ion cristoiuBag seamă că-n rîndurile jurnaliștilor independenți adie o anume speranță că prin condamnarea lui Dan Voiculescu o să dispară din presa noastră așa zisul fel de a face gazetărie asumat de servitorii Mogulului de la Antena 3.
Printre altele, angajații lui Dan Voiculescu au introdus în presă ciomăgirea celui asupra căruia îi asmute Patronul.

Mă văd obligat să-i avertizez pe distinșii confrați:
Stați liniștiți!
Pleacă Dan Voiculescu? Rămîne Sebastian Ghiță, un Dan Voiculescu mult mai periculos!

Așa zisa presă practicată de cei de la Antena 3 nu va muri odată cu încarcerarea lui Dan Voiculescu.
Întîi și-ntîi, pentru că, deși Dan Voiculescu pleacă la pușcărie, așa zișii jurnaliști de la Antena 3rămîn liberi.
Liberi să fie bodyguarzii Patronului.

Dar chiar dacă, prin absurd, servitorii lui Dan Voiculescu vor reveni la o presă cît de cît normală, felul lor de a face gazetărie va fi continuat și chiar perfecționat de către servitorii lui Sebastian Ghiță, un fel de Dan Voiculescu infinit mai periculos pentru statul de drept din România, pentru că, asemenea amicului său de shopping în Dubai, Victor Ponta, n-are morală nici măcar cît un maidanez în călduri.

Marți seara, din întîmplare, am nimerit pe România Tv, în căutarea lui France 24.
Andreea Crețulescu, adusă de Sebastian Ghiță pe bani grei de la Realitatea la Guiță Tv, o avea interlocutoare pe Elena Udrea.

Dumnezeule!
Am avut o clipă impresia că Elena Udrea i-a luat cucoanei amantul care, printre altele, nu-i dă pensia alimentară.
Moderatoarea unei emisiuni pune întrebări calme, chiar dacă incomode, fie și pentru că ea e gazda.
Nu inviți pe cineva acasă pentru a-i da cu sutienul peste gură!
Andreea Crețulescu zbiera la Elena Udrea, n-o lăsa să vorbească, își spunea propriile păreri sau mai degrabă, părerile vîrîte în cap de Sebastian Ghiță, o dată cu cartea de credit.

Iată  o mostră de punere la punct a invitatei:
Moderatoarea: Nu cred ca a fost nicio lovitura de stat fiindca oamenii au votat asa. Eu cred ca dumneavoastra ne-ati dat noua o lovitura de stat ca le-ati spus oamenilor sa stea acasa si cu aceasta Curte Constitutioanala care are puteri supraomenesti.

Vedeți cum vorbește duduia despre Curtea Constituțională?
Ca despre o colegă cu care era cît pe-aici să se ia de păr la wc-ul postului!

Pe Andreea Crețulescu o înțeleg.
Unde mai găsește ea paralele de la România Tv?
Dar pe Elena Udrea n-o înțeleg:
Ce-o fi căutat la Guiță Tv?
Traversează o perioadă de masochism mediatic?!

 

Sursa: cristoiublog.ro