Știre cu fotografie în România Liberă din 24 noiembrie 2016:
„Ministrul Muncii şi-a scos echipa, la plimbare, cu RATB-ul. Dragoş Pîslaru a plecat de la serviciu cu mijlocul de transport în comun.
Ministerul Muncii, Dragoş Pîslaru, a plecat, miercuri seara de la serviciu cu un autobuz RATB. Ministrul Pîslaru nu a fost singur, ci şi-a chemat şi colegii de echipă.
«Excursia» echipei de la conducerea Muncii a fost surprinsă printr-un selfie în mijlocul de transport, imaginea fiind publicată pe pagina de Facebook a Iolandei Stăniloiu, consilier în cadrul ministerului.
Şi premierul Dacian Cioloş a fost surprins, în nenumărate rînduri, circulînd cu avionul la clasa economy, iar exemplul său a fost urmat şi de alţi membri ai cabinetului”.
Textul şi fotografia invocate de presă au apărut pe pagina de Facebook a Iolandei Stălinoiu, consiliera ministrului. De aici plecînd toate site-urile şi televiziunile de ştiri s-au grăbit să le publice şi să le comenteze.
Aşa cum lasă să se înţeleagă România liberă, publicitatea făcută unui moment de viaţă omenesc– altminteri banal – ţine de o întreagă strategie de imagine a Guvernului Dacian Cioloş.
Premierul însuşi s-a complăcut în a fi surprins, în poze însoţite de uimiri în scris aplaudace, mergînd cu avionul la clasa la clasa economy, stînd la stop, strîngînd gunoaie pe post de lucrător la salubritate.
Celebra Raluca Prună a făcut mare caz din refuzul de a sări la Metrou peste bară, deoarece găsise Casa închisă.
Miniştrii, preşedinţii, premierii, savanţii şi chiar schivnicii sînt şi ei oameni. În această ipostază, fiecare dintre muritori, și cei atotputernici sau cei putrezi de bogaţi, pot face gestul firesc de a merge pe jos, stînd, desigur, la stop, echivalentul la fel de omenescului dus la privată de unul singur sau la fel de omenescului rîgîit.
Vorba aia de pe Internet:
Oameni suntem și nimic din ceea ce e omenesc nu ne e străin.
Publicitatea făcută unor astfel de momente pute de la distanţă a şiretlic de imagine:
Ceva gen, deși suntem ștabi, deși suntem bogați, ducem viața voastră simplă, dictată în cazul vostru de sărăcie.
Seara, cînd se închide BAR, eu îmi iau cele două geamantane pe rotile şi le zurui pînă acasă, în Nicolae Iorga.
Aş putea să le car cu maşina.
N-o fac.
Şi nu pentru că a merge pe jos înseamnă a fi comunist, iar a merge cu maşina burghezo-moşier, ci pentru că distanţa e prea mică pentru a mai urni din loc maşina.
Ca să nu mai spun că pe strada pe care e parcată maşina mea se află sediul PMP.
Şi unde spui sediu de partid, spui o darwinistă luptă pentru un loc de parcare.
Dacă iau maşina din locul meu de parcare, mie-n sută mi-l ocupă cineva de cum m-am depărtat cîţiva zeci de metri.
Și asta în condițiile în care PMP n-a ajuns partid de guvernămînt.
Ce o să se întîmple dacă Traian Băsescu va fi premier?
Probabil că nu voi găsi loc de parcare nici în apartamentul meu de la etaj!
M-aţi văzut pe mine făcînd selfie şi publicitîndu-mă pe Facebook în mîndria de a merge pe jos?!
De 26 de ani, de cînd supraveghez, din prepeleacul scrisului curent, scena politică românească, m-au scos din sărite printre alte mijloace de gen Vino să mă păcăleşti!şmecheria cu Politicianul – om între oameni.
Ţin minte şi acum un întreg tărăboi mediatic, despre care am scris cu o cruntă ironie, născut din faptul că preşedintele Emil Constantinescu s-a dus la o Librărie ca să-şi cumpere o carte sau de tărăboiul iscat de faptul că un alt președinte, Ion Iliescu, s-a dus la o frizerie în oraş să se tundă.
Sînt multe motivele pentru care urăsc această şmecherie ieftină de comunicare publică:
1. Ca şi în cazul lui Dragoş Pîslaru, gestul normal nu e pornirea firească a cuiva, ivită – să spunem – din faptul că a merge cu autobuzul e mult mai rentabil în Bucureşti în anumite moment decît mersul cu automobilul, ci rezultatul sfatului dat de consilierii de imagine.
Ceva gen, domnule ministru sau domnule premier sau domnule preşedinte, ar da bine la popor să lăsaţi impresia că mergeţi pe jos sau cu metroul.
