărea un altfel de umor decît unul serios, presa vremii intervenea propt. Revista Flacăra din 21 februarie 1948, denunță pagina de Umor a ziarului Universul:
„Pagina «Universului» publică un umor fără consecinţe, un umor pentru umor“ (Flacăra, 21 februarie 1948).
Umorul de tip nou, umorul serios urma să fie cultivat nu numai în cărți și reviste, dar și pe scenele spectacolelor de divertisment. Pentru aceste spectacole, la finele lui 1949, se tipărește culegerea Cuplete și scenete umoristice, Almanah 1950, texte semnate de Tudor Mușatescu, Sadi Rudeanu, Virgil Florescu, V. D. Popa, Mircea Enescu, Mircea Crin, Radu Mitan, Victor Pițigoi.

cuplete-si-scenete-umoristice-almanah
Reproduc mai jos trei texte scrise și publicate pentru a fi jucate pe scenele de spectacole de divertisment din București și din țară: Plugușorul 1950, Semnarea Pactului Atlantic (dedicat înființării NATO) și Urzici (versuri comice dedicate luptei împotriva chiaburilor).
După ce le citiți, să nu credeți că e vorba de o glumă.
Astfel de texte erau puse în scenă în spectacolele de divertisment de tip nou.
Citez din Istoria literaturii proletcultiste:

Scînteia din 8 iulie 1948 îşi consacră Cronica teatrală – semnată de Victor Bârlădeanu – spectacolului Uite Stroe, nu e Stroe, de la Grădina Volta-Buzeşti.
Din debut, textul semnalează angajarea companiei Nora Placentini pe calea asumării music hall-ului de tip nou. Judecat din această perspectivă, spectacolul se evidenţiază ca un progres:
„«Coadă la Stroe» a constituit primul pas pe calea unei noi reviste româneşti, inspirată din imediata actualitate. «Uite Stroe, nu e Stroe», este o depăşire a primei reviste a companiei «Nora Placentini», prin faptul că s-a înlăturat cea mai mare parte din lipsurile vădite şi în «Coadă la Stroe», prin faptul că au dispărut aproape în întregime pornografia, parăzile de femei dezgolite, cupletele deocheate şi, mai ales, prin faptul că s-a dat un conţinut mai serios multora dintre tablourile revistei. În «Coadă la Stroe» se mai plutea încă, în multe privinţe, în vag, autorii se fereau de a spune lucrurilor pe nume; în revista actuală, acest cusur s-a micşorat în chip sensibil, criticile şi îndemnurile au devenit mult mai concrete, deci mult mai mobilizatoare“.
Pentru a argumenta o astfel de apreciere, benefică pentru situaţia politică a spectacolului, nu ştim dacă şi pentru situaţia sa comercială, Scînteia trece la exemplificări:
„Un exemplu pe deplin edificator este finalul actului I, care cuprinde o chemare către public, către tot poporul, pentru înălţarea noii clădiri a Teatrului Naţional. Actorii cîntă un marş: «Se înalţă casa noastră», în timp ce pe fundal doi muncitori ridică în pumnii lor vînjoşi această clădire a culturii româneşti, care va fi Teatrul Naţional. Chemarea este însoţită, deci, plastic, de înfăţişarea acelor care înalţă cu mîinile lor ţara nouă şi cultura nouă. Un alt tablou sugestiv, în care unul din faptele actualităţii apropiate – apariţia noilor bancnote de 1.000 lei – capătă valoare de simbol, este «Ţărişoară, ţărişoară, ai o nouă miişoară». Pe firul unui cîntec românesc – tabloul reprezintînd o mie mare cît scena, în jurul căreia cîntă un grup de fete, se arată că stema ţării de pe mia nouă reprezintă bogăţiile acestei ţări aflate de acum înainte nu în mîna exploatatorilor, ci în cea a poporului muncitor.
În aceiaşi ordine de idei, o altă realizare merituoasă a spectacolului este tabloul «I-auzi, ia, maşinile, ia!» care, în ritmul unui cîntec plin de voioşie de vigoare, prezintă pe muncitori stăpîni pe uneltele şi maşinile lor.
Critica dîrză, axată fie pe ironia mai subţire, fie pe poanta grasă, se găseşte în tabloul «Povestea unui zvon», care scutură serios pe toţi acei ce umplu mintea oamenilor cu baliverne care de care mai fantastice. O reuşită aproape deplină, în această privinţă, a criticării zvonurilor, este finalul prologului, «Uite Stroe, nu e Stroe», pe o canava plină de imaginaţie. Tabloul constă într-un dialog între Stroe aflat pe scenă, şi vocea lui Stroe, transmisă la Radio-Londra, dialog spiritual, plin de vervă. Ideea aceasta inteligentă dovedeşte că conţinutul nou prilejuieşte genului revuistic şi o îmbogăţire a mijloacelor de expresie, îngăduindu-i să rupă cu clişeele şi să aducă inovaţii“.
Chiar dacă, din motive care ne scapă, comentariul n-o afirmă apăsat, argumentul decisiv pentru aprecierea politico-ideologică a spectacolului constă în urmarea exemplului sovietic de music hall:
„În spectacolul «Uite Stroe, nu e Stroe» mai este evident un lucru îmbucurător: influenţa teatrului de music-hall sovietic. Tabloul «Ciocîrlia» şi scena cu fotograful din ”Meserii, meserii” sînt transpuneri reuşite pe scena românească a unor idei din teatrul sovietic. Cu cît mai mult vor învăţa autorii de revistă români – ca şi cei din celelalte ramuri ale teatrului românesc, de la teatrul sovietic, de la cele înfăptuite în Uniunea Sovietică în aceste domenii, cu atît mai mult vor progresa, nivelul ideologic şi artistic al spectacolelor se va ridica şi ţelul educării publicului, atins“.
Dînd curs unei proceduri tipice anilor 1947-1952, comentariul nu se poate împăca cu aserţiunea unei creaţii perfecte din punct de vedere revoluţionar.
În consecinţă, sînt trecute în revistă cîteva din slăbiciunile politico-ideologice ale spectacolului:
„Totuşi, în ciuda multor lucruri reuşite, spectacolul «Uite Stroe, nu e Stroe» mai are încă o serie de deficienţe, uşor de remediat. Toate aceste deficienţe izvorăsc de fapt de la una singură: critica, satira, izbeşte în stări şi în persoane foarte concrete, dar nu se arată limpede că aceste personagii, aceste năravuri sînt expresia unor stări de lucruri rămase din timpul cînd conducătoare în stat era clasa burgheză, stări de lucruri dăunătoare mersului înainte al poporului muncitor din ţara noastră.
Să lămurim această chestiune. Stroe, de pildă, spune un cuplet tipic în această privinţă «Om şi om». În acest cuplet este arătat un om bogat, gata să cumpere multe duzini de ciorapi de nylon, dar refuzînd să cumpere un bilet la un festival de binefacere, în timp ce un om îmbrăcat curat, dar cu veştminte cîrpite, îşi dă ultimul ban pentru a cumpăra bilet. Totodată este vorba de un savant care pregăteşte cu sînge rece dezlănţuirea morţii şi pe de altă parte un savant care luptă pentru vindecarea bolilor, pentru îmbunătăţirea vieţii oamenilor.
În loc să se spuie clar că aici nu e vorba de «om şi om», ci de două clase diferite – muncitorimea şi burghezia –, care se înfruntă pe scena istoriei, prima cinstită, demnă, plină de forţă, cea de a doua îmbătrînită în rele, hrăpăreaţă aflată – prin lupta de zi de zi a clasei muncitoare – pe panta descompunerii, deplinei prăbuşiri, tabloul face umanitarism ieftin, mic burghez, arătînd că în fond e vorba de «om şi om».
Aceeaşi remarcă cu privire la tabloul «Congresul animalelor». Acest tablou – amuzant, plin de vervă şi de colorit – rămîne în marginile unei fabule şi atît.
Nu se arată că în fond leul britanic, care le fură celorlalte animale hrana este o unealtă a tigrilor din Wall-Street, cele mai hrăpăreţe animale ale lumii contemporane, adică este o unealtă a capitalismului monopolist. Şi apoi unele animale nu reprezintă exact ţările ce au stat în intenţia autorilor. Belgia şi Olanda, ţări «mici» imperialiste, cu destule colonii, nu pot fi considerate cum sînt prezentate pe scenă“.
Trecută prin filtrul exigenţei revoluţionare, muzica spectacolului se dovedeşte a fi pe undeva pe la mijloc, între reacţionarism şi progresism:
„Muzica lui Elly Roman s-a scuturat în mare măsură de accentele languroase, moleşitoare, apropiindu-se de vioiciunea şi frăgezimea cîntecelor populare. Un progres s-a făcut şi în textele cîntecelor, care sînt mai pline de conţinut, mai fireşti, mai apropiate de adevărată simţire a poporului. Valsul «Pleacă trenul cu dragostea mea» este o pildă a unei fericite îmbinări între un conţinut just şi o idee melodică agreabilă. La fel «Sînt cineva la viaţa mea». Mai sînt însă vizibile şi unele vulgarităţi, mai ales în cîntectul «Jane, Jane»“.
Supravieţuirea unui spectacol precum „Uite Stroe, nu e Stroe” depinde hotărîtor, în anii respectivi, de felul în care-l privea Scînteia.
De aceea, concluzia articolului n-avea de ce să îngrijoreze conducerea companiei în ce priveşte soarta administrativă a spectacolului:
„În general «Uite Stroe, nu e Stroe» prezintă, în pofida încă a unor lipsuri, un progres cert faţă de revista anterioară, a dobîndit mai precis caracterul de armă de luptă împotriva rămăşiţelor trecutului“.

Și acum iată și textele din Cuplete și scene humoristice:

Plugușorul

Aho, aho, copii și frați
Stați puțin și nu mînați
Lîngă noi v-alăturați
Și cuvîntul ne-ascultați,
C-am venit să vă cîntăm,
C-avem multe de vorbit
Și multe de povestit,
Despre anul ce-a trecut
Cum și cîte am făcut;
Despre anul care vine
Ca să vă urăm de bine
Casă muncitoare
Cu mîini roditoare
Deschide-ți intrarea
Și-ascultă urarea
Că-i de la ai tăi,
Ia mînați, flăcăi!
Hăi, hăi!

A venit mai an,
Partidul c-un plan,
Plan de-mbelșugare
Și de bună stare,
Plan de rostuială
Și de chibzuială
Ce-a făcut din țară
Stup de albine.
În fabrici și-uzine
Pe cîmpuri și-n mine
Omul muncitor
A lucrat cu spor
Cu-ajutor venit,
De neprețuit
De la Răsărit.
Pentru mîndrul Plan,
Ce-n sfîrșit de an
E îndeplinit
Și e depășit.
Ia cîntați, flăcăi,
Hăi, hăi!

Nouă, de la sate,
Muncitorul-frate
Ne-a adus tractorul,
Să arăm ogorul.
Să dea rod bogat,
Lan îmbelșugat,
Să dea grîu frumos,
Cu spicul mănos.
Turbă chiaburii
Și spumegă-n furii
Neputincioși
Și de ură roși.
Argații munceau,
Chiaburii-adunau,
Chimiru-și umpleau,
Pe toți jecmăneau,
Cîrciumi țineau
Hambare umpleau…
Și pielea ți-o luau.
Asta-a fost odatʼ
Că azi s-a schimbat:
Țăran muncitor,
Țăran mijlocaș
Și țăran sărac
La chiabur vrăjmaș
I-au venit de hac
Și-azi muncesc cu spor
Pe întregul ogor
Ba, mulți s-au unit
Și-ntovărășit
Cînd ies cu tractorul
Parcă și motorul
Cîntă-n cor cu ei
Mînați măi, hăi, hăi!

Azi în prag de an
Noi toți cu elan
Nainte-om porni,
Nu ne vom opri.
Mai dîrji vom lucra,
Norme-om răsturna,
Anul pînʼsă plece,
Noi îl vom întrece!
Ca să înflorească
Și să strălucească
Patria iubită
Șiʼn veci fericită
Scumpa noastră țară
Republica Populară
Înainte, mereu
Peste orice greu
Cu gînduri senine,
Mereu spre mai bine,
Din al nostru drum.
Ce-l urmăm acum
Nu va izbuti
Nimeni a ne-opri!
Nici chiaburanii,
Nici bogătanii,
Nici cei ciocoi,
Care vor război.
Ști-vor, ei că noi,
Cei ce construim,
Cei care muncim,
Din întreaga lume
Pacea vom impune!
Ia mînați, flăcăi,
Hăi, hăi!

A noastră urare
Să străbată-n zare
Peste munți și mări
Și prin alte țări
Unde-i libertatea
Soră cu dreptatea.
Țări cu cari acum
Sîntem pe un drum.
Să străbată, frate
Și-n țări depărtate
Unde muncitorul
Și întreg poporul
Cel care trudește
Încă mai robește
Și își duce-amarul
Că-i stăpîn dolarul!
Să știe și ei
Că umăr la umăr
Noi cei mulți la număr
Fi-vom mereu
La bine și la greu
Alături de ei!
Nu ne vom opri
Pînʼ nom construi
Lumea cu dreptate
Pace libertate!
Șiʼntregul popor
Popor muncitor
De partid condus
Urcă tot mai sus.
Călăuză e
În veci U.R.S.S.
Țara Socialismului
Pe drumul Comunismului
Înainte, flăcăi
Înainte, măi
Fără oprire!
An nou cu fericire!
Ia cîntați, flăcăi,
Hăi, hăi!

Semnarea Pactului Atlantic
de Sadi Rudeanu

Pe scenă se află o masă lungă, în jurul căreia sînt așezate scaune. În scenă, intră pe rînd reprezentanții statelor semnatare ale pactului Atlantic. Un valet îi anunță pe rînd. Apoi „delegații” se așează la masă.

REPREZENTANTUL ANGLIEI: (demagogic) Anglia e puternică și nu se supune nimănui.
REPR. FRANȚEI: Franța e liberă și independentă!
REPR. BENELUX: Beneluxul nu ascultă de ordine.
REPR. ITALIEI: Sîntem liberi și ne conducem după capul nostru. (Intră Wall-Street-man-ul).
W.: Bună ziua băieți!
TOȚI: Să trăiți!
W.: Ei, m-ați așteptat?
TOȚI: Să plătiți!
W.: Ei, păi cum ne-am înțeles?
TOȚI: Cît doriți!
W.: Lasʼ că vă dau!
TOȚI: Să trăiți!
W.: Ei! Pentru ce ne-am adunat?
Ia să văd, v-ați întrebat?
A.: Noi ce să mai întrebăm?
Socoteala… și semnăm.
W.: Însă pactul ăsta mare.
(dulceag) Pentru ce-l semnați voi oare?… (îi mîngîie cu degetul sub bărbie).
B.: Se-nțelege de la sine,
Chiar sîntem niște eroi,
Fiindcă vrem să fie bine.
W.: Pentru cine?
B.: Pentru noi!…
W.: Asta e. Noi vom lupta. (Toți la microfon pe rînd, discurs demagogic, cacofonii, nu se înțelege nimic, numai ifose și sfîrșitul frazelor):