2. Făurirea şi publicitarea unor astfel de momente concretizează o părere cumplit de proastă despre Poporul român.
Ceva gen, e suficient de imbecil ca să se emoţioneze văzînd că eu, ditamai ştabul, merg cu autobuzul ca şi el, Poporul.
Cel mai important motiv e altul, mai ales în cazul Guvernului Cioloş.
El e sugerat de următoarea ştire dată de toate televiziunile de ştiri şi de toate site-urile după apariţia pe Facebookul lui Dorin Chioţea, tot pe 24 noiembrie 2016, a acestui material, însoțit de fotografii:
„Coadă ceauşistă la Înmatriculări Auto pe Şos. Pipera, în Nordul Bucureştiului. Fotografia e făcută în urmă cu cinci minute. Se produc liste, primii care sînt în faţă pe cancerul ăsta de afară ajung de la 01.00 noaptea în zonă fiindcă n-au pile la Tăricean. Ghişeele se deschid la 8.00. Asta pentru că nişte proşti şi nişte nesimţiţi cu funcţii din Ministerul de Interne tratează cetăţeanul ca pe un gunoi. Nesimţiţii supremi sînt însă Adrian Petcu şi Paul Petrovan, ditamai prefecţii bine furajaţi şi adăpaţi ai jud. Ilfov, respectiv al Capitalei, care dorm pe ei la căldurică în era digitală. Huoooo!”.
Balamucul de la la Înmatriculări ţine de ceea ce eu numesc România reală.
Tot de România reală ţin şi întîmplările provocate de Scandalul iscat în presă în chestiunea nebuniei din Pipera.
Ministrul de Interne a convocat pe toţi şefii răspunzători de aglomeraţie. S-au luat şi măsuri, toate publicitate cu huruit.
De ce ţin de România reală cele două momente?
Nebunia de la Înmatriculări nu e de azi de ieri. Cu cîteva luni în urmă, ea a fost sesizată de întreaga presă după Scandalul Călin Popescu Tăriceanu.
Las la o parte faptul că disfuncţiile puteau şi trebuiau să fie rezolvate în doi timpi şi trei mişcări fără a se ajunge la nivelul Ministrului de Interne.
Situația de la Pipera putea fi rezolvată fără Scandal în presă, fără burtiere demascatoare și mai ales fără ședință convocată de ditamai ministrul de la Interne.
Pentru că rezolvarea se înscria în activitatea normală a oricărei instituții de stat, care trebuie să tresară la orice anomalie fără să strige presa la ea și s-o corecteze fără să intervină șefii de la cele mai înalte nivele.
Şefii de la Pipera, după două zile de balamuc, nebunie, văzînd că ea continuă, puteau şi trebuiau să intervină la alţi şefi pe cale ierarhică, pentru a rezolva problema.
Ţine de România reală ca marile şi micile probleme să se rezolve în stilul de Hei-rup mediatic.
Să admitem însă că România reală e departe de soluționarea unor probleme altfel decît prin intervenția la nivel de țară, de Guvern sau chiar de Președinție, moștenire de pe vremea cînd Tovarășul rezolva tot în țara asta.
Avînd în vedere că nebunia fusese sesizată deja încă de la Scandalul Călin Popescu Tăriceanu, nu se puteau lua măsuri, fără tărăboi, urmînd regula normală, potrivit căreia Guvernul răspunde de administrarea ţării, de către Guvernul Dacian Cioloş?
Ceva în genul unui telefon dat de premier lui Dan Tudorache pentru a-l întreba ce dracu se întîmplă la Înmatriculări, împreună cu solicitarea, ca să nu-i spun indicația, de a rezolva cît mai repede problema.
Păi cum să le ia dacă Guvernul e ocupat să dovedească prin trucuri ieftine că e alcătuit din oameni modeşti care merg cu autobuzul, în loc să se ocupe de administrarea ţării?
Sînt sigur că Dacian Cioloş, altfel un om cinstit, se întreabă de ce nu se bucură Guvernul de o simpatie deosebită cînd el, Guvernul, a dovedit atîta modestie.
Răspund în calitate de cetăţean:
De la un demnitar eu nu mă aştept să meargă cu autobuzul.
Nu mă aştept nici să n-aibă antemergător.
Eu mă aştept să-mi rezolve problemele de administrare a României reale.
Ce să mă încălzește pe mine că premierul merge la clasa Economy a unei curse TAROM, dacă respectiva companie e pe butuci?
Ce mă încălzește pe mine că premierul stă la stop dacă eu stau în trafic în gîtuirea deja legendară de la Comarnic?
Şi dacă pentru rezolvarea problemele din România reală, premierul se deplasează prin Bucureşti cu o navetă spaţială, n-am nimic împotrivă s-o facă.
Pentru mine, ca simplu cetăţean, e mai important ca premierul să-mi fi rezolvat Ciotul de autostradă București- Ploiești, decît să apară în presă c-a stat la stop.
Sursa: cristoiublog.ro