Lumii îi vom arăta
Toată lumea va vedea…
La noi toți vom căuta…
Și nicicînd nu vom uita…
La noi toți dorim ceva
Și-apoi seama își vor da
După ce toți vom semna
Că noi vrem și vom lupta
(clar) Pentru… e, sau nu-i așa?…
TOȚI (împreună): Este! sigur! da! așa!
B: Tu ai înțeles ceva?
W.: Și să vadă fiecare,
Țară mică, țară mare
(Același discurs demagogic la microfoane):
Că noi vrem și vom lupta.
Să strigăm clar sus și tare
Adevărul ăsta mare
Ca să-l știe fiecare
Pentru lumea asta mare
Să-i dorim azi cu ardoare.
(clar) Mai este vreo-ntrebare?
B.: Nu, nu toate-s foarte clare…
Vrem și noi într-un cuvînt
Pace pe acest pămînt…
W.: Cum? Cum? Cum?
B.: (îl liniștește) Doar atîta cerem noi
Vrem să fim lăsați în pace
Să lucrăm pentru război.
W.: Bravo asta vrem și noi
Să vă-nvăț eu cum se face:
De vorbit, vorbiți de pace.
Însă scopul pentru noi
B.: Da patroane!
TOȚI: Știm, război!
W.: Ăsta de-l deslănțuim
Mai putem să mai trăim!
Unde nu-i război și foc
Stau afacerile-n loc!
Nu-i cîștig fără război
TOȚI: Lasʼ că asta știm și noi
W.: Dacă știți de ce mai stați?
De ce oare nu luptați?
A.: Păi noi să luptăm?… Știți, cu…
Cum să spun… vedeți… e greu…
W.: Of! Iar nu m-ați priceput
Iar s-o iau de la început?
Voi luptați s-avem războiul,
Da-n război luptă puhoiul!
Sînt mulți, mii și milioane.
Ei să lupte!
B.: Da patroane!
Asta-am știut de la-nceput!
Sigur că am priceput.
Grija noastră-i cum să spun,
Să livrăm carne de tun!
W.: Și-n schimb, vă mai zic odată,
Eu dau carne conservată;
Și în lupta noastră mare
Noi avem un sprijin tare.
Vi-l aduc în fața voastră
Să o spuneți orișicui:
Papa e de partea noastră
Însă are partea lui.
El ne binecuvîntează,
Mîna lui e veșnic trează
A.: Cea cu care cuvîntează?
W.: Cea cu care încasează.
Sfîntul scaun ne trimite
Sfînta lui felicitare:
(citește o telegramă format mare de tot)
De aici din Vatican
Eu sfințesc al vostru plan.
Poate-ași fi venit și eu,
Da-s bătrîn și mi-e cam greu.
D-aia rog neapărat
Să-mi trimiteți prin mandat,
Și adresa mea o știți
Sft. Scaun, Vatican,
Papa: contul, pact și plan,
Dragi mei eu v-ași ruga,
Ca să-mi dați mai mult ceva,
Fiindcă azi la Sf. Scaun,
Chiar în sfînta noastră casă,
Vreau să dau o sfîntă masă
Rog nu-mi faceți supărări.
Dacă dați ceva mai mult,
Fac și excomunicări.
D-aia n-o luați în glumă
Și-expediați o sfîntă sumă
Ca să fie pentru un an.
Semnat: Papa Vatican.
(Pune telegrama jos)
Iată deci, mult prea stimați
C-am fost binecuvîntați,
Deci semnați fiecare
Acest pact de apărare
Care atît de mult ne place
Căci ne apără de pace.
Și acum c-am discutat
Puteți trece la semnat.
(Scoate o altă hîrtie mare: Pactul Atlanticului)
Dar mai e o întrebare?
Hai, să spună fiecare.
A.: Vreau să-ntreb tot de prea sfîntul
Care-mi stă cam ca un cui
Lămuriți-o dumnevoastră:
Papa papă papa noastră
Sau își papă papa lui?…
W.: Păi îi trebuie săracul,
Că el n-are portofoliu.
Tot mereu cu sfîntul Scaun
Vrea și el un sfînt fotoliu
Dar, mai e vreo întrebare?
B.: Poporul ce-o zice oare?
W.: Văd eu unde m-ați aduce
Mai vreți cinci la sută în plus,
TOȚI: Da, dar ei manifestează,
Ei vor pace, protestează,
E o chestie cam acută
W.: Hm, poftim zece la sută.
B.: Ei sînt mulți și-i greu cu ei,
W.: Douăzeci, na, ce mai vrei?
A.: Dar dacă întorc ei roata?
W.: Ei, vă dau treizeci și gata!
Haide, haide, nu mai stați
Luați stiloul și semnați.
A.: Dar dacă ne lasă reci?
B.: Noi semnăm, dar dați cincizeci.
W.: Fiindcă treaba e-ncepută
Poftim: patruzeci la sută!

(Wall-Street-manul lasă un teanc de bani pe masă și pleacă. Toți stau liniștiți pînă iese el, apoi se reped la bani. Fiecare dă celuilalt peste mînă. Apoi încep discuțiile, certuri, se bat între ei. Între timp, intră tip-til Wall-Street-manul, ia banii și pleacă. Ceilalți continuă să se bată; cînd văd că banii au dispărut, cad leșinați pe rînd).

Urzici

Mai mulți chiaburi din județul Turda au fost prinși pe cînd încercau să distrugă pădurile, prefăcîndu-le în pășuni:

Faptele de sînt privite
Vine lesne deslegarea:
Eri au vrut să pască vite
Azi îi paște închisoarea.

Un chiabur din județul Alba a fost condamnat la un an închisoare pentru că i-a dat drept plată unui argat după un an de muncă o cămașe:

Pentru așa un șarlatan
Doar răsplata asta-i nașe:
O cămașe pentrʼun an
Și un an pentrʼo cămașe.

Chiaburul M. Tîrziu din Cenadul Mare, jud. Timiș, preda la colectare lapte stricat:

Ăsta-i lucru adevărat
Și motivul pot să-l știu
Cum să nu fie stricat,
Dacă l-a adus… Tîrziu?

Țăranii muncitori din Chisarăi-Iași au demascat pe chiaburul C. Rășcanu care făcea speculă cu pește:

Pescuia pește într-una
Speculînd în chip și fel,
Însă l-a simțit comuna
Și l-a pescuit pe el.”

 

Sursa: cristoiublog.ro